Filotei Zervakos, pelerinul mărturisitor al Eghinei

Stareţul Filotei Zervakos a fost de foarte tânăr sub îndrumarea Sfântului Nectarie de Eghina, făcătorul de minuni, pe care l-a avut drept părinte duhovnicesc. Timp de aproximativ 50 de ani a fost stareţul Mănăstirii Loggobardas din Paros, fiind unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici. A fost înzestrat de Dumnezeu cu numeroase harisme, cea mai importantă fiind darul vederii înainte. Este cunoscut publicului român prin cele câteva lucrări despre viaţa şi opera sa, precum: „Filotei Zervakos: Sfaturi, minuni, rugăciuni“; „Călător către cer - viaţa, predicile şi vedeniile Fericitului Filotei Zervakos“; „Mărturisirea credinţei ortodoxe. Testament duhovnicesc“; „Ne vorbeşte Părintele Filotei Zervakos“.

Permanent a chemat pe oameni şi pe monahi la împărtăşirea cu Tainele cele de viaţă ale lui Hristos. S-a născut în anul 1884, într-un mic sat din zona Pakiei, în Sparti, primind numele de botez Constantin. Din copilărie a demonstrat o înclinaţie deosebită spre dragostea pentru Dumnezeu şi pentru cele sfinte. La vârsta de 18 ani s-a lepădat de toate ale sale şi, având pe el numai o tunică şi o Evanghelie, a intrat în viaţa monahală. În decembrie 1907 a fost tuns în monahism cu numele Filotei. La 22 aprilie 1912, fericitul Filotei a fost hirotonit preot de către mitropolitul Gabriel al Trifeliei şi Olimpiei, iar peste un an, ales arhimandrit. În 1924 a plecat într-un pelerinaj în Egipt şi în Ţara Sfântă, despre care va relata mai târziu într-o lucrare. În 1930 a fost ales stareţ al Mănăstirii Loggobardas. În 1934 a urmat un alt pelerinaj, de data aceasta la Constantinopol. Reîntors în Grecia, fondează Mănăstirea Maicii Domnului Myrtiotissa, aflată la 4 kilometri distanţă de Lefkes, oraşul principal al Insulei Paros. A vizitat numeroase insule din Grecia, precum şi numeroase oraşe importante ale lumii, predicând şi mărturisind mereu cuvântul lui Dumnezeu. În timpul vieţii sale, el a construit 12 biserici, două mănăstiri, trei cimitire şi două şcoli. Banii pe care îi primea de la credincioşi îi împărţea săracilor, văduvelor şi orfanilor. La data de 8 mai 1980, monahul Filotei Zervakos trece la Domnul, în localitatea Thapsana din Paros. Părinte văzător cu duhul Pe fericitul Filotei Zervakos l-a caracterizat deopotrivă curăţia inimii şi dragostea fierbinte de Dumnezeu şi de oameni, precum şi iubirea de singurătate şi de asceză. Pentru toate aceste calităţi, fericitul Filotei Zervakos a primit de la Dumnezeu în dar numeroase harisme, printre care şi pe cel al viziunii dumnezeieşti. Viziunile sale, destul de numeroase, vorbesc în general despre starea omului contemporan, precum şi despre situaţia tristă în care ne aflăm. Iată una dintre viziunile sale: „În urma războiului balcanic şi cu câteva zile înainte de începerea Primului Război Mondial, într-o noapte a anului 1914, în timp ce mă linişteam în chilia mea, am văzut ca prin vis cum se cobora mânia lui Dumnezeu din ceruri peste locuitorii pământului. S-a făcut deodată cutremur mare de s-a clătinat întregul pământ. În multe locuri, pământul s-a crăpat şi s-au arătat prăpăstii şi cratere şi oamenii, tremurând de frică, alergau încoace şi încolo căutând izbăvire, mulţi căzând în acele prăpăstii şi dispărând. S-a făcut întuneric adânc de nu vedeai nimic. În clipa în care întunericul a acoperit pământul, înfricoşat şi eu de mânia lui Dumnezeu, alergam să găsesc loc de scăpare, până am căzut cu faţa la pământ, gata să-mi dau sufletul. În clipa când n-am mai răsuflat, a început şi întunericul câte puţin să se destrame şi am simţit cum intră o suflare de viaţă în tot trupul meu şi cum încep să revin la viaţă. Deodată am auzit un glas puternic venind din cer, de care s-a înfricoşat întregul pământ. Eu, cum eram paralizat de groază, căzut cu faţa la pământ, mi-am întors puţin capul şi mi-am ridicat privirea; am văzut atunci ca un edificiu imens, care avea temelia pe pământ, iar vârfurile atingeau cerul. În locul cel mai înalt al acestui edificiu l-am văzut pe Arhanghelul Mihail, înalt de stat, înfricoşător în priviri, ţinând sabie vâlvâietoare. Cu mânie în glas ca de tunet, a început să vorbească ameninţător către locuitorii pământului: «Oameni rătăciţi, nemulţumitori, nerecunoscători, de ce iubiţi cele deşarte şi căutaţi numai minciuna? De ce-L mâniaţi pe Preaputernicul Atotţiitorul Dumnezeu şi-L plecaţi spre furie, scufundându-vă în mulţimea răutăţilor? Pe Acela Care