Episcopia Romanului - şase secole de continuitate şi unicitate

Episcopia Romanului sărbătoreşte anul acesta 600 de ani de la atestarea documentară. Cu acest prilej, sunt organizate, sub genericul „Episcopia Romanului - 600 de ani; continuitate şi unicitate“, ample manifestări cultural-religioase, în perioada 28 septembrie-14 octombrie. În acest răstimp, simpozioane, conferinţe, lansări de carte, expoziţii, emisiuni de medalii şi plachete comemorative, CD-uri şi albume evocă evenimentul marcant pentru Episcopia Romanului, una dintre cele mai vechi eparhii româneşti. În aceste zile, la Roman, vor poposi, aduse de la Craiova, moaştele Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului.

Primul istoric român care a formulat o ipoteză legată de înfiinţarea Episcopiei Romanului este episcopul Melchisedec Ştefănescu. Potrivit acestuia, Alexandru cel Bun a organizat şi sprijinit, după posibilităţile timpului, episcopiile Romanului şi Rădăuţilor, fixând reşedinţele vlădicilor şi, totodată, limitele geografice ale eparhiilor Moldovei, apoi înzestrându-le cu moşii spre a le asigura mijloacele prin care să-şi poată îndeplini rosturile. Tot el presupunea că episcopul Meletie, menţionat în corespondenţa patriarhului din Constantinopol, alături de mitropolitul Iosif I Muşat, ar fi fost „arhiepiscopul eparhiei Romanului“, la sfârşitul secolului al XIV-lea. A doua ipoteză privind înfiinţarea Episcopiei de la Roman pleacă de la tradiţia istorică şi de la unele fapte cu acoperire documentară, precizând că această episcopie a fost înfiinţată de Alexandru cel Bun. După cum ne explică părintele Florin Ţuscanu, protopop de Roman, „tradiţia este consemnată pentru întâia oară în «Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595)», cunoscut sub numele de «Letopiseţul lui Grigore Ureche». Plecând de la această tradiţie şi de la anumite fapte întemeiate documentar, majoritatea istoricilor noştri susţin că Episcopia Romanului a fost întemeiată de Alexandru cel Bun. În sprijinul tradiţiei istorice, vin şi câteva documente de cancelarie domnească, cum ar fi «cartea» domnească, datată 16 septembrie 1408, prin care domnitorul dăruia Bisericii «Sf. Vineri» din târguI Romanului, unde «odihneşte sfânta răposată maica noastră, cneaghina Anastasia», două sate. În acest act, nu se face referire însă la un scaun episcopal la Roman, ci doar la o biserică din acest oraş - necropolă domnească -, astfel încât se crede că, în acel an, episcopia nu exista. Astfel, dacă în anul 1408, când biserica din Roman a primit dania domnească, ar fi fost catedrală episcopală sau mitropolitană, negreşit, domnul s-ar fi referit în «cartea» sa de danie la acest fapt. Neavând însă documente sigure care să ateste anul în care a fost întemeiată Episcopia Romanului, cercetătorii au folosit elemente de ordin logic-istoric pentru a descifra acest lucru. S-au folosit de unele realităţi şi aspecte ale vieţii bisericeşti din Moldova, îndeosebi de relaţiile intereparhiale, şi anume întâietatea episcopului de Roman faţă de cel al Rădăuţilor. Având în vedere că episcopia de Rădăuţi este menţionată într-un document datat 6 iulie 1413, prin care Alexandru cel Bun dăruia doamnei Anastasia (soacra sa) câteva sate, credem că domnitorul a întemeiat cele două eparhii, la Roman şi Rădăuţi, în perioada 1408-1413, după ce, în ţară, statornicise condiţii de ordine şi stabilitate şi după ce galonase conflictul cu Patriarhia ecumenică“, continuă părintele Ţuscanu. Dincolo de lipsa unui act care să consemneze evenimentul, cei mai mulţi istorici susţin ideea că Episcopia Romanului s-a înfiinţat în anul 1408. Peste 70 de episcopi De-a lungul celor şase veacuri de existenţă, pe scaunul vlădicesc de la Roman s-au înşiruit peste 70 de episcopi, fiecare marcând perioada episcopatului său prin importante lucrări administrativ-gospodăreşti, culturale, pastoral-misionare, dar şi prin sfinţenia vieţii lor. Din cei 70-75 de episcopi ai Romanului, Biserica Ortodoxă Română a canonizat patru: pe Dosoftei, versificatorul psalmilor, pe Teodosie de la Brazi, pe Pahomie de la Gledin şi pe Ioan de la Râşca şi Secu. Cei mai mulţi dintre ei, înainte de a fi instalaţi pe