Fecioria și căsătoria

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XLII-a, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 202 

„Pe drept este lăudată o soție bună, dar mai presus este socotită o fecioară evlavioasă, precum spune Apostolul: Cel care-și mărită fecioara bine face; dar cel care n-o mărită și mai bine face; căci aceasta cugetă la cele ce sunt ale lui Dumnezeu, iar aceea la cele ce sunt ale lumii (I Corinteni 7, 38). Aceea este legată în lanțurile căsătoriei, aceasta e fără lanțuri; aceea e sub lege, aceasta e sub har. Căsătoria este bună, pentru că prin ea se lasă urmași ai neamului omenesc. Dar fecioria este mai bună, fiindcă prin ea se dobân­dește moștenirea Împărăției cerești și a harului ceresc. Prin femeie vine grija, prin fecioară se capătă mântuirea. Deci Hristos în chip deosebit a ales darul fecioriei, a înfățișat neprihana și S-a făcut pe Sine ceea ce a fost mama Sa.”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 40-41, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 255

„Calea fecioriei este bună, dar este grea și cu urcuș înalt, cerând puteri mari pentru a merge pe ea. (...) Bună este și calea căsătoriei, mai întinsă, dar mai ocolită, pe care merg cei mai mulți până ce ajung în tabăra sfinților. Există, așadar, premii pentru feciorie, există răsplată pentru văduvie, este loc chiar și pentru meritele căsătoriei. Treptele lor sunt și creșteri ale virtuților. Stați, așadar, în inimile voastre, să nu vă poată cineva răsturna.”

Sfântul Vasile cel Mare, Cuvânt ascetic (I), Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 61

„Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două, adică în viața căsătoriei şi a fecioriei, aşa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-şi ia în căsătorie femeie, cunoscând că i se va cere cuvânt (făgăduință) pentru cumpătare, sfințenie şi asemănare cu sfinții care aveau soție şi au crescut copii.”

Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul VIII: Thecla, II-III, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 88-89

„Aripile fecioriei duc în mod firesc spre cer și nu spre pământ, duc spre eterul pur și în vecinătatea îngerilor. De aceea, la semnalul (învierii) de după strămutarea noastră de aici, cele ce și-au dus viața corect și au stăruit în feciorie pentru Hristos, acelea, primele, înaintea tuturor, vor primi răsplata victoriei și vor fi încununate de El cu florile nestricăciunii. Pentru că s-a zis: îndată ce sufletele fecioarelor părăsesc lumea, îngerii vin în întâmpinarea lor și le însoțesc cu cântări de laudă până la pajiștile despre care am vorbit, pajiștile în care mai înainte au dorit să intre, pe care și le-au imaginat atunci când, locuind încă în trupuri, au îmbrățișat acest mod de viață. Odată sosite aici, ele contemplă frumuseți minunate, pe care oame­nii cu greu le pot descrie. Fiindcă acolo se află Dreptatea însăși, Cumpătarea însăși, Dragostea însăși, Adevărul însuși, Prudența însăși și celelalte flori și răsaduri strălucite ale Înțelepciunii; aici, jos, noi vedem cu închipuirea, ca un vis, doar umbrele acestora, iar contururile lor ne apar neclare și întunecate. Nimeni n-a văzut cu ochii trupului măreția, forma și frumusețea dreptății însăși, a adevărului și a păcii; acolo, însă, sunt văzute cu adevărat așa cum sunt, în toată plenitudinea lor. Pentru că există un pom al înțelepciunii, unul al iubirii și altul al priceperii, la fel cum pe pământ există vița purtătoare de struguri și pomi purtători de fructe, de rodii și de mere.”

Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul II: Teofila, VII, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, p. 57

„Atunci când cineva va ști cu exactitate ce se întâmplă în cazul omului, nu va mai arăta dezgust față de procreere, chiar dacă va prefera și va lăuda castitatea. Pentru că nu înseamnă că trebuie să socotim amare pe celelalte (alimente), chiar și pe cele amestecate cu dulceața fructelor, dacă mierea este mai dulce și mai plăcută decât ele. Referitor la această afirmație, voi aduce drept garanție mărturia lui Pavel, care zice: Cel care-și mărită fata bine face; și cel care n-o mărită face și mai bine (I Corinteni 7, 38). Recomandând partea cea mai bună, Cuvântul n-a interzis cealaltă (cale), ci a lăsat pe fiecare să aleagă ceea ce i se cuvine și-i este folositor. Așa se face că unii au ales viața de familie, iar alții fecioria, viața scutită de plăceri, care duce trupul în starea îngerească, în care nimeni nu se mărită, nici nu se însoară (Matei 22, 30), după cuvintele nemincinoase ale Domnului. Absti­nența neprihănită, care are promisiunile Împă­răției cerurilor, nu se așteap­tă de la toți, ci numai de la cei care pot să conserve floarea totdeauna proaspătă și pură a fecioriei. Asemenea unei livezi, parfumată de flori de diferite feluri, Biserica - după cuvântul profetului - este încununată nu numai de florile castității și cumpătării, ci și de florile rezultate din căsătorie.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)