Căutați mai întâi Împărăția cerurilor și toate se vor adăuga

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 797-798

„Cine pune, oare, într-o tabără de luptă temelii? Cine zidește, oare, casa pe care are s-o părăsească puțin mai târziu? Nimeni! Dimpotrivă, dacă ar încerca cineva să facă așa ceva, ar fi ucis ca trădător. Cine cumpără într-o tabără de luptă hectare de pământ? Cine încheie afaceri? Nimeni! Și pe bună dreptate. Ai venit ca să lupți, ți se poate spune, nu să faci negoț! Pentru ce te ostenești într-un loc pe care-l vei părăsi peste câtăva vreme? Fă aceasta când ne vom întoarce în țară! Aceste cuvinte ți le spun și eu acum: Fă aceasta când ne vom duce în cetatea cea de sus. Dar, mai bine spus, acolo nu trebuie să te ostenești; Împăratul cel ceresc va face totul pentru tine. (...) Așa ar trebui să trăiască creștinii. Să trăiască întocmai ca niște călători pe pământ, războindu-se cu diavolul, dezlegând pe cei ținuți robi de el; să se scape de toate grijile lumești.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1982), vol. 29, p. 437

„Cere pâinea pentru trebuința vieții. Cu aceasta te-a făcut firea dator trupului. Iar toate cele ce s-au iscodit pe deasupra, prin născocirile celor ce se dedau desfătărilor, sunt neghina adăugată la sămânță. Sămânța stăpânului casei e grâul, iar din grâu se face pâinea. Iar desfătarea e neghina ce s-a semănat de dușman, lângă grâu. Dar oamenii, părăsind slujirea firii prin cele de trebuință, se îneacă cu adevărat, cum zice undeva Cuvântul, prin străduința după cele deșarte și rămân neroditori, sufletul lor ocupându-se pururi cu acestea.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 341

„Nu vă îngrijiți spunând: Ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca (Matei 6, 31), socotind că sufletul este mai mare decât mâncarea, și trupul mai mare decât îmbrăcămintea, fiindcă sunt mai cinstite decât cele de care ne îngrijim.” 

Tertulian, Apologeticul, XXXIX, 17-19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 94

„Căci nu ne așezăm la masă mai înainte de a fi rostit rugăciunea către Dumnezeu; mănâncă fiecare cât îi cere foamea, bea cât îi îngăduie setea. Se îndestulează astfel, ca să poată și în timpul nopții să nu uite că trebuie să se închine lui Dumnezeu; și stau de vorbă între ei ca unii care știu că Dumnezeu îi aude. După spălarea mâinilor cu apă și aprinderea lumânărilor, fiecare este îndemnat să înalțe cântări lui Dumnezeu după puteri, din cărțile sfinte, sau din propria sa minte. Prin aceasta se face dovada cât a băut fiecare. La urmă, o rugăciune la fel sfârșește ospățul. Apoi fiecare pleacă, nu ca o bandă de ucigași, sau ca o ceată de derbedei, ori ca unii porniți spre desfrâu, ci cu aceeași grijă de modestie și cuviință, ca unii care au aerul că n-au luat parte la o cină, ci mai degrabă la o lecție de virtute.”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 2, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 122

„La masă nu trebuie să se vadă că mâncăm cu lăcomie, ci să păstrăm tot timpul stăpânire de sine, seninătate și cumpătare în toate, nelăsând nici atunci cugetul să rătăcească departe de Dumnezeu, ci și din prilejul gustării alimentelor și din felul în care e alcătuit organismul, pe care îl hrănim, să facem prilej de preamărire a lui Dumnezeu, întrucât până și din multele soiuri de bucate lăsate pentru în­tre­ținerea trupului omenesc se poate vedea că ele au fost lăsate de Ziditorul tuturor lucrurilor. Îna­in­te de a ne așeza la masă, se cade să înălțăm sufletul către Dumnezeu rugându-L să ne învrednicească de darurile Lui atât în prezent, cât și pentru cele ce ne rezervă pentru viitor. După prânz trebuie să ridicăm iarăși cugetele spre Dumnezeu spre a-I mulțumi pentru toate darurile primite și spre a-I implora bunătatea pentru cele pe care ni le-a făgăduit.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)