scaunul vlădicesc, au vieţuit în mănăstirile din Moldova, fie ca stareţi, egumeni sau duhovnici. Unii ierarhi, înainte de a fi aleşi pentru scaunul de Roman, au trecut pe la Huşi şi Rădăuţi, episcopii sufragane ale Mitropoliei Moldovei. „Activitatea celor peste 70 de episcopi de la Roman s-a manifestat diferit. Unii s-au remarcat în plan administrativ, alţii cultural, spiritual sau organizatoric, ceea ce a făcut ca rolul lor să fie apreciat. Chiar dacă ne-au parvenit puţine date din perioada de început a Episcopiei Romanului, este clar că ierarhii ei s-au remarcat prin activitate deosebită în timpul lor. Spre exemplu, Tarasie, care apare ca mitropolit al Ţării de Jos cu sediul la Roman, a fost bun sfetnic al Binecredinciosului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Asemenea, Teoctist I, care a uns ca domn pe Ştefan, a fost şi consilier al voievodului. Vasile, succesorul său la Roman, de asemenea, a fost un sfetnic al Voievodului Ştefan. Unii episcopi ai Romanului au fost trimişi de domnitori în misiuni diplomatice, ceea ce dovedeşte abilitatea şi cunoştinţele lor. Dacă ar fi să continuăm, Teoctist a fost în condiţiile timpului său un episcop inteligent, erudit şi bun chivernisitor al averilor bisericeşti; Macarie s-a remarcat ca mare cunoscător al tradiţiei slave şi cronicar indubitabil al unei părţi a istoriei Moldovei; Dosoftei, cât a stat la Roman, a versificat Psaltirea; Leon Gheucă, iluminist şi traducător; Veniamin Costachi, teolog şi trăitor al teologiei; Melchisedec Ştefănescu, academician, diplomat, ctitor de şcoală, autor de manuale etc.; Teodosie Atanasiu, traducător şi păstor desăvârşit; Ioanichie şi Meletie, cu preocupări culturale; Leon Gheucă, Gherasim Clipa, Isaia Vicol, Melchisedec Ştefănescu, Lucian Triteanu, Eftimie Luca (n.r: actualul episcop titular al episcopiei) s-au remarcat prin restaurarea Catedralei episcopale, când aceasta a fost atinsă de vitregiile vremii, precum şi a ansamblului arhitectural eparhial; Teodosie de la Brazi, Pahomie, Ghedeon, Ioan de la Râşca, Gherasim Safirim Teofil s-au remarcat prin sfinţenia vieţii lor“, ne-a explicat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Dar misiunea principală a tuturor episcopilor acestei eparhii a fost aceea de a învăţa, sfinţi şi conduce pe cale mântuirii credin-cioşii încredinţaţi lor spre păstorire. Majoritatea au fost mărturisitori şi apărători ai dreptei credinţe şi nu au fost insensibili la nevoile sociale ale credincioşilor lor. „În timpurile de restrişte şi războaie, episcopii noştri s-au remarcat prin a fi alături de credincioşi, de armată, de idealurile nobile ale poporului statornic în credinţă şi în păstrarea tradiţiilor şi a predaniilor sfinte“, a subliniat arhiereul-vicar al Romanului. Centru de cultură Episcopia Romanului se impune printr-o existenţă pe cât de îndelungată, pe atât de bogată în evenimente, contribuind la afirmarea oraşului ca un important centru economic, politic şi de credinţă ortodoxă la răsărit de Carpaţi. Deşi nu există mărturii documentare certe, se presupune că în cadrul Episcopiei Romanului au funcţionat vechi şcoli „de chilie“, cu un rol important în pregătirea propriilor cadre şi, mai apoi, a tineretului laic. Nu întâmplător Romanul a fost reprezentat atât la Sinodul de la Konstantz (1418), cât şi la cel de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), eparhia Ţării de Jos constituind încă de la începuturi nu numai o entitate organizatorică şi confesională, ci şi un recunoscut centru de iradiere ortodoxă în context oriental. „Un eveniment deosebit, căruia istoria - chiar dacă nu l-a trecut cu vederea - nu i-a acordat un spaţiu suficient, este prezenţa unei delegaţii a Bisericii Moldovei la Sinodul Ferrara-Florenţa, 1438-1439. Din această delegaţie făcea parte şi mitropolitul Damian, un mitropolit de origine greacă, şi se aminteşte aici şi numele unui preot, Constantin, care era protopop în Ţara de Jos. Deci, era reprezentantul Episcopiei Romanului, care, probabil, la acea vreme avea scaunul vacant. De asemenea, din delegaţia aceea făcea parte şi boierul Neagoe, un dregător al ţării. După părerea mea, este prima adunare ecumenică