Fermele familiale comerciale, soluţia redresării agriculturii româneşti

Experţi în politici agricole, producători şi reprezentanţi ai autorităţilor publice s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii, la Bucureşti, în cadrul unei dezbateri privind viitorul politicii agricole comune şi modul în care România se raportează la ea. Raportul „O ţară şi două agriculturi - România şi reforma Politicii Agricole Comune (PAC) a UE“, prezentat de Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), susţine necesitatea încurajării fermelor de mijloc şi continuarea unor programe precum „Fermierul“ şi „Renta viageră“. Pilonul II al Politicii Agricole Comune (PAC) - dezvoltarea rurală - trebuie şi el susţinut, pentru că mediul rural din România a rămas în urmă, se arată în raport. CRPE mai recomandă ca ţara noastră să se alăture statelor care doresc menţinerea subvenţiilor şi limitarea lor pentru fermele mari.

Centrul Român de Politici Europene (CRPE) propune ca România să adopte pe termen lung o poziţie favorabilă fermelor mijlocii (20-100 de hectare), care, în acelaşi timp, să amelioreze productivitatea agricolă şi să rezolve uriaşa problemă socială care este satul românesc. „Noi propunem ca pe termen lung să se adopte o poziţie favorabilă fermelor mijlocii, fermelor familiale comerciale, ca să nu mai existe golul dintre exploataţiile de subzistenţă şi cele foarte mari. Recomandăm continuarea unor programe precum «Fermierul» şi «Renta viager㻓, a declarat, Lucian Luca, expert politici agricole în cadrul CRPE. Expertul a arătat că circa 9.000 de ferme de peste 100 de hectare primesc aproape jumătate din plăţile directe, iar beneficiarii măsurilor Axei 1 din PNDR sunt cu precădere fermele mari. Potrivit raportului „O ţară şi două agriculturi - România şi reforma Politicii Agricole Comune a UE“, fără o concentrare a proprietăţii spre fermele mijlocii, statul român va trebui să facă faţă pe termen lung unei populaţii agricole prinse în capcana sărăciei, iar obsesia unor politicieni de a ajuta fermele foarte mari nu va face decât să agraveze problema, întrucât România va avea câteva mii de proprietari foarte mari şi o masă de ţărani dependenţi de stat şi fără posibilităţi de a ieşi din subdezvoltare, pe model sud-american. „Renta viageră“ ar putea continua dacă autorităţile vor cere acceptul Bruxellesului Pe termen mediu şi lung, statul român ar trebui să susţină politici de concentrare a proprietăţii spre fermele mijlocii şi de încurajare a investiţiilor în acest segment. În ceea ce priveşte Programul „Fermierul“, cea mai mare pondere a investiţiilor contractate în cadrul acestei măsuri o reprezintă achiziţiile de tractoare, combine, maşini şi utilaje agricole performante pentru efectuarea de lucrări în sectorul vegetal. De asemenea, prin Programul SAPARD-ul românesc s-au finanţat de la bugetul de stat, după regulile aplicate Programului SAPARD, proiectele care nu au mai avut finanţare la ultimele sesiuni de depunere, pentru măsura de investiţii în exploataţii (3.1), dar şi pentru măsurile de îmbunătăţirea procesării (1.1) şi pentru diversificarea activităţilor în zona rurală (3.4). „Renta viageră“ este un program de stimulare a consolidării fermelor, prin acordarea unor sume de bani proprietarilor de peste 60 ani care renunţă la terenul lucrat, prin arendare sau vânzare, respectiv echivalentul a 50 de euro pentru fiecare hectar arendat şi 100 de euro pentru fiecare hectar vândut, în limita a zece hectare. Sumele plătite pentru renta viageră s-au ridicat la 11,8 milioane de lei în 2007, 31,8 milioane de lei în 2008 şi 23,3 milioane de lei în 2009. Deşi, din perspectiva PAC, renta viageră este considerată ajutor de stat, potrivit lui Luca, aceasta este un tip de ajutor pe care Comisia Europeană îl poate accepta, încadrându-se la clasa de ajutoare pentru încetarea activităţii agricole. În plus, PAC are un tip de ajutor apropiat ca filosofie acestui program, respectiv ajutorul pentru pensionarea anticipată, în baza căruia se acordă o compensaţie fermierilor care renunţă la activitatea agricolă înainte de atingerea vârstei de pensionare. Din această perspectivă, „Renta viageră“ este un program complementar celui de pensionare anticipată, dar care se poate dovedi mult mai util social pentru că se adresează fermierilor care au depăşit vârsta de pensionare. În forma actuală, însă, programul nu va putea continua şi după 2010. Autorităţile române pot notifica acest ajutor de stat la Comisia Europeană, pentru a putea fi aplicat şi după 1 ianuarie 2010 (eventual chiar într-o formă modificată, dacă