Fabrica de hârtie a fraților Schiel și ridicarea unui oraș

Bușteni, un loc asaltat astăzi de turiști, fie vară, fie iarnă, și-a avut perioada de dezvoltare legată, așa cum sugerează și numele, de activități economice care aveau ca sursă lemnul. Iată povestea acestui orășel îndrăgit astăzi și care în cel mai înalt punct al său arată lumii o cruce imensă, Crucea de pe Caraiman.

Localitatea Bușteni este relativ nouă dacă avem în vedere faptul că în secolul al XVII-lea zona nu era locuită. În anul 1782, domnitorul Mihai Șuțu a înființat aici cătunul Izvorul, astfel că atunci au apărut și primii locuitori - 24 de familii de scutelnici ai Mănăstirii Sinaia. Așadar, acest cătun stă la originea viitoarelor așezări Bușteni, Azuga și Poiana Țapului.

Primele case au fost construite în 1793, dar adevărata dezvoltare a zonei a fost legată de șoseaua dintre Câmpina și Predeal, construită în 1846. La 30 de ani de atunci, s-a construit și calea ferată, astfel că, la finalul secolului al XIX-lea, Bușteniul era deja un cătun aparținând de Predeal.

O școală a început să funcționeze din anul 1865 (iar până în 1892 numărul elevilor ajunsese la 90), în anul 1887, Casa Regală a construit un local pentru școală, iar în 1889 a construit o biserică.

Cel mai important rol în dezvoltarea acestei localități l-au avut doi frați - Carol şi Samuel Schiel, prin deschiderea unei fabrici de hârtie, în 1882.

Văzând potențialul economic al zonei, aceștia au decis să facă din locul slab locuit un centru forestier, și așa a apărut „Fabrica de Hârtie C&S Schiel, Succesorii-Buşteni”, unde în 1882 a început producţia de celuloză şi de hârtie. Datorită bogăției de material forestier din zonă, afacerea a mers bine încă de la început, comenzile au devenit din ce în ce mai mari, așa că dezvoltarea a venit de la sine, frații investitori ajungând în scurt timp să ia în arendă importante parcele din pădurile ce se întindeau pe pantele munţilor din zonă.

Prima locomotivă electrică

Istoria căilor ferate consemnează un fapt important în zonă, datorită dezvoltării afacerilor fraților Schiel - apariția primei locomotive electrice în România. Pentru desfășurarea mai ușoară a transportului buștenilor necesari fabricării hârtiei, frații au decis, în anul 1894, să construiască o linie feroviară, aceasta fiind prima cale feroviară forestieră de pe Valea Prahovei.

Linia avea ecartament îngust, de 700 mm, o lungime de 6,2 kilometri, şi urca până în zonele de exploatare forestieră situate la poalele Muntelui Retivoiul. Primele locomotive care tractau vagonetele încărcate cu buşteni erau cu abur, locomotive importate din Germania şi din Austria.

Însă pericolul unui eventual incendiu ce ar fi putut afecta afacerea, în care totul era... lemn și hârtie, avea să-i ducă pe frații Schiel la decizia de a renunța la locomotivele cu aburi, drept care în 1899 a apărut un vehicul nemaivăzut pentru localnici – o locomotivă electrică, comandată la uzinele germane Orenstein & Koppel-Berlin. Locomotiva era alimentată de curentul electric ce circula printr-un fir de cupru susţinut pe o serie de console metalice montate pe stâlpi de lemn.

Centrul forestier s-a dezvoltat continuu, fiind transformat în societate pe acțiuni în anul 1904. Între anii 1907 și 1909 a fost deschis un nou sistem feroviar fores­tier ale cărui linii se desfășurau pe distanța de 16,8 kilometri, urcând pe văile Ialomiţei şi Brăteiului.

Dar liniile de trenuleț nu au fost singurele instalații care de­serveau afacerea fraților Schiel. A fost construit și un funicular („cale ferată aeriană”, cum se spunea în epocă). Acesta unea orașul Bușteni cu pârâul Valea Brăteiului din Dâmboviţa pe o lungime de 17 km. Această linie de transport asigura aprovizionarea cu materia primă necesară fabricii de hârtie dintr-o suprafaţă fores­tieră concesionată pe Valea Ialomiţei, dincolo de masivul Bucegi.

O parte a picioarelor funicularului se mai păstrează și astăzi, putând fi văzute de turiștii care urcă spre înălţimi pe traseul Jepilor Mari. Unele erau construite din lemn de brad, iar altele din fier, fiind aşezate după forma terenului, pe înălţimi şi locuri accidentate. Aceste picioare aveau postamente de beton de care erau fixate şuruburi mari, înălţimea lor varia între 3 și 26 de metri, iar depărtarea dintre ele era cuprinsă între 30 și 675 de metri. Această linie de funicular transporta zilnic o cantitate medie de 400 de metri cubi de lemn cu o viteză de 12 kilometri pe oră, astfel că unui vagonet îi erau necesare 2 ore şi 50 de minute pentru a parcurge distanța dintre Valea Brăteiului, Buşteni și retur. Tot așa se transportau și alimentele cu care se hrăneau muncitorii.

La sfârşitul anului 1928, odată cu epuizarea fondului forestier, mica linie ferată ce urca pe Valea Azugii a fost demontată. În anul 1948, întregul complex industrial a fost naţionalizat, fabrica și tot sistemul de transport aferent devenind proprietatea statului român.

În 1966, funicularul şi calea ferată forestieră au fost abandonate, iar linia de legătură între fabrica de celuloză şi cea de hârtie a mai fost menţinută în activitate încă 15 ani, dispărând la rândul său din peisajul feroviar al Buşteniului în anul 1981.

După numai zece ani, amploarea deosebită pe care a căpătat-o activitatea fabricii a impulsionat dezvoltarea industrială a zonei, între anii 1891 şi 1893 fiind deschis „Ferăstrăul de la Retivoiu”, numele popular sub care a rămas cunoscută fabrica de cherestea şi chibrituri de la Azuga. Pentru a uşura transportul lemnului, în anul 1894 a luat fiinţă prima cale ferată forestieră de pe Valea Prahovei.

Crucea de la Caraiman

Bușteniul are pe teritoriul său și un monument de interes național - Bușteni Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial (1926–1928) aflată pe vârful Caraiman. Acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. A fost construită la altitudinea de 2.291 m pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. Bușteniul are și alte obiective demne de vizitat, precum: Casa-muzeu „Cezar Petrescu” (1914–1918) și Castelul Cantacuzino (1910), ansamblu alcătuit din castelul propriu-zis și parc, Casa de cultură (1887, reconstruită în 1986, care este fostă școală și bibliotecă orășenească), casa Alexandru Popescu, Căminul Preoțesc, vila Leonida (începutul secolului XX); vila Borneanu (1910, astăzi grădiniță); vila Aura Buzescu (1920); fabrica de hârtie (1880), ansamblu alcătuit din halele de producție (unele din 1880, astăzi ateliere mecanice, altele din 1920-1940, astăzi săli de sport), casele de serviciu din incinta fabricii (1920), anexele gospodărești (1900), blocurile muncitorești (1880) și colonia muncitorească (1900). Al optulea obiectiv, clasificat ca monument memorial sau funerar, este casa esteticianului și filosofului Tudor Vianu (secolul al XIX-lea) aflată în localitatea Poiana Țapului.