din nesfârşita-I bunătate şi iubire de oameni, în multe chipuri şi-n multe feluri, v-a dăruit binefaceri, v-a cinstit cu chipul şi asemănarea Sa, v-a dăruit porunci, lege sfântă, a trimis la voi profeţi, apostoli, învăţători, iar la plinirea vremii L-a trimis pe Însuşi Fiul Său Cel Unul-Născut, Care, prin răstignirea, moartea şi curgerea nepreţuitului Său sânge, a plătit pentru păcatele voastre şi v-a răscumpărat din osânda legii, v-a eliberat din legăturile iadului şi din stricăciunea morţii şi v-a aşezat iarăşi în fericirea cea dintâi, în rai. Iar voi v-aţi arătat nemulţumitori, nerecunoscători, neam stricat şi neruşinat, viclean şi desfrânat, scorpii, pui de vipere, asemenea iudeilor celor ucigaşi de Dumnezeu, spurcaţi la gură, hulitori, defăimători ai dumnezeieştilor porunci şi îndemnuri. Pentru toate acestea veţi fi pedepsiţi precum aceia, veţi fi rusinaţi pentru roadele necredinţei voastre, ale întinăciunilor, ale neascultării şi apostaziei voastre». Acestea şi altele asemănătoare a rostit cu glas mânios şi ameninţător, multă vreme. Eu, prăbuşit, auzeam îngrozit de moarte, căci credeam că a sosit sfârşitul lumii. Dar de îndată mi s-a părut că începe să-şi domolească mânia şi, aţintindu-mi privirea către el, cu frică am văzut faţa lui înseninată şi liniştită şi am auzit cum cu glas smerit şi preadulce îndemna pe locuitorii pământului să se pocăiască. Căci, de se vor pocăi cu adevărat, va înceta mânia şi răzbunarea lui Dumnezeu. Atunci mi-a trecut frica aceea mare. Am prins curaj, m-am înzdrăvenit şi mi se părea că am început să vorbesc şi eu, arătând cu mâna dreaptă către cer, zicând: «Voi urca şi eu acolo sus?». Iar acela, privindu-mă cu chip blând şi zâmbitor mi-a zis: «Da, vei urca, însă trebuie să păzeşti poruncile lui Dumnezeu; şi tu, şi oricine va păzi poruncile Domnului se va sălăşlui în locaşurile cele cereşti». Şi deodată Arhanghelul Mihail s-a ridicat la cer, iar eu mă gândeam treaz, plin de bucurie şi de frică. Frică de cele înfricoşătoare şi groaznice ce le văzusem şi le auzisem, iar bucurie pentru ce-mi spusese arhanghelul, că voi urca şi eu la cer dacă voi păzi poruncile Domnului“. Teologul euharistic O mare importanţă o dădea fericitul Filotei împărtăşirii cu Sfintele Taine. În viziunea cuviosului, nu poate exista viaţă duhovnicească - atât pentru monahi, cât şi pentru laici - fără unirea dintre asceză şi viaţa sacramentală a Bisericii. Astfel, din cele ce ne-a lăsat ca moştenire duhovnicească smeritul monah Filotei sunt şi epistolele sale referitoare la Sfânta Euharistie şi rolul ei extrem de important în viaţa omului: „Împărtăşirea euharistică este o necesitate pentru toţi credincioşii, monahi şi laici, necesitate care decurge din însăşi fiinţa şi rostul Tainei Cuminecăturii, dar ea nu se poate impune şi da oricui, fără nici o condiţie, lucru care se uită de obicei de cei ce insistă exclusiv pe împărtăşirea fizică... Dacă avem într-adevăr frică de Dumnezeu, credinţă fierbinte şi dragoste curată din tot sufletul şi din toată inima, atunci să ne apropiem de Euharistie, dacă nu, să ne reţinem un timp şi, după ce ne-am ostenit şi nevoit cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l cerem totdeauna, să fim şi noi sfinţi, să fim ca Sfinţii Apostoli şi creştinii primelor veacuri, atunci să ne apropiem des. Întrucât nu suntem imitatori ai virtuţilor lor, să fim atenţi, ca nu cumva, apropiindu-ne cu nevrednicie, în loc de folos, să ne producem pagubă, fiindcă Sfânta Împărtăşanie e foc care-i arde pe cei nevrednici“. „Mare necaz şi strâmtorare vor veni în lume“ Între cele afirmate cu tărie de fericitul Filotei Zervakos, unele dintre ele fac referire la vremea contemporană şi la lucrarea diavolului în lume în aceste momente de răscruce pentru noi toţi. Iată cum descria vremurile în care trăim: „satana face ultimul asalt şi, în aceşti ani în care ne găsim, mare necaz şi strâmtorare vor veni în lume... Aşadar, mare mânie are să vină. Multe răutăţi se întâmplă în lume, îndeosebi două: desfrâul şi avortul. Dumnezeu este îndelung-răbdator, iar o mie de ani sunt înaintea lui Dumnezeu ca o oră. Rabdă îndelung, dar şi răbdarea Sa are margini. Nu e cu putinţă ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseşte păcatul, să îngăduie a se face atâtea păcate, fără să le pedepsească... Numai să fim pregătiţi. Să avem credinţă în Dumnezeu, în El să ne punem nădejdea şi dragostea şi El nu ne va părăsi. Fie ca nimic să nu ne despartă de iubirea lui Hristos“.