Este nevoie de abc-ul credinţei
Este ridicol şi jignitor faţă de Hristos şi de fiinţa noastră să cunoaştem despre Ortodoxie doar lucruri fugare, de unică folosinţă, ca şi când credinţa noastră ar fi un supermarket cu reduceri de preţuri şi bunuri perisabile.
Auzim tot mai des plângeri legate de neprohodirea cu preot a unui sinucigaş, de revolte cu substrat empatic faţă de prunci morţi nebotezaţi, revendicându-se dreptul de a fi îngropaţi cu slujbă. Auzim de nevoia de înnoire a unor reguli bisericeşti şi chiar dogme ale Ortodoxiei sub pretextul ruşinii în faţa modernilor europeni, de mult părăsitori de dreaptă credinţă. Ni se flutură adesea dreptul de a nu influenţa copiii prin afişarea în şcoli a însemnelor creştine. Se aud uneori voci extrem de preventive care se tem că din linguriţa cu Sfânta Împărtăşanie ar putea lua vreo boală contagioasă, pretinzând aberanta linguriţă de unică folosinţă! Toate acestea, şi probabil multe pe care nu mi le amintesc şi nici n-aş avea loc să le scriu aici, sunt pretinse de oameni care dovedesc că au lipsit de la orele de abc creştinesc. Nu spun că au vreo vină, ci constat că România are nevoie nu de "drepturi", ci de obligaţia de a-şi cunoaşte propria credinţă. E ruşinos să nu ştii Crezul când botezi un prunc. E scandalos să te numeşti creştin-ortodox şi să nu înţelegi ce se întâmplă duminică de duminică în miile de biserici în timpul Sfintei Liturghii. Să nu ştii ce este un acatist ori de ce este păcat să trăieşti necununat, să întrebi unde poţi găsi un preot cu har, să intri în biserică să aprinzi o lumânare doar pentru că e bine. Dacă oamenii ar vrea să ştie fie şi măcar lucrurile de bază ale Ortodoxiei, le-ar afla foarte uşor. Nu trebuie să facem toţi facultatea de teologie. Din participarea la Liturghie şi ascultarea predicii te trezeşti încet-încet ştiutor al acestor lucruri. În general, orice carte de rugăciuni editată la una din episcopiile noastre are şi un cuvânt care rezumă esenţa învăţăturii de credinţă. Librării de carte ortodoxă avem destule, presă creştină, de asemenea, în plus, nu ne putem plânge ca în comunism de vreo îngrădire a credinţei. A fi lipsit de voinţa de a cunoaşte având atâtea mijloace de a o face este deja un păcat. Şi să nu ne îmbătăm cu revolte care dau bine în spaţiul public şi ne fac mai intelectuali şi mai interesanţi, pretinzând de la slujitorii altarelor lucruri care n-au legătură cu învăţătura cea dreaptă.