Estonia, un amestec de cultură scandinavă și rusă
Tallinn, capitala Estoniei, este un oraş medieval, înconjurat cu ziduri ca o fortăreață. Între aceste ziduri, străduţele înguste ale vechii așezări, stăpânită, pe rând, de scandinavi şi de ruşi, ascund o cultură pestriţă. Vestigii ale culturii locale se îmbină cu cele ale culturii nordice europene, dar și slave. De asemenea, după aproape fiecare colţ al unei străzi găseşti câte o biserică veche, aparţinând diverselor confesiuni creştine.
Evul Mediu s-a întins în Estonia pe durata a 300 de ani. Teritoriul a fost creştinat la începutul secolului al XIII-lea, iar pământul a fost împărţit între diversele dioceze şi cavalerii teutoni. Partea de nord a Estoniei s-a aflat sub dominaţia Coroanei daneze până la mijlocul secolului al XIV-lea. Oraşele locale s-au dezvoltat în târguri importante, iar Tallinn şi Tartu au devenit printre cele mai înfloritoare centre hanseatice.
Primele biserici au fost ridicate în oraşe şi sate la începutul secolului al XIII-lea. La sfârşitul Evului Mediu se găseau aproape 100 de biserici pe teritoriul actual al Estoniei. Pereţii acestora erau acoperiţi cu picturi care redau evenimente din Biblie sau din Viețile Sfinților. Au fost comandate piese de Altar şi sculpturi remarcabile ca să împodobească aceste biserici. S-au făcut cristelnițe pentru botez turnate în argint. Odoarele bisericești medievale reprezentau fără doar și poate obiecte de artă în sine, dar slujeau, înainte de toate, unui scop liturgic.
Majoritatea operelor de artă eclesiale erau primite ca donaţii și comandate în Germania sau în Ţările de Jos. În timpul secolului al XV-lea, atelierele din oraşul Lubeck dominau piaţa de artă religioasă, către sfârşitul secolului, însă, acesteau şi-au pierdut supremaţia în favoarea celor din Ţările de Jos, de la Bruges, Anvers sau Bruxelles.
Cea mai veche biserică din Estonia este Catedrala „Sfânta Maria”
Ea a fost construită de danezi în secolul al XIII-lea şi a supravieţuit unui incendiu din secolul al XVII-lea, suferind însă anumite modificări. La început a fost catolică, dar din 1561 a devenit luterană şi, în prezent, aparţine Bisericii Luterane evanghelice a Estoniei. Aici se află sediul Arhiepiscopiei de Tallinn.
Inițial, locașul a fost construit din lemn şi a fost ridicat în 1219, când danezii au invadat Tallinn-ul. În 1229, când au venit aici primii călugări dominicani, aceştia au ridicat o biserică de piatră în locul celei de lemn. Călugării au fost ucişi într-un conflict între cavaleri şi vasalii care îi sprijineau pe legaţii papali, iar biserica a fost profanată. În 1233 s-a trimis la Roma o scrisoare prin care se cerea binecuvântarea papală pentru a resfinţi biserica şi aceasta este prima menţiune care se păstrează cu privire la biserică. Construcţia a fost finalizată în 1240 şi biserica a fost închinată Maicii Domnului. Peste aproape 100 de ani, în 1330, s-au început alte lucrări pentru a o mări, spaţiul fiind insuficient pentru comunitatea de credincioşi de aici. Lucrările au durat încă un veac. În urma incendiului din 1684, care a distrus o bună parte din biserică, s-au efectuat noi lucrări de reconstrucţie. De data aceasta piesele de Altar şi sculpturile au fost comandate unui artist local, Christian Ackermann. Între 1778 şi 1779, catedrala a suferit şi adaosuri baroce.
Cealaltă biserică, „Sfântul Nicolae”, a fost înălţată la mijlocul secolului al XIII-lea şi închinată patronului marinarilor şi neguţătorilor. Ridicată înainte de construcţia zidului din jurul cetăţii, această biserică avea şi rolul de bastion militar. În timpul secolului următor, construcţia a fost lărgită, ridicându-se câteva capele suplimentare, printre care cea închinată Sfântului Gheorghe, o alta Sfântului Matei. Între 1405 şi 1420 s-au efectuat lucrări importante, iar între 1486 şi 1493 Capela „Sfântul Matei” a fost reconstruită şi închinată Sfântului Antonie.
La începutul anilor 1520, primii predicatori luterani au ajuns în Estonia, unde au primit sprijinul conducătorilor, astfel încât ţara a îmbrăţişat confesiunea reformată. Această schimbare şi-a pus amprenta şi asupra artei bisericeşti, care de acum ilustra programul iconografic luteran.
