Et in Atena ego

Șapte milenii de existență, trei milenii și jumătate de cultură, civilizație, credință și democrație. Aproape că nu-ți vine să mai adaugi ceva. În timpul crizei financiar-economice mondiale din 2008-2009, declanșată, nota bene, pe alt continent, se vorbea la un moment dat despre iminentul faliment al Greciei și eventuala ei excludere din Uniunea Europeană. Ai fi putut să zâmbești, căci Europa este „brandul” Eladei, numele de la ea vine, ca și majoritatea pilonilor de rezistență pe care s-a ridicat civilizația europeană, inclusiv Ortodoxia creștină.

Să ajung în Atena a fost un vis, după ce tatăl meu petrecuse acolo doar câteva ore, între două avioane, pe când eram copil. Dar a adus o mulțime de prospecte, albume, cărți poștale și altele, pe care le-am studiat cu ardoare.

Între timp, am citit despre ­Atena și despre civilizația elenă tot ce mi-a căzut în mână. Zona a fost locuită de oameni încă din epoca bronzului, iar orașul e atestat în urmă cu 3.400 de ani. Un oraș-stat a cărui prosperitate s-a bazat pe dezvoltarea portului ­Pireu: dacă reclama e sufletul comerțului, sigur comerțul e sufletul economiei. Dar strălucirea Atenei antice a fost departe de-a însemna doar bunăstare materială, ea a fost de timpuriu un centru al artelor, școlii și filosofiei, casa Academiei lui Platon și a Liceului lui Aristotel, leagănul civilizației occidentale și locul de naștere al demo­crației, civilizația ei devansând-o cu mult pe cea a Imperiului Roman și constituind fundația Europei așa cum o știm azi.

În afară de o emoție imposibil de descris, când urci pe Acropole și te uiți de sus la multimilenarul oraș, ai parte de o perspectivă neașteptată: cât vezi cu ochii, nici o clădire înaltă! Blocuri de câteva etaje - în rest case cu unul sau două niveluri. Pare un detaliu, dar are o adâncă semnificație: Atena este, în structura ei edilitară, imprimată în conștiința și conduita locuitorilor ei, aceeași ca în urmă cu trei milenii și jumătate...

În Grecia Antică, numele Atenei era Ἀθῆναι, la plural, cum spunem noi uneori Bucureștii sau Iașii. Conform legendei, Atena și Poseidon s-au luptat să boteze orașul; zeul mării a creat un izvor de apă sărată, iar zeița înțelep­ciunii a dat naștere măslinului, simbolizând pacea și bunăstarea. Atenienii au ales măslinul și au botezat orașul Atena. E o poveste formidabilă, căci sugerează că aici funcționa democrația chiar înainte ca așezarea să aibă un nume! O așezare locuită permanent de cel puțin 7.000 de ani... Ți-e și frică să calci pe străzi, te simți cumva stingher.

Însă orașul n-a fost tot timpul pe val. Până la sfârșitul Anti­chității târzii decăzuse rău de tot, și-a revenit cât de cât în secolul al IX-lea d.Hr. și a fost relativ prosper în timpul Cruciadelor, dar în 1453 a fost cucerit de Imperiul Otoman și a intrat într-o lungă perioadă de declin. Abia în 1834, după războiul elen de inde­pen­dență, a devenit capitala Greciei moderne, ales mai mult din motive istorice și sentimentale, căci la ora aceea nu era decât un orășel la poalele Acropolei. A reînviat cu adevărat în 1896, cu ocazia primei Olimpiade a vremurilor noastre, grație insistenței lui Pierre de ­Coubertin. În paranteză fie spus, grecii au fost extrem de deranjați că ediția sfârșitului de mileniu, în 2000, nu le-a fost acordată lor și țin minte și-acum ce state n-au votat cu ei...

În secolul XX a urmat o dezvoltare constantă, în special datorită turismului cultural: aproape trei milioane de oameni urcă în fiecare an pe Acropole...

Orașul propriu-zis are puțin peste 650.000 de locuitori - deci un sfert cât Bucureștiul -, lucru explicabil prin absența building-urilor. E drept însă că zona metropolitană, în întregul ei, ­trece de 3,7 milioane de suflete.

Atena se întinde de-a lungul câmpiei centrale din regiunea Attica, înconjurată de munți împă­duriți pe care nu rareori se declan­șează incendii, din cauza climei ­uscate, cu precipitații medii anuale scăzute.

Întâmpinați cu un mic incendiu 

Și a venit ziua când am ajuns în sfârșit acolo.

