Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Natura ascultă de cei care cred în Dumnezeu

Natura ascultă de cei care cred în Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 02 Septembrie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 165

„Odată, venind corabia mănăstirii cu hrană, iar marea fiind cuprinsă de furtună, Sfântul Nifon a intrat în corabie și îndată a încetat furtuna. Altădată, frații i-au cerut să se roage pentru ei ca să călătorească fără primejdie pe mare și să aducă cele de nevoie mănăstirii. Iar el le-a zis:

– Dacă nu vă veți lenevi de rânduiala și rugăciunea voastră și dacă nu veți grăi deșertăciuni și cuvinte necuviincioase, atunci vă va ajuta Domnul și vă va feri de toată întâmplarea cea rea.

Apoi, rugându-se în genunchi pe un fier din corabie, le-a spus monahilor:

– Fraților, puneți acest fier la loc curat și când veți fi în primejdie de înecare, să atârnați acest fier în mare și veți călători fără primejdie.

De atunci se făcea acea minune mare la fiecare primejdie a mării și îndată ce s-ar fi întâmplat furtună, monahii atârnau fierul în mare, chemând cu evlavie numele sfântului, și astfel se făcea liniște.

Ajungând Sfântul Nifon la vârsta de 90 de ani și cunoscând din descoperire dumnezeiască când avea să-i fie sfârșitul, a adunat toată obștea, a cerut iertare de la ei și le-a poruncit să păzească cu mare grijă rânduielile vieții mo­na­hicești, nevoindu-se cu toată si­lința pentru dobândirea Împă­ră­ției cerești. Apoi le-a zis:

– Frații mei, cereți de la smerenia mea orice cerere duhovnicească voiți, mai înainte de a-mi da duhul în mâinile Domnului! Iar monahii i-au răspuns:

– Voim să ne dai în scris dum­nezeieștile tale rugăciuni, ca să se citească la mormântul fiecărui frate când va muri, ca să ia dezlegare de păcate. Atunci le-a lăsat o rugăciune pentru dezlegarea celor adormiți. Apoi, trimițând pe ucenicul său Ioasaf la Constantinopol, ca să-L mărturisească pe Hristos și să ia cununa muceniciei, Sfântul Ierarh Nifon și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la 11 august 1508, fiind plâns de toți călugării Muntelui Athos. După ce au făcut la Dionisiu priveghere de toată noaptea, a doua zi au sărutat toți sfintele sale moaște și le-au îngropat cu mare cinste și plângere în cimitirul mănăstirii.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)

Citeşte mai multe despre:   Sfântul Nifon