internaţională la care participă o delegaţie a Bisericii din Moldova, iar acest preot Constantin este primul cleric romaşcan amintit în documentele interne moldoveneşti, aici, la Episcopia Romanului“, mai spune preotul Florin Ţuscanu. Şi şcoala slavo-română înfiinţată pe baza documentului semnat de Grigore II Ghica la 25 decembrie 1747 şi-a desfăşurat activitatea sub îndrumarea nemijlocită a episcopiei, iar la 1 aprilie 1823, dascălul angajat la şcoala românească de pe lângă Biserica „Sfinţii Voievozi“ era plătit cu 600 de lei pe an tot de chiriarhul locului. Chiar şi după aplicarea Regulamentului Organic, şcoala publică, înfiinţată în 1832, la care a funcţionat ca profesor Ioan Nanu, şi-a organizat cursurile sub îndrumarea şi prin grija episcopului Meletie, care se afla în scaunul vlădicesc de la Roman în acea vreme. Aşa se explică faptul că astăzi Episcopia Romanului deţine una dintre cele mai vechi şi mai valoroase biblioteci din ţară şi numeroase creaţii artistice care îmbogăţesc şi conferă originalitate patrimoniului cultural naţional. Printre cele 20.000 de volume aflate aici se găsesc aproximativ 700 de cărţi vechi româneşti, slavone şi greceşti, cărora li se adaugă 91 de manuscrise din diferite epoci şi în diferite limbi. Dintre odoare, amintim icoana Deisis din secolul al XVI-lea, o adevărată capodoperă a şcolii medievale româneşti de pictură pe lemn, Felonul Sfântului Ioan Gură de Aur, atribuit stilistic al broderiei moldoveneşti din secolele XV-XVI, şi marele Epitaf din veacul al XVIII-lea, ce reprezintă Plângerea şi punerea în mormânt a Mântuitorului. ▲ O titulatură controversată Analizând şi interpretând ceea ce a păstrat Tradiţia, cât şi referirile documentare în legătură cu întemeierea şi organizarea eparhiei din Târgul de Jos, cercetătorii istoriei noastre bisericeşti au fost adesea contrariaţi văzând că, în documentele medievale, scaunul de la Roman poartă uneori titulatura de episcopie, alteori de mitropolie, iar chiriarhul ei poartă denumirea de episcop, alteori de arhiepiscop sau mitropolit. Cel dintâi răspuns, cea dintâi soluţie la această problemă a dat-o episcopul academician Melchisedec, care s-a ocupat cu interes ştiinţific de începuturile şi evoluţia Episcopiei Romanului până în secolul al XIX-lea. „El a mers chiar mai departe, făcând abstracţie de faptul că vechile documente istorice cunoscute nu sunt concludente, afirmând că la Roman a fost prima reşedinţă a Mitropoliei Moldovei, înainte de Alexandru cel Bun. Aplanându-se neînţelegerile dintre Patriarhia de Constantinopol şi moldoveni cu privire la canonicitatea mitropolitului Iosif, chiar la începutul domniei lui Alexandru cel Bun (iulie 1401), mitropolia ar fi fost strămutată, de la Roman, la Suceava, unde era capitala ţării, iar în Târgul de Jos ar fi rămas o episcopie care, până în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a purtat titulatura de mitropolie“, explică părintele Florin Ţuscanu. Însă, nici unul dintre istoricii de după Melchisedec nu au preluat opinia acestuia în legătură cu o mitropolie la Roman, înainte de 1400. Referindu-se în scrierile lor la Episcopia Romanului, toţi au remarcat diversitatea oferită de documente cu privire la titulatura scaunului eparhial de aici. ▲ O premieră în istoria Bisericii din Moldova Prezenţa unei biserici cu hramul „Sfânta Vineri“, mai apoi „Sf. Cuvioasă Parascheva“, în târgul Romanului, la începutul secolului al XV-lea, este o premieră în Moldova. După cum precizează protopopul de Roman, care a studiat cu atenţie istoria eparhiei, documentul emis de cancelaria domnească la 16 septembrie 1408 „întărea“ Bisericii „Sf. Vineri“ din Târgul Romanului două sate din Moldova, cu tot venitul lor. De asemenea, într-un document ulterior, datat 12 aprilie 1458, hramul bisericii este menţionat a fi „Sf. Muceniţă Parascheva“, iar în alte acte de cancelarie din timpul domniei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare apare „Sfânta Parascheva“ sau „Sfânta şi Preacuvioasa noastră Parascheva“. Începând cu anul 1488, biserica episcopală din Roman apare în documente, constant, cu acelaşi hram „Preacuvioasa Parascheva“. Această biserică a fost ctitorită de