Călătoria cu mașina are avantajul incontestabil de a vedea totul „la firul ierbii”. Ne-am apropiat de Atena trecând pe autostradă prin numeroase tuneluri, dintre care unul de 6 kilometri, într-un peisaj superb, având în stânga marea și în dreapta muntele. ­Sigur, repetatele anunțuri electronice, de-a latul drumului, cu „Pericol ridicat de incendiu” nu erau de natură să ne încânte, dar cum toată lumea continua să meargă, așa am făcut și noi - oricum nu puteam întoarce -, trecând la câteva sute de metri de un deal care scotea fum... Fum care totuși nu ajungea în capitală, fiind la vreo 40 km de ea.

Pentru șofer, primele percepţii sunt rutiere: asfaltul din Atena e zgrunţuros şi peticit, dar fără gropi sau şanţuri. Sunt bulevarde largi și străduțe înguste, unele într-o pantă abruptă. Cazarea noastră, într-un apartament de pe o stradă oarecare, a fost în regulă. Ba chiar minunată, ținând cont că eram la 10 minute de mers pe jos până la Acropole!

Înainte, însă, de istoricul deal, am vizitat alte locuri. Primul a fost Agora, locul de naştere a democrației. Era pe-atunci un oraş în oraș, cu tribunal propriu, gimnaziu și temple. Loc de administrare prin decizii colective, dar și de comerț, evenimente sportive și spectacole de teatru, spațiul (care azi pare aproape fantastic) în care cetățenii de rând puteau sta de vorbă cu Sofocle ori Socrate, spunându-și părerile despre orice. Templul lui Hefaistos din Agora ateniană este unul dintre cele mai bine păstrate, de acest gen, din Grecia. În secolul al VII-lea a fost transformat în Biserica „Sfântul Gheorghe”. Faimoasa Stoa lui Attalos, o galerie de 18 metri lungime, era locul unde atenienii se întâlneau să se plimbe și să facă afaceri. Distrusă în anul 267 d.Hr. de către invadatori, a fost restaurată în 1953-1956. Restaurată este și Biserica Bizantină a Sfinților Apostoli, singura structură din Agora antică, în afară de Templul lui Hefaistos, care a supraviețuit intactă.

Pentru că nu era departe, ne-am dus să vedem Canalul ­Corint, care separă Peloponezul de Grecia continentală și face ­legătura dintre Marea Ionică și Marea Egee. O parcare îți permite să ajungi pedestru pe podul de peste canal (pentru că din mersul mașinii n-apuci să vezi nimic) și să privești (dacă ai curajul să te uiți în jos, de la 80 de metri...) monumentala lucrare de 6,3 km lungime și o lățime minimă de 24,6 metri prin care a trecut cândva o navă de 196 m lungime și lățimea de 22,5 m, având deci ca marjă de manevră doar câte 1 metru stânga-dreapta.

Surpriza a fost că, rătăcind cu mașina ca să ajungem în Lutraki, o stațiune cochetă, am ajuns pe țărm și ne-am trezit traversând un pod mobil, pe bârne de lemn, la nivelul apei, care - am constatat cu uimire, privind spre dreapta - era Canalul Corint, văzut acum de jos în sus, la vărsarea în golful cu acelaşi nume!

O lume care construia pentru mii de ani

În fine, Acropole... Am programat vizita de la 8 dimineața, când nu era caniculă, nici aglomerație. Așa am avut șansa să vedem și schimbarea gărzii.

Templul Parthenon, închinat zeiței ocrotitoare a orașului, a ­cărei statuie uriașă o conținea cândva, a trecut prin multe. Terminat în 438 î.Hr., și-a păstrat destinația inițială vreme de 1.000 de ani, apoi a fost consecutiv ­biserică creștină, moschee islamică și... depozit otoman pentru praful de pușcă, lucru care a dus la catastrofă: în 26 septembrie 1687, o lovitură a artileriei venețienilor a aruncat Parthenonul în aer... Așadar, starea lui actuală nu e provocată de trecerea timpului; impresionanta construcție ridicată de echipa lui Fidias, sub domnia lui Pericle, ar fi rezistat cu bine până azi, vreme de două milenii și jumătate, dacă nu era războiul și dacă turcii n-ar fi avut ideea nefericită să stocheze aici mari cantități de explozibil.

Oricum, chiar și-așa, doar coloane și frize, Parthenonul este copleșitor, mărturia unei lumi care construia pentru mii de ani îna­inte. Valabil și pentru elegantul Erechteion, și pentru suplele ­Propilee, spațiul de intrare pe ­deal, pe ale căror trepte, când ­plecam, urcau deja sute de oameni, majoritatea tineri.

Înainte sau după ce urci pe Acropole merită să faci o plimbare în jurul colinei, căci și aici sunt lucruri de văzut, precum Izvorul Clepsidrei sau Peşterile Sacre.

La doi pași se află minunatul Muzeu Acropole, cu podelele sale transparente (printre care una suspendată, la etajul doi!), filme de prezentare, materiale, machete (era inclusiv una lego, senzaţională!), magazin, cafenea cu terasă - dar mai ales, fireşte, exponatele, excelent puse în valoare de ­simplitatea arhitecturală: betonul a fost lăsat la gri, tocmai pentru a pune cât mai bine în valoare cromatica și silueta statuilor. Un loc în care - la fel ca peste tot în Grecia - poți să fotografiezi și să filmezi fără nici o taxă.

