„Fiul Omului este Hristosul smereniei, dar şi al slavei“

La Denia din Sfânta şi Marea zi Luni este pomenită pilda celor zece fecioare, care arată că Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos sunt asociate de Biserică cu vremurile eshatologice când Hristos va judeca lumea. Despre această pildă ne-a vorbit Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

Ce trebuie să înţelegem de la fecioarele înţelepte care şi-au păstrat ulei în candelă şi de la cele nebune care nu s-au îngrijit de ulei pentru candelă? Parabola celor zece fecioare a fost rostită de Mântuitorul Hristos înainte de Patimile Sale, ea având şi un caracter eshatologic. Fecioarele înţelepte care au luat untdelemn în candelele lor îi reprezintă pe creştinii care sunt mereu pregătiţi sufleteşte şi trupeşte să-L întâmpine pe Mirele Bisericii, care este Hristos Domnul. Candelele reprezintă sufletul care trebuie să fie mereu curat şi în stare de trezvie duhovnicească, iar untdelemnul închipuie faptele cele bune care întreţin viaţa creştină, o înnobilează, o înalţă, făcând-o să fie mereu luminoasă şi reper de sfinţenie pentru cei din jur. Fecioarele neînţelepte îi reprezintă pe cei care, deşi doresc desăvârşirea şi sfinţenia, totuşi lipsiţi de untdelemnul faptelor bune evanghelice, şi în special al iubirii, nu reuşesc să-şi păstreze sufletul curat şi nici trupul neîmpovărat de grijile acestei vieţi care duce încet-încet la o stare de amorţeală duhovnicească. Aşadar, se cade să fim mereu în stare de veghe, aşteptând venirea Mirelui la miezul nopţii, noapte care închipuie însăşi istoria omenirii. În acelaşi timp, este nevoie să ne agonisim pe tot parcursul vieţii noastre faptele cele bune plăcute şi lui Dumnezeu, şi semenilor în aşa fel, încât să fim mereu gata de a intra în cămara de nuntă, adică în Împărăţia cerurilor, unde, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, "pururi cu Domnul vom fi". Ce legătură există între evenimentele dramatice care se petrec în această săptămână cu Mântuitorul Hristos şi cuvintele Domnului: "Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului"? Cuvintele acestea reprezintă finalul parabolei amintite mai sus. Prin ele Mântuitorul se adresa atât ucenicilor Săi, pe care dorea să-i pregătească pentru Patimile Sale, ce urma să le sufere în Ierusalim, când Mirele se va lua de la ei - prin moartea pe Cruce -, cât şi creştinilor din toate locurile şi din toate veacurile, ca un memento perpetuu de trezvie duhovnicească, ca şi pentru clipa cea mare a întâlnirii cu Hristos Cel întrupat, răstignit şi înviat. Pentru fiecare dintre noi, Săptămâna Mare sau a Patimilor este o întâlnire cu Domnul, emoţionantă şi dramatică în acelaşi timp, Domn care ne cere să suferim împreună cu El, să pătimim cu El, să murim împreună cu El, ca tot împreună cu El să înviem şi noi spiritual, bucurându-ne de lumina cea neapropiată care a izvorât tuturor din mormântul Său. De ce Mântuitorul Se numeşte pe Sine Fiul Omului? Expresia Fiul Omului apare în cartea profetului Daniel (7, 13-14) şi îl desemnează pe Mesia, adică pe Unsul Domnului. Tocmai de aceea şi Mântuitorul S-a numit pe sine cu apelativul "Fiul Omului", arătând prin aceasta natura demnităţii Sale mesianice. Acest nume evocă atât smerenia Fiului lui Dumnezeu care se face om, cât şi măreţia misiunii Sale mântuitoare şi eshatologice, vizând îndumnezeirea firii umane asumate de El la întrupare. Mântuitorul Hristos, folosind acest nume mai ales atunci când vorbeşte despre patimile şi moartea Sa, se identifică cu Ebed Iahve - "robul lui Dumnezeu" din cartea lui Isaia, care suferă şi moare pentru păcatele poporului. Fiul Omului aşadar este Hristosul smereniei, dar şi al slavei cereşti, care mântuieşte neamul omenesc prin Jertfa Sa proprie pentru ca toţi cei care cred în El să se împărtăşească din belşug din harul Său mântuitor, sfinţitor şi îndumnezeitor. De ce s-a schimbat atitudinea poporului evreu atât de radical faţă de Mântuitorul, în decurs de doar câteva zile de la intrarea în Ierusalim, când l-au întâmpinat ca împărat? Acest lucru ne arată de fapt nestatornicia firii umane, precum şi modul în care aceasta poate pendula de la o atitudine la alta. Poporul evreu, impresionat de minunile pe care Domnul le-a săvârşit, şi în special de Învierea lui Lazăr - cel mort de patru zile -, Îl primeşte pe Iisus ca pe un împărat, cu bucurie şi cu entuziasm, socotindu-L a fi cu adevărat Mesia Cel ce trebuia să vină şi să restabilească, în concepţia lor, regatul puternic de odinioară al regelui David. Dar Mântuitorul de multe ori spusese celor ce-L ascultau că Împărăţia Lui nu este din lumea aceasta, că El venise ca rege al Împărăţiei celei veşnice, motiv pentru care mulţi L-au părăsit, chiar şi dintre ucenicii Săi unii au fost dezamăgiţi de această viziune. Tocmai de aceea şi poporul aflând acest lucru, fiind influenţat şi de mai-marii preoţilor, ca şi de cărturari, şi-a schimbat gândirea şi, cu toate că L-a primit pe Domnul cu osanale şi triumf, după doar două zile i-a cerut condamnarea la moarte. Se împlineau astfel cuvintele proorocului Isaia pe care şi Mântuitorul le-a rostit de câteva ori: "Poporul acesta mă cinsteşte doar cu buzele, dar inima lui este departe de Mine". Mântuitorul spune poporului potrivnic: "De acum nu Mă veţi mai vedea până când nu veţi zice: Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului", se poate înţelege din aceste cuvinte că Mântuitorul prevesteşte faptul că poporul evreu se va întoarce la Evanghelia lui Hristos şi la Dumnezeul lor? Aceste cuvinte au fost rostite de Mântuitorul înainte de intrarea în Ierusalim, când a fost primit triumfal ca un Împărat al lui Israel. Deci Mântuitorul ştia cele ce urmau să i se întâmple în Cetatea Sfântă, precum şi primirea de care va avea parte şi tocmai de aceea a rostit aceste cuvinte luate din psalmii proorocului David (Ps. 117, 26). Aceste cuvinte au şi un caracter profetic, vizând întoarcerea întregului Israel la Evanghelie şi la credinţa în Hristos ca Dumnezeu adevărat. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte şi el despre convertirea lui Israel la Hristos (Romani 11, 25-26), aceasta întâmplându-se ca un preambul al Parusiei Domnului. Toţi oamenii sunt chemaţi la mântuirea în Hristos, deci şi fiii lui Israel sunt aşteptaţi la masa Împărăţiei şi la adăparea din izvorul nesecat al harului divin care curge în Biserica Noului Legământ din coasta străpunsă a Domnului pe Crucea Golgotei.