Crucea imigranților

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 699‑700

„(Protosinghelul Teodul Varzare), mare duhovnic și preot slujitor din Mănăstirea Agapia s‑a născut din părinți smeriți și iubitori de Hristos, în comuna Meșeni - Orhei. De mic iubea biserica, sfintele slujbe, cântările de la strană și viața duhovnicească.

În anul 1918, începând persecuția ateistă în Rusia, părintele Teodul, fiind în casa părintească și ajungând la Odesa, a văzut cu ochii cum ateii ucideau obștea unei mănăstiri de maici din apropiere, aruncându‑le câte una din cafas pe marmura bisericii.

Adânc mișcat de aceasta, s‑a stabilit la Iași, unde a făcut Școala de cântăreți bisericești. Apoi, făcând armata, a fost călugărit de Episcopul Teodosie Atanasiu, (...) iar în vara anului 1939 este hirotonit preot și apoi numit duhovnic la Mănăstirea Agapia, care în acea vreme avea o obște de 400 de maici.

Aici s‑a nevoit peste 40 de ani ca preot slujitor și duhovnic iscusit al acestei vestite mănăstiri.

(...) Prin anul 1946, protosinghelul Teodul voia să intre în obștea Mănăstirii Sihăstria, povățuită pe atunci de arhimandritul Cleopa Ilie. Astfel, odată, trecând peste munte spre Sihăstria, cu voia lui Dumnezeu, a întâlnit un episcop sfânt, care i‑a ieșit în cale, i‑a spus pe nume și i‑a povestit pe scurt viața sa, vorbindu‑i în limba rusă. Apoi i‑a spus că îl cheamă Ioan și că a fost Episcop‑vicar la Mitropolia Kievului și, fiind izgonit de atei, a venit în România, stabilindu‑se ca frate începător în Schitul Crasna - Gorj. Apoi i‑a spus cele ce le avea în cuget, adică să nu se ducă la Sihăstria, ci să rămână duhovnic până la sfârșitul vieții în Mănăstirea Agapia, că acolo este mântuirea sfinției sale.

Adânc mișcat de sfințenia acestui episcop sihastru, tăinuit pe atunci în Munții Sihlei, Cuviosul Teodul venea adeseori peste munte la Sihăstria pentru sfat și spovedanie. Iată ce mare misiune duhovnicească a îndeplinit protosinghelul Teodul în Mănăstirea Agapia, fiind singurul părinte care s‑a învrednicit să ne descopere câteva momente din viața unui episcop sfânt, care s‑a nevoit în țara noastră peste 30 de ani.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)