Fecioria, o virtute proprie firii dumnezeiești și netrupești

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre feciorie, Cap. al II-lea, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, pp. 350-351

„Avem nevoie de multă înțelep­ciune ca să putem înțelege înălți­mea covârșitoare a acestui dar. Atunci când ne gândim la aceasta, ne gândim la Tatăl Cel nestricăcios, chiar dacă este un paradox cum se află feciorie într-un părinte care are un fiu și care a născut fără patimă. De asemenea, fecioria se află și în Dumnezeu Cel Unul-Născut, dătătorul nestricăciunii, căci strălucește deo­potrivă în nașterea Sa curată și fără de patimă. Și aceasta este de neînțeles: cum să putem gândi că un fiu (s-a născut) prin feciorie. De asemenea, socotim că și Duhul Sfânt are prin fire curăție nestricăcioasă. Căci, dacă spui curat și nestricăcios, te referi prin aceste numiri la feciorie. Ea este prezentă în toată firea cea mai presus de lume, însoțind, prin nepătimire, puterile cele de sus. Este nedespărțită de toate cele dum­nezeiești și nu se alipește de nimic dintre cele potrivnice. Toate câte înclină spre virtute prin fire și prin voință caută să fie în toate plăcute Celui curat și nestricăcios. Iar toate câte se află de partea opusă sunt în această stare și rânduială pentru că au pierdut curăția.

Deci, ce cuvinte ar putea avea putere pe măsura unui asemenea dar? Sau cum să nu se teamă cel care se sârguiește în alcătuirea de laude ca nu cumva să păteze măreția care se cuvine (fecioriei), de vreme ce slava pe care i-o aduce este mai mică decât cea la care se așteptau ascultătorii?

Așadar, bine este să lăsăm la o parte cuvintele de laudă la adresa ei, căci nu poate cuvântul să se ridice până la înălțimea covâr­șitoare a acestei teme. Este însă cu putință să pomenim mereu acest dar dumnezeiesc și să avem pe buze acest bine, care este ceva de seamă, propriu firii celei ­ne­trupești. Totuși, prin iubirea de oa­meni a lui Dumnezeu, a fost dă­ruit și celor care au primit viața din trup și sânge, pentru ca firea omenească cea căzută din pricina stării ei pătimașe să se ridice iar și să privească spre cele de sus odată ce s-a împărtășit de curăție, ca o mână ce i se întinde spre călăuzire.

De aceea, socotesc că Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Care este izvorul nestricăciunii, nu a venit în lume prin căsătorie tocmai ca să arate prin chipul întrupării Sale măreția acestei taine, căci numai curăția era în măsură să slujească arătării și venirii lui Dumnezeu. Și nu o poate dobândi pe deplin decât cel care s-a înstrăinat cu totul de patimile trupești.

Ce s-a petrecut trupește cu neprihănita Marie atunci când plinătatea dumnezeirii lui Hristos a strălucit prin fecioria ei se întâmplă în chip rațional cu orice suflet feciorelnic, chiar dacă Domnul nu Se mai arată trupește. Căci zice: Acum nu-L mai cunoaș­tem pe Hristos după trup (II Corinteni 5, 16), ci Se sălășlu­iește (în noi) duhovnicește, aducând împreună cu Sine pe Tatăl, după cum spune undeva în Evanghelie (cf. Ioan 14, 23).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)