Marcu Ascetul, Cuvânt despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc din fapte, Cap. 24-34, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 236-237 „Tot lucrul bun, pe care-l săvârșim prin firea noastră, ne face să ne
30 Aug, 2026
Semințele care rodesc însutit
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 378
„La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie (Protopsaltul) a început opera de traducere din limba greacă a cântărilor bisericești în grai curat românesc, acomodându-le cu sufletul și cântarea poporului nostru. Renunțând la sistema veche și greoaie, el transcrie muzica psaltică pe notație nouă și în graiul patriei, ușor de învățat pentru toți.
În acest scop a tipărit la Viena, între anii 1822 și 1823, trei cărți de cântări bisericești după noua sistemă și anume: Teoreticonul, Anastasimatarul, dedicat mitropolitului Veniamin Costachi, și Irmologhionul. După întoarcerea sa în țară, ca un apostol râvnitor ce era, s-a ostenit să răspândească peste tot noua cântare bisericească, mergând din loc în loc, prin orașe, prin biserici și mănăstiri. (...) Însuși mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei, protectorul său, îl numește dascălul școalelor românești de musichie.
(...) El este cel dintâi compozitor de imnuri școlare românești. Sunt vestite catavasiile sale de Florii, cântările Sfintei Liturghii și îndeosebi axioanele închinate Maicii Domnului. Melodia cântărilor lui este liniștită, nesilită și potrivită. Ea curge lin, ca un izvor curat de apă.
Pentru toate acestea, ieromonahul Macarie este considerat întemeietorul și fondatorul muzicii psaltice românești. El a naționalizat muzica psaltică, fără a se depărta de textul original. Adică a curățat-o de influențele străine, orientale, și i-a dat veșmânt nou, autohton. N-a sacrificat nici melodia primită, nici limba românească.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)
.jpg)