Dansul cu moartea, imaginea lumii acesteia
Cea mai cunoscută operă de artă pe care o adăposteşte biserica devenită acum muzeu se intitulează Danse macabre, dansul morţii, o imagine foarte răspândită în Evul Mediu din cauza ciumei care a răvăşit Europa la mijlocul secolului al XIV-lea. Imaginea morţii care dansează cu muritorii deveniţi schelete trimite la mesajul Memento mori (Amintește-ți că vei muri). De asemenea, această compoziţie ne duce cu gândul la ce se întâmplă după ce părăsim această viaţă, încotro ne îndreptăm în funcţie de faptele noastre din timpul vieţii. În acelaşi timp, imaginea morţii care dansează cu toţi, bogaţi sau săraci, persoane cu funcţii importante sau dimpotrivă, oameni simpli, exprimă faptul că înaintea morţii toţi suntem egali. Imaginea dansului morţii îi înfăţişează pe muritori ierarhic, mai întâi moartea dansează cu papa şi cu împăratul, iar la sfârşit, de obicei, cu un ţăran, un nebun sau un copil. Între cei mai bogaţi şi importanţi şi cei din urmă, de obicei, sunt ilustraţi o pleiadă de reprezentanţi ai păturilor sociale medievale: membri ai clerului, negustori, meşteşugari etc. Se presupune că această lucrare avea iniţial o lungime de 30 de metri şi că ea a fost realizată la sfârşitul secolului al XV-lea în atelierul maestrului Bernt Notke din Lubeck.
O altă biserică medievală este Catedrala „Sfântul Olaf”, care se presupune că ar data din secolul al XII-lea şi că a reprezentat centrul comunităţii scandinave de aici înainte ca Tallin-ul să fie cucerit de danezi în 1219. Ea a fost închinată Sfântului rege Olaf al Norvegiei, care a trăit între 995 şi 1030. Este menţionată pentru întâia oară în documente în anul 1267. Această catedrală cu o structură impunătoare a suferit modificări în timpul secolului al XIV-lea. La început catolică, a avut şi ea soarta celorlalte biserici din Tallinn, devenind ulterior luterană, iar din 1950 a fost cedată unei congregaţii baptiste.
Ortodoxia Estoniei
Pe străduţele oraşului vechi se aude însă şi muzica corului rusesc al Catedralei ortodoxe „Sfântul Nicolae”. Aceasta a fost proiectată pentru comunitatea rusă din Tallinn de către arhitectul Curţii imperiale, Luigi Rusca, între 1820 şi 1827. După înfrângerea pe care Suedia a suferit-o în faţa Rusiei în 1710, Estonia şi Letonia au capitulat, iar din 1721, în urma Tratatului de la Nystad, Estonia a devenit parte a Imperiului Ţarist. Iconostasul principal datează din secolul al XIX-lea, iar cele două laterale sunt de la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, ilustrând arta rusească a perioadei.
O altă catedrală ortodoxă importantă este „Sfântul Alexandru Nevski”. Aceasta a fost ridicată între 1894 şi 1900, fiind proiectată de arhitectul Mihail Preobrajenski. Aceasta este cea mai mare dintre catedralele ortodoxe.
Vechi oraş portuar, Tallinn-ul este legat maritim de marile porturi nord-europene. În port se ridică, de altfel, şi biserica închinată Sfinţilor Simeon şi Ana, construită la iniţiativa marinarilor ruşi între 1752 şi 1755. Construită iniţial pe epava unei corăbii, aceasta a suferit transformări importante în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până la instalarea la putere a comunismului a adăpostit o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se află, în prezent, la Biserica „Sfântul Alexandru Nevski”. La începutul secolului XX aici a activat o comunitate ortodoxă estoniană cu binecuvântarea primului Episcop ortodox de origine estoniană, Platon.
Tot în cadrul culturii de sorginte rusă se înscrie şi palatul de vară în stil baroc al Țarului Petru I, transformat astăzi în Muzeul Kadriorg. Acest muzeu, înconjurat de un parc impunător, este dedicat artei străine. De la colecţia de aproximativ 9.000 de tablouri a Țarului Petru şi până la finele lucrări de artă realizate de Fabergé, aici putem întâlni câteva colecţii unice, inclusiv cele ale maeştrilor danezi care s-au inspirat adesea din viaţa de zi cu zi pentru a reda peisaje, uneori bucolice, şi activităţile cotidiene ale omului simplu.
Tallinn-ul este un oraş liniştit, în care cei care iubesc cultura pot descoperi lucruri inedite despre trecutul zbuciumat al acestor ţări baltice, bucurându-se, în acelaşi timp, de ieşirea la mare care înlesneşte și vizitarea celorlalte ţări din apropiere.