Fără educaţie religioasă nu putem înţelege istoria şi cultura

Astăzi, suntem martorii şi în acelaşi timp victimele unei condamnabile răsturnări de valori. Dacă vorbim de valori culturale, fie descoperim o stare de ignoranţă aproape totală faţă de ceea ce ne defineşte ca entitate naţională inconfundabilă în context continental sau mondial, fie identificăm atacuri fără discernământ la adresa sănătăţii morale a membrilor societăţii contemporane. Cei mai afectaţi în ambele situaţii sunt tinerii, pentru care, astfel, apartenenţa la o naţie şi viitorul devin concepte diluate, lipsite de conţinut. Încotro ne îndreptăm? Ce este de făcut?

UNESCO defineşte cultura drept "o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali". Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie specifice, cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, mass-media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În acelaşi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoştinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însuşită prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini), dar şi prin intermediul memoriei obiective (obiecte, peisaje, cărţi, numere, reguli etc.). Ce mai au astăzi românii din toate aceste "caracteristici" când vorbim de cultură? Aproape nimic. Paradoxurile unei strategii guvernamentale Deşi situaţia pare a fi cunoscută de către factorii guvernamentali de decizie, de vreme ce a fost elaborată şi o "Strategie privind patrimoniul cultural naţional", ce ar urma să fie implementată până în anul 2013, realitatea cu care ne confruntăm zilnic ne oferă la fiecare pas exemple şi situaţii care dovedesc că totul trăieşte doar pe hârtie. Ca un paradox, însăşi strategia recunoaşte "slăbiciuni ale atingerii obiectivelor strategice", precum "lipsa unor preocupări sistematice ale autorităţilor locale privind reinserţia monumentelor istorice în spaţiul comunitar şi valorizarea potenţialului lor ca factor de creştere a calităţii vieţii populaţiei", "lipsa unor abordări intersectoriale privind punerea în valoare a patrimoniului cultural", "insuficienţa personalului de specialitate", "deficienţe strategice şi manageriale", "promovare redusă", "schimburi culturale reduse" etc. Şi atunci, să ne mai mirăm că valorile culturale naţionale au cam dispărut din conştiinţa unui neam integrat, mai mult sau mai puţin benevol, într-o comunitate europeană? Unde ne sunt elementele identitare cu care am intrat în această construcţie? Unde sunt cetăţile dacilor, comorile lor? Unde este literatura autentică a neamului? Unde ne sunt tradiţiile, limba vie a neamului, muzica, cinematografia, toate subjugate de fenomene subculturale promovate pe bani grei de aproape toate mijloacele media? Nu poate exista cultură fără credinţă Unii vorbesc de manipulare. Nu se poate însă să nu observăm cum societatea, oamenii sunt împinşi, din ce în ce mai mult, spre prăpastia anonimatului, pierderii identităţii, individualităţii şi a distrugerii adevăratelor valori morale şi spirituale care i-au diriguit idealurile în secole şi secole de evoluţie. Încurajarea lenei, a lipsei de creaţie, îngustarea orizontului uman, contaminat de droguri, pornografie, alcoolism, slăbirea forţei de educaţie naţională, alterarea învăţământului etc. duc în final la desacralizarea ideii de apartenenţă la un neam şi un spaţiu ale căror fundamente le constituie, în principal, credinţa şi educaţia ortodoxă. Nu întâmplător, la 17 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul rostit la Parohia "Sfântul Apostol Andrei" din Arganda del Rey, Spania, în timpul vizitei pastorale întreprinse în mijlocul românilor ortodocşi din această ţară, spunea: "Cultura europeană este intim legată de cultul Bisericii, în calitatea ei de comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare. De aceea, fără educaţie religioasă nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent creştin şi nu putem preţui catedralele, mănăstirile, bisericile, operele de artă în marea lor majoritate inspirate din credinţa religioasă… Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în şcolile unui popor religios, ne-au învăţat să nu mai dorim o cultură fără credinţă, ştiinţă fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaştere fără comuniune, filosofie fără speranţă şi, îndeosebi, şcoală fără suflet, adică educaţie fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existenţiale şi a formării spirituale". Patriarhia Română conservă şi promovează cultura Că Biserica, instituţie de prim rang ce conservă şi promovează valorile culturale naţionale, desfăşoară vaste activităţi în acest domeniu nu mai este, pentru cunoscători, de mult o noutate. Câteva date din Raportul Sectorului Patrimoniu cultural al Patriarhiei Române pe 2009 vorbesc de la sine despre grija şi amploarea acestei misiuni: 133 de muzeografi şi gestionari custozi pregătiţi în ultimii doi ani; 4.596 de exemplare de carte veche fişate şi 275 de icoane şi obiecte de cult; peste 22.692 de fişe însoţite de imagini fotografice s-au adăugat inventarelor evidenţelor patrimoniului bisericesc în 2009; anul trecut, 263 de monumente au fost reconstruite, consolidate şi restaurate, valoarea totală a fondurilor raportate ridicându-se la 43.796.581,40 de lei. Lor se adaugă numeroase alte programe şi proiecte, lucrări de intervenţii şi conservare, expoziţii etc., precum şi milioanele de cărţi, monografii, pliante, ghiduri ilustrate, casete video, CD-uri puse la dispoziţia credincioşilor, vizitatorilor muzeelor bisericeşti şi publicului larg. Deopotrivă cu ele, trebuie menţionate şi acţiunile mijloacelor media ale Patriarhiei şi ale Centrului de pelerinaj "Sf. Ap. Pavel" care, an de an, promovează valorile culturii naţionale. Globalizarea minimalizează valoarea rădăcinilor identitare "Nu există voinţă, la modul oficial, pentru a se face ceva cu patrimoniul cultural. În orice ţară civilizată, cultura nu consumă, ci, dimpotrivă, produce valori. Este adevărat, există o strategie, există legislaţie în domeniul protecţiei şi promovării culturii care, din nefericire, nu se aplică. Este un mister de ce nu se face aproape nimic în acest domeniu. Cu cât ne întoarcem mai mult în timp, cu atât segmentul respectiv de istorie este tot mai ignorat. Tendinţele actuale de globalizare tind să minimalizeze din ce în ce mai evident valoarea rădăcinilor şi identitatea de neam", ne-a declarat Aurora Peţan, directorul Editurii "Dacica" şi preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume.