„Fericiţi cei care, după ce au nădăjduit în Cruce, s-au pogorât în apă“

Textele creştine din primele două secole prezintă o încercare de diferenţiere clară faţă de iudaism. Atât Didahia, cât şi Epistola atribuită Sfântului Apostol Barnaba constituie mărturii demne de luat în seamă în această privinţă.

Această situaţie se repetă şi în privinţa separării Tainei Botezului de orice tip de purificare iudaică. În Epistola lui Barnaba întâlnim mai multe aspecte esenţiale ale actului baptismal (mărturisirea de credinţă, legătura între Taina Botezului şi Sfânta Cruce, precum şi înnoirea spirituală dăruită) şi care constituie tot atâtea elemente unice ale acestuia. Importanţa autorului anonim şi a operei sale Părerile patrologilor contemporani asupra autorului anonim care a compus Epistola atribuită Sfântului Apostol Barnaba sunt destul de diferite. Dacă Enrico Norelli şi Claudio Moreschinni consideră că autorul procedează eficient în vederea prezentării unicităţii concepţiei creştine în raport cu legea iudaică, patrologul grec Stylianos Papadopoulos îl descrie pur şi simplu drept "deviant" (Patrologia, vol. I, trad. lect. dr. Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 179). Fără îndoială, contribuţia esenţială a autorului respectiv rămâne diferenţierea clară a creştinismului de iudaism. De altfel, Enrico Norelli afirma: "Pentru autorul Epistolei lui Barnaba era vorba să prezinte acest iudaism ca o continuare a istoriei de neînţelegere şi infidelitate a lui Israel, în timp ce creştinismul, în opoziţie cu această formă a iudaismului, era prezentat ca adevăratul moştenitor al revelaţiei divine şi al tradiţiei profetice. În acest sens, Barnaba este o etapă reprezentativă a procesului de desprindere şi de opoziţie a creştinismului faţă de iudaism, o desprindere care se configurează aici nu numai ca un fapt, ci şi ca o elaborare conştientă a unei ideologii antitetice, printr-o distrugere sistematică a premiselor ideologiei combătute" (Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. I, trad. Hanibal Stănciulescu şi Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 145). Nu aderăm în totalitate la opinia cercetătorului italian care prezintă aici un limbaj pur politic. În nici un caz nu putem vorbi de două ideologii contrare, ci de două interpretări diferite şi căi care deveniseră brusc separate. Creştinismul trebuia să se desprindă de iudaism, iar această desprindere trebuia făcută suficient de vizibil încât persoanele neimplicate să conştientizeze că nu este vorba de o separare sectară. Creştinismul nu era o simplă sectă iudaică. De aceea, autorul Epistolei combate sistematic iudaismul, încercând să prezinte diferenţele esenţiale ale creştinismului faţă de acesta. În altă ordine de idei, trebuie remarcat faptul că una dintre aceste diferenţieri apare odată cu prezentarea Tainei Botezului, aceasta fiind şi tema principală a cercetării noastre. Există o relaţie între Botezul creştin şi circumcizia iudaică? Cercetătorul Everett Ferguson a identificat aspectul esenţial care diferenţiază în concepţia autorului anonim Botezul creştin de practica spălărilor ritualice în iudaism: crearea unui nou Legământ. Deşi circumcizia face referire la Vechiul Legământ, în timp ce Botezul creştin trimite la Noul Legământ, încheiat cu Domnul Iisus Hristos, între ele nu există o relaţionare în nici un fel. Botezul creştin este opus esenţial spălărilor ritualice din iudaism. "Circumcizia iudaică era o pecete (9.6), dar discuţia practicilor şi instituţiilor iudaice nu o echivalează cu Botezul. Considerarea circumciziei are loc în capitolul al IX-lea şi este contrastată cu o circumcizie spirituală. Aşa cum am observat mai sus, contrapunctul între botezul iudaic şi cel creştin nu este circumcizia, ci spălările rituale. Epistola se încadrează în linia gândirii primare creştine, care asocia echivalentul creştin al circumciziei nu cu Botezul, ci cu lucrarea lui Dumnezeu (în special a Duhului Sfânt) în