Muzeul are o suprafață de 25.000 de metri pătrați, cu un spațiu expozițional total de peste 14.000 de metri pătrați, și este considerat unul dintre cele mai valoroase, frumoase și moderne din lume. Conține Galeria ­Parthenonului, Călăreții Parthenonului, o friză despre care se spune că înfățișează un grup de călăreți care se pregăteau pentru Jocurile Panathenaice, printre care s-ar afla și Fidias, apoi Cariatidele, originalul celor care susțin acoperișul pridvorului sudic al Erechteionului, înlocuite pe Acropole cu duplicate, pentru a fi protejate, Galeria Arhaică (secolul al VII-lea î.Hr.) și Galeria Ver­san­ților, exterioară clădirii şi vizibilă printr-o altă podea de sticlă.

Arta la superlativ

În Muzeul Naţional de Arheologie, ca și în alte locuri, copiii din statele Uniunii Europene au acces gratuit. Este cel mai mare muzeu din țară și unul dintre cele mai mari din lume. Spre deosebire de fratele său de la poalele Acropolei, are exponate din toată țara. 20.000, mai exact... Organizate în cinci colecții, ele oferă panorama generală a civilizației elene din preistorie până în Antichitatea târzie.

Este atât de cunoscut și de vizitat, încât are și vedetele sale. Prima este statuia lui Poseidon aruncând tridentul - sau Zeus aruncând fulgere. Pare amuzant, dar nici istoricii, nici istoricii de artă și nici grecii în general încă nu s-au pus de acord pe cine reprezintă superba statuie, pe care poți vedea fiecare mușchi în parte, încordat în mișcare.

A doua, Mecanismul de la ­Antikythera, a aprins, aprinde și va continua să aprindă imaginația celor pasionați de extraterești ­antici și „Amintiri despre viitor”... A petrecut 2.000 de ani în apa mării şi este considerat primul calculator din lume: radiografierea sa a pus în lumină un sistem de peste 30 de angrenaje mecanice. Încă nu e clar la ce folosea şi cum putea fi creat la vremea aceea şi, fiind metalic, cum de s-a păstrat atât de bine în apă, sărată pe ­deasupra.

A treia vedetă este „Masca de aur a lui Agamemnon”. Ghilimelele sunt necesare pentru că de fapt nu e sigur a cui este. Oricum, este unul dintre cele mai cunoscute artefacte de aur ale epocii bronzului grecesc, una dintre cele 5 măşti mortuare descoperite la Micene în 1876 și, a lui Agamemnon sau nu, este sigur că aparţinea unui personaj important.

Dar cea mai cunoscută şi mai iubită piesă a muzeului este Calul și jocheul. Am zăbovit îndelung în preajma ei, ocolind-o iar și iar, privind atenți fiecare detaliu al corpurilor celor două ființe, om și cal, gestica, avântul sublimat, mimica jocheului - greu de crezut că totul a fost „fotografiat” astfel, în bronz, în urmă cu peste 2.000 de ani...

Dacă despre toate acestea știam dinainte de a ajunge acolo, o plăcută surpriză a fost Muzeul Ceramicii, după un nu foarte ­lesnicios marş prin soare de la ­superba staţie de metrou Monastiraki, ea însăși o operă de artă, doar că modernă.

Plaka, sufletul colorat al Atenei 

Despre muzee, temple și vestigii arhitectonice este relativ ușor să scrii. Mult mai greu e să „poves­tești” orașul, străduțele, tavernele, magazinele, oamenii, casele, atmosfera. Cum ai putea povesti beția de culori sau mirosurile? ­Imediat lângă Acropole, cartierul Plaka, cel mai vechi al metropolei, este inima orașului actual. Termenul de comparație ar putea fi ­Centrul Istoric al Bucureștiului, dar e o paralelă palidă, căci în ­Plaka, pe lângă nenumărate terase, găsești tot nenumărate magazine care vând practic orice, iar ­atmosfera este fascinantă.

Mai mult, pitorescul cartier Plaka are și două situri arheologice importante: Agora Romană și Biblioteca lui Hadrian (trebuiau să lase și romanii ceva urme!), plus biserici istorice precum ­Metamorphosis și Kapnikarea.

Două cuvinte aici și despre trafic. Atena este un oraș foarte bine sistematizat și semaforizat, îl poți traversa oprind doar de două-trei ori la stopuri. Și, contrar avertizărilor pe care le primiserăm din mai multe părți, am găsit întotdeauna și oriunde loc de parcare - exceptând, firește, zonele pietonale din centru.

A fost doar o săptămână, proba­bil că nu ne-ar fi ajuns o lună...