Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 648 „– De ce să mă tem? Mântuitorul este cu noi (zicea protos. Iosif Rusu). Atunci îndată fac semnul
14 Sep, 2026
Un adevărat părinte și păstor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 536-537
„Se spunea despre (Episcopul Valerian Ștefănescu) că după Primul Război Mondial mergea cu diaconul său la sfințiri de biserici noi, în locul celor distruse, mai ales în județele Bacău și Vrancea. Zăbovea luni de zile, umblând pe jos din sat în sat, mângâind poporul descurajat, sfințind sfintele altare și cercetând pe preoți. Iar darurile ce i se aduceau, pe toate le împărțea la orfanii de război și se întorcea la episcopie numai cu toiagul în mână.
Se cuvine să amintim și de grija ce o purta pentru luminarea copiilor mici. Din fondurile sale și ale Episcopului Melchisedec, a cumpărat alături de episcopie o grădină și a zidit în mijloc o școală cu două săli pentru educarea copiilor. Aceasta a fost prima grădiniță de copii din orașul Roman, întreținută de cei doi ctitori. O grijă deosebită avea arhiereul Valerian și pentru Seminarul din Roman. Zilnic veneau la el elevi pentru sfat și pentru ajutor, iar bunul păstor îi primea pe toți și-i ajuta cu dragoste.
(...) Dar misiunea cea mai sfântă pe care o avea arhiereul Valerian era hirotonirea candidaților de preoție și pregătirea lor pentru pastorație. Săptămânal hirotonea preoți noi, pe care îi învăța rânduiala slujbelor timp de 40 de zile. Cu o bunătate și îndemânare rar întâlnite, blândul arhiereu forma pe slujitorii sfintelor altare, deprinzându-i mai ales frica de Dumnezeu, dragostea de Biserică și mila de oameni.
Așa s-a nevoit și așa a trăit venerabilul arhiereu Valerian Ștefănescu 103 ani, fiind cinstit de copii, de tineri și bătrâni, de preoți, de călugări și de mireni.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)
.jpg)
