Natura ascultă de cei care cred în Dumnezeu

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 165

„Odată, venind corabia mănăstirii cu hrană, iar marea fiind cuprinsă de furtună, Sfântul Nifon a intrat în corabie și îndată a încetat furtuna. Altădată, frații i-au cerut să se roage pentru ei ca să călătorească fără primejdie pe mare și să aducă cele de nevoie mănăstirii. Iar el le-a zis:

– Dacă nu vă veți lenevi de rânduiala și rugăciunea voastră și dacă nu veți grăi deșertăciuni și cuvinte necuviincioase, atunci vă va ajuta Domnul și vă va feri de toată întâmplarea cea rea.

Apoi, rugându-se în genunchi pe un fier din corabie, le-a spus monahilor:

– Fraților, puneți acest fier la loc curat și când veți fi în primejdie de înecare, să atârnați acest fier în mare și veți călători fără primejdie.

De atunci se făcea acea minune mare la fiecare primejdie a mării și îndată ce s-ar fi întâmplat furtună, monahii atârnau fierul în mare, chemând cu evlavie numele sfântului, și astfel se făcea liniște.

Ajungând Sfântul Nifon la vârsta de 90 de ani și cunoscând din descoperire dumnezeiască când avea să-i fie sfârșitul, a adunat toată obștea, a cerut iertare de la ei și le-a poruncit să păzească cu mare grijă rânduielile vieții mo­na­hicești, nevoindu-se cu toată si­lința pentru dobândirea Împă­ră­ției cerești. Apoi le-a zis:

– Frații mei, cereți de la smerenia mea orice cerere duhovnicească voiți, mai înainte de a-mi da duhul în mâinile Domnului! Iar monahii i-au răspuns:

– Voim să ne dai în scris dum­nezeieștile tale rugăciuni, ca să se citească la mormântul fiecărui frate când va muri, ca să ia dezlegare de păcate. Atunci le-a lăsat o rugăciune pentru dezlegarea celor adormiți. Apoi, trimițând pe ucenicul său Ioasaf la Constantinopol, ca să-L mărturisească pe Hristos și să ia cununa muceniciei, Sfântul Ierarh Nifon și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la 11 august 1508, fiind plâns de toți călugării Muntelui Athos. După ce au făcut la Dionisiu priveghere de toată noaptea, a doua zi au sărutat toți sfintele sale moaște și le-au îngropat cu mare cinste și plângere în cimitirul mănăstirii.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)