domnitorul Roman I Muşat, ipoteză întemeiată şi pe faptul că aici a fost înmormântată doamna Anastasia, mama domnitorului. „Ca toate necropolele domneşti (Rădăuţi, Bistriţa, Putna), edificiul a fost zidit din piatră şi cărămidă, având dimensiuni impresionante pentru acele vremuri. În perioada 1414-1419, Alexandru cel Bun a dăruit zugravilor Nichita şi Dobre două sate, angajându-i să picteze două biserici, dintre care una în TârguI Roman. Aceasta nu putea fi alta decât Biserica «Sf. Vineri», unde era înmormântată mama sa“, subliniază pr. protopop Ţuscanu. În anul 1467, biserica a fost cuprinsă de un incendiu, iar în anul 1471, a trecut printr-un cutremur, acestea distrugându-i zidurile. Aşa se face că, pe locul acestei vechi biserici, s-a construit actuala catedrală ce poartă acelaşi hram, Sf. Cuv. Parascheva, care a fost încredinţată cultului în anul 1550, potrivit pisaniei de la intrare, care menţionează şi faptul că biserica a început a se construi din temelii în anul 1542. „Vreau să subliniez faptul că în urma săpăturilor arheologice efectuate în incinta Centrului Eparhial Roman de către o echipă condusă de prof. dr. Vasile Ursachi, în perioada 2003-2004, a fost descoperită fundaţia vechii biserici episcopale, ctitorie a Muşatinilor, menţionată în documentul din 6 septembrie 1408. Surprinzător este faptul că vechea catedrală a fost mai mare decât cea actuală, zidită după mai bine de un secol şi jumătate de Petru Rareş. Vechea temelie pe care s-a zidit mai apoi este în exteriorul zidului actual cu 0,50 m, până la 1,10 m, în partea absidei laterale nordice. Tot cu acest prilej, au fost descoperite fragmente ceramice, frescă şi tencuială, teracote de sobe, care atestă vechimea acestei străvechi biserici voievodale“, explică părintele protopop. Pe lângă valoarea sa istorică şi arhitecturală, Catedrala Episcopiei Romanului reţine atenţia numeroşilor săi vizitatori prin frumuseţea picturii interioare. ▲ De 600 de ani în centrul oraşului În cadrul Episcopiei Romanului, din 28 septembrie se desfăşoară o serie de manifestări cultural-religioase, care au ca menire evocarea în conştiinţa contemporanilor a evenimentelor care au marcat cele şase secole de continuitate şi unicitate, pe care eparhia le aniversează anul acesta. „Continuitate şi unicitate, întrucât Episcopia Romanului are o particularitate, în sensul că de 600 de ani are aşezat scaunul vădicesc în mijlocul oraşului Roman, oraş voievodal de la Roman I Muşat. Alte episcopii sunt mai vechi ca Episcopia Romanului, dar şi-au mai schimbat scaunul sau şi-au mai întrerupt cursul istoriei. Or, aici, scaunul este neschimbat, precum şi şirul neîntrerupt al episcopilor de la întemeiere până astăzi“, menţionează Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Manifestările aniversare de anul acesta vor fi încununate de Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de mai mulţi membri ai Sfântului Sinod al BOR, în Catedrala episcopală din Roman, pe data de 12 octombrie a.c. Sfânta Liturghie arhierească va avea loc pe 12 octombrie, şi nu pe 14 octombrie, când Catedrala episcopală de aici îşi serbează hramul, întrucât, în această zi, centrul spiritualităţii româneşti îl reprezintă, fără îndoială, Iaşul, acolo unde sute de mii de pelerini sosesc în fiecare an din toată ţara s-o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moaşte se află în „cetatea eternă a Ortodoxiei“ de aproape patru veacuri. Însă, foarte important de precizat este faptul că biserica episcopală a Romanului este prima biserică din zid ridicată în oraş de întemeietorul său şi ea a fost închinată Cuvioasei Parascheva, explicându-se astfel cultul Sfintei Parascheva, care s-a dezvoltat în Principatele Române, în general, în Moldova, în special, cu peste 250 de ani înainte ca moaştele ei să ajungă la Iaşi. După cum ne mai spune PS Arhiereu Ioachim, cultul Sfintei Parascheva este foarte împropriat la Roman. Astfel, se explică numărul mare de biserici din eparhia Romanului care au hramul Sfintei Parascheva. 37 din cele aproximativ 500 de lăcaşe de cult din eparhie sunt închinate Sfintei care adună, în fiecare toamnă, în capitala Moldovei până la un milion de pelerini.