aşa se va conveni), însă ar trebui să găsească şi resursele financiare interne pentru aplicarea schemei, deoarece nu face parte din instrumentele PAC. Dezvoltarea rurală a rămas în urmă Pilonul II al Politicii Agricole Comune (PAC) - dezvoltarea rurală - trebuie susţinut, pentru că mediul rural din România a rămas în urmă, se rată în acelaşi raport, care recomandă orientarea spre dezvoltarea Pilonului II al PAC, întrucât România este avantajată de actuala distribuţie a fondurilor. „Nu ar trebui să luăm ca sigură aceasta distribuţie şi ar trebui să ne asigurăm că obiectivul nostru în reforma PAC post-2013 este menţinerea sumelor pentru dezvoltare rurală (canalizare, apă potabilă, infrastructura rutieră etc.) de care satele noastre subdezvoltate au mare nevoie“, a adăugat el. În acest context, CRPE recomandă ca România să tindă spre categoria ţărilor care doresc menţinerea subvenţiilor, limitarea lor pentru fermele mari şi creşterea ponderii Pilonului II. Potrivit raportului, România ar trebui sa renunţe la opoziţia sa faţă de plafonarea subvenţiilor care pot fi primite de fermele foarte mari. Exploataţiile care au mii de hectare sunt oricum viabile economic şi nu depind de subvenţii, în schimb sumele primite de ele sufocă dezvoltarea agriculturii mijlocii, singura şansă pentru uriaşa populaţie agricolă românească de a ieşi din sărăcie pe termen mediu şi lung, se arată în raport. PAC, 34% din bugetul UE PAC îşi propune să le ofere tuturor producătorilor (de la agricultori şi crescători de animale până la producători de fructe, legume sau de vin) posibilitatea de a se susţine singuri atât în UE, cât şi pe piaţa mondială. Politica UE în domeniul agriculturii evoluează în mod constant, din 2013 intrând într-o nouă etapă. Cu 55 de miliarde de euro, PAC „cântăreşte“ mai bine de un sfert din bugetul UE, ceea ce-l face cel mai mare program de ajutor agricol din lume. Totuşi, partea din bugetul european care îi este alocată a scăzut de la 70% (în anii 1970) la 34% (în perioada 2007-2013). Reducerea resurselor bugetare alocate PAC indică faptul că UE se concentrează pe alte aspecte, cum ar fi reducerea costurilor reformelor şi orientarea către dezvoltarea rurală, căreia i se va aloca 11% din buget pentru aceeaşi perioadă, susţine executivul comunitar. „Fermierii europeni, mai ales în actualul climat economic, nu trebuie ţinuţi în loc cu reguli inutil de complicate şi birocraţie“, a declarat Mariann Fischer Boel, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Comisia îşi propune să dea curs unui număr de notificări şi să le pună în practică rapid, printre acestea numărându-se realizarea unor programe mai suple de promovare a produselor agricole, eliminarea normelor cu privire la etichetarea facultativă a cărnii de vită şi mânzat, ca şi posibilitatea armonizării termenelor de plată ale unor măsuri de dezvoltare rurală cu cele ale plăţilor directe. „S-au întocmit 25 de strategii în agricultură, însă nici una nu a fost implementată“ România s-a grăbit din punctul de vedere al agriculturii să intre în Uniunea Europeană, a apreciat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Adrian Rădulescu. „Consider că, din punctul de vedere al agriculturii, abia în 2010 trebuia să intrăm în Uniunea Europeană. Agricultura nu a fost pregătită“, a spus acesta. În opinia lui Rădulescu, nici factorul politic şi nici cadrul economic nu erau pregătiţi pentru aderarea ţării noastre la Uniune, iar acest lucru s-a observat atunci când agricultorii români au accesat programe pentru restructurarea, dezvoltarea şi modernizarea fermelor. „Avem doar 1,5 miliarde de euro aprobate pentru proiecte, însă acestea nu pot fi finanţate din lipsă de cofinanţare. Aceste proiecte stau de aproape doi ani, mai stau un an şi decad, pentru că au un termen de finalizare de trei ani“, a explicat el. Preşedintele LAPAR a spus că România a avut multe proiecte, programe şi strategii pentru dezvoltarea agriculturii, însă acestea nu au putut fi aplicate din cauza incoerenţei politice. „Vorbind strict despre agricultură. Cu şapte miniştri în cinci ani ce agricultură poţi să faci?“, s-a întrebat Rădulescu. Prin afirmaţia sa, preşedintele LAPAR a susţinut o declaraţie făcută de Daniela Giurcă, expert în politici agricole, conform căreia, până în prezent, în România s-au elaborat 25 de strategii în agricultură care nu au fost implementate. „Au rămas hârtii foarte bune de studiat“, a subliniat Giurcă. În acest context, preşedintele LAPAR a propus ca implementarea strategiilor din agricultură să fie lăsată în seama asociaţiilor profesionale.