Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Cum să fii și Marta, și Maria

Cum să fii și Marta, și Maria

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 08 Septembrie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 530-531

„(Monahia Elisabeta Vlahuță, sora mai mare a poetului Alexandru Vlahuță) era de loc din satul Ple­șești, Bârlad. Părinții ei mai întâi au căsătorit-o cu un judecător, dar după doi ani, murindu-i so­țul, s-a retras la Mănăstirea Agapia, închinându-și restul vieții lui Hristos.

În anul 1880 a primit schima monahală și s-a smerit pe sine în nevoința călugărească aproape cincizeci de ani. Și era maica Elisabeta foarte râvnitoare la cele duhovnicești, iubitoare de biserică și primitoare de străini. Cu mâinile lucra asemenea Martei, iar cu mintea mereu se ruga împreună cu Maria. Avea încă în chilia ei cinci fiice duhovnicești, pe care le-a crescut de mici în dragoste de Dumnezeu, ca o adevărată mamă, mereu hrănindu-le din cuvintele Sfinților Părinți. Căci era vestită maica Elisabeta Vlahuță în Mănăstirea Agapia și toți se foloseau de înțelepciunea și de smerenia ei.

În anul 1890 au luat jugul lui Hristos și părinții ei trupești, călugărindu-se la Mănăstirea Agapia cu numele de Elisabeta și Nectarie. Mai târziu, s-a călugărit și fratele ei mai mic, cu numele de Mardarie. Și era minunat lucru a vedea o întreagă familie închinată lui Hristos, unul pe altul îndemnându-se la rugăciune și la fapta bună.

Așa s-a ostenit maica Elisabeta Vlahuță în mijlocul ucenicelor ei, mereu slăvind pe Dumnezeu și slujind oamenilor. Apoi părinții ei - monahul Nectarie și monahia Elisabeta - s-au mutat la cele veșnice și au fost îngropați în cimitirul mănăstirii. Iar în vara anului 1925 s-a săvârșit și maica Elisabeta cea iubitoare de multă osteneală și s-a așezat lângă mormântul părinților ei, ca să se veselească împreună în lumina lui Hristos.

(Schimonahia Suzana Ștefănes­cu) era fiica cea mai mică a venerabilului preot Petru Ștefănescu din comuna Gârcina - Neamț și sora Episcopului de Roman, Melchisedec.

Dorind să slujească lui Hristos, s-a dus din fragedă copilărie la Mănăstirea Văratec, împreună cu sora ei, Elena. Acolo a învățat carte la școala mănăstirii din chiliile Bisericii «Sfântul Ioan Botezătorul». Acolo a deprins a cânta Domnului ziua și noaptea, a se ruga, a face ascultare și a se jertfi pentru toți.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)