Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Teologie și spiritualitate › Patristica › Când împlinești Cuvântul lui Dumnezeu, toate sunt cu putință

Când împlinești Cuvântul lui Dumnezeu, toate sunt cu putință

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 07 Noiembrie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 623

„Mărturisesc ucenicii lui că, pentru viața lui aleasă, Părintele Sava (Cimpoca) primise de la Dumnezeu darul izgonirii duhurilor necurate. Zilnic veneau la el oameni bolnavi, pe care părintele îi făcea sănătoși cu postul și cu rugăciunile sale. Din această pricină, multe ispite pătimea de la diavoli.

Odată l-a întrebat un episcop:

— Părinte Sava, de ce te chinuiești așa de mult cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea?

— Preasfințite, a răspuns bătrânul, Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pentru noi toți, iar eu sufăr numai pentru păcatele mele!

Părintele Sava slujea întotdeauna cele sfinte cu multă evlavie și fără nicio grabă. Într-o zi, însă, cântărețul cânta repede la strană. Atunci bătrânul a zis ucenicului său:

— Spune-i cântărețului că eu nu mă grăbesc!

Într-o zi, nu avea cine să facă mâncare la obște. Atunci Părintele Sava, după ce a terminat slujba, a tăiat lemne, a pregătit mâncarea, a sunat clopotul și a servit pe toți la masă. La urmă a început să spele vasele.

— Lasă, părinte stareț, că spălăm noi vasele, au zis ucenicii rușinați.

— Nu. Astăzi fac eu tot. Mâine, dacă veți vrea, veți face sfințiile voastre.

Din ziua aceea, toți se sileau să urmeze nevoința starețului.

(...) În altă zi a venit o femeie plângând la schit:

— Părinte, rugați-vă pentru soțul meu. Trebuie să-i facă operație și nu știu dacă mai scapă.

— Nu mai plânge, soră. Să ne rugăm Domnului trei zile cu post pentru el.

După trei zile, bolnavul s-a făcut sănătos și n-a mai fost operat.

În timpul războiului, la spitalul din Ploiești erau mulți bolnavi de tifos exantematic, care mureau neîmpărtășiți și nu avea cine să-i îngroape. Atunci Părintele Sava a zis către starețul Mănăstirii Ghighiu:

— Dacă îmi dați voie, mă duc să împărtășesc bolnavii. Eu nu mă tem că mă voi îmbolnăvi.

Astfel, doi ani de zile, Părintele Sava a fost duhovnicul bolnavilor și multe inimi zdrobite a alinat, dar, cu darul lui Hristos, a fost păzit nevătămat. Apoi, stabilindu-se la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, a făcut multă misiune evanghelică între credincioși și s-a săvârșit cu pace.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)