inimă" (Baptism in the Early Church..., p. 214). Legătura Botez - Cruce Autorul anonim specifică legătura esenţială dintre apa folosită pentru botezare şi Crucea Domnului. "Să cercetăm dacă S-a îngrijit Domnul să ne descopere mai dinainte ceva despre apa şBotezuluiţ şi despre Cruce. Despre apă s-a scris, vorbind de Israil, că iudeii nu vor primi Botezul, ci-şi vor întocmi ei altceva" (Epistola lui Barnaba, 11:1, în: "Scrierile Părinţilor Apostolici", traducere, note, indici de pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. I, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 152), iar în alt loc continuă explicând primele versete ale Psalmului 1: "Înţelegeţi că a vorbit în acelaşi timp despre apă şi despre Cruce. Iată ce vrea să spună profetul: "Fericiţi cei care, după ce au nădăjduit în Cruce, s-au pogorât în apă; că plata lor, spune, este âla vremea saâ, o voi da atunci, spune profetul" (Epistola lui Barnaba, 11:8, p. 153)". Prin aceste două citate se verifică lucrurile spuse anterior. Astfel, autorul Epistolei doreşte să arate că poporul iudeu nu a primit adevăratul Botez deoarece şi-au creat singuri diverse practici ritualice care au înlocuit în mod nefericit ceea ce ar fi trebuit să reprezinte pentru ei o adevărată Taină. El este ferm convins că iudeii au falsificat prin majoritatea ritualurilor lor adevăratele Taine apărute mai târziu prin creştinism. Legătura Botezului cu Sfânta Cruce apare în contextul în care autorul anonim consideră că doar prin această Taină se pot acorda iertarea păcatelor şi înnoirea spirituală necesară pentru a dobândi adevărata mântuire în condiţiile în care spălările ritualice iudaice sunt lipsite de orice putere purificatoare de acordare a iertării păcatelor. Înnoirea şi curăţirea spirituală prin Taina Botezului Există două texte esenţiale cu privire la înnoirea şi curăţirea spirituală oferite de Taina Botezului. În primul dintre acestea se precizează: "Înnoindu-ne pe noi, prin iertarea păcatelor, ne-a dat alt chip, să avem suflet de copil, ca şi cum ne-ar fi făcut din nou" (Epistola lui Barnaba, 6:11, p. 143), iar în cel de-al doilea se spune: "Şi era un râu, care curgea din dreapta, şi s-au ridicat din el arbori frumoşi; şi cel care va mânca din ei va trăi în veac (Iezechiel 47, 2; 47, 12-13). Vrea să spună că noi, care ne coborâm în apă plini de păcate şi murdărie, ne ridicăm plini de roade în inimă, având, în Duhul, frica şi nădejdea în Iisus" (Epistola lui Barnaba, 11:10-11, p. 153). Curăţirea sufletească relatată aici de autorul anonim este relaţionată cu iertarea păcatelor, un element care, aşa cum observam în secţiunea anterioară a materialului, nu putea fi acordată de purificările ritualice din iudaism. Legea Veche nu putea să curăţească nici un om de păcat, din punctul de vedere al credinţei creştine. Mai mult decât atât, Botezul conferă noului iniţiat o serie de daruri esenţiale, cum ar fi: restaurarea chipului lui Dumnezeu, oferirea unui suflet nevinovat şi, pe scurt, o recreare a întregii persoane. Iertarea păcatelor aduce cu sine elementul important al sădirii virtuţilor, afirmat de autorul anonim prin expresia roade în inimă. Aceste virtuţi de bază primite prin Botez sunt frica şi nădejdea în Iisus. Frica de Dumnezeu, precum ştim, este considerată drept începutul înţelepciunii, în timp ce nădejdea este cea care ne însoţeşte pe drumul mântuirii. Opusul nădejdii, adică deznădejdea, reprezintă cea mai puternică armă a demonilor împotriva omului. O persoană deznădăjduită poate ajunge chiar şi în pragul sinuciderii datorită atitudinii triste. Aşadar, Botezul reprezintă, pe lângă acţiunea de iertare a păcatelor şi înnoirea spirituală, un început al sădirii virtuţilor în noul creştin. Epistola lui Barnaba se dovedeşte un text esenţial pentru analizarea Tainei Botezului în perioada primară a creştinismului. În materialul următor vom trece la interpretarea unui alt text principal din primele secole creştine: Păstorul lui Hermas.