Fortăreaţa duhovnicească de la Câmpulung

 

Numele ei se leagă de legenda întâiului descălecător în Ţara Românească, Radu Negru Vodă, care a plecat din ţinuturile Amlaşului şi Făgăraşului şi a întemeiat în ţinutul dintre Carpaţi şi Dunăre Ţara Românească. Potrivit tradiţiei, el a întemeiat la 1215 prima biserică de aici.

 

Dincolo de legendă şi mit cu privire la persoana lui Negru Vodă, realitatea istorică a bisericii care dăinuieşte peste veacuri este o mărturie de netăgăduit a evlaviei creştine şi a dragostei faţă de Hristos. Iar această evlavie şi acest dor de desăvârşire au fost cultivate permanent de-a lungul timpului în mănăstire, obştea de monahi ce a vieţuit în această fortăreaţă duhovnicească rugându-se şi nevoindu-se necontenit pentru mântuirea lor şi a semenilor şi pentru propăşirea culturală a românilor.

 

 

Cum păşeşti pe poarta mănăstirii, o linişte profundă, aducătoare de pace sufletească te copleşeşte, ochiul nesăturându-se să admire frumuseţea complexului monahal. E ca şi cum te-ai afla într-un clopot de sticlă ce te protejează de zarva oraşului şi de agitaţia cotidiană. Biserica tronează asemenea unui împărat în mijlocul incintei, în coasta căreia stă smerită casa domnească, cea în care odinioară familia Basarabilor venea pentru a se ruga şi pentru a cere sfaturi duhovnicilor mănăstirii.

 

Obştea nu a fost niciodată prea numeroasă, însă suficientă pentru a putea asigura buna rânduială a slujbelor şi a ascultărilor curente ale sfântului aşezământ. În prezent sunt şapte monahi, dintre care patru sunt preoţi.

 

Stareţul mănăstirii, protosinghelul Serafim, îşi întâmpină cu bucurie pelerinii, binecuvântându-i. Tot el ne povesteşte pe scurt istoria sfântului lăcaş.

 

„Fiecare colţ este plin de istorie. Oriunde păşeşti în incinta acestei mănăstiri, locul îţi spune că acolo s-a întâmplat ceva, cândva“, ne spune părintele stareţ.

 

Şi asta pentru că Mănăstirea „Negru Vodă“ are o istorie foarte bogată, cu un trecut la fel de bogat. „Tradiţia spune că, în 1215, Radu Negru Vodă a venit din Ţara Făgăraşului, descălecând aici şi întemeind această biserică. La început a fost una de lemn. Însă date istorice sunt abia de la Basarab I, după lupta de la Posada, după ce l-a învins pe Carol Robert de Anjou. A început să construiască biserica din piatră. Însă nu o termină el, ci Alexandru Basarab, fiul lui, care este înmormântat în biserică. Noi spunem că tot aici, în această mănăstire, ar fi înmormântat şi Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti pentru că, în acelaşi timp se zidea la Curtea de Argeş Biserica «Sfântul Nicolae Domnesc», şi vestea că a murit la Câmpulung marele Basarab a fost scrisă pe piatră în interiorul Bisericii «Sfântul Nicolae Domnesc» Acolo se spune că «astăzi s-a pristăvit la Câmpulung marele Basarab». Dacă a murit la Câmpulung, nu avea unde să fie înmormântat decât tot aici, în această mănăstire, pentru că era ctitoria lui şi pentru că aici era curte domnească“, povesteşte stareţul mănăstirii, protosinghelul Serafim.

 

 

Vicisitudinile vremii aveau să îşi lase amprenta asupra sfântului lăcaş. Războiele, dar mai ales cutremurele au lăsat urme adânci, încât a fost nevoie ca ea să fie rezidită de la temelie. Iar acest lucru l-a făcut Matei Basarab în anul 1635. El transformă biserica în mănăstire, instituind obşte monahală, până atunci sfântul lăcaş fiind doar un paraclis domnesc. Aduce de la Kiev, cu ajutorul lui Petru Movilă, o tiparniţă, unde sunt scoase câteva cărţi de referinţă. Cea mai importantă dintre acestea este considerată „Învăţături preste toate zilele“, o lucrare cu conţinut moral-filosofic adresată atât clericilor, cât şi mirenilor.

După perioada lui Matei Basarab, biserica este afectată din nou, ea fiind reconstruită tot din temelii de arhiereul Filaret Beldiman, cu ajutorul domnitorului Grigorie Ghica, fiind târnosită la 1832.

 

Este pictată de celebrul Pârvu Mutu, însă pictura nu a putut dăinui, aşa că un grup de călugări de la Mănăstirea Plumbuita, sub îndrumarea arhimandritului Sofian Boghiu, avea să execute actuala pictură.

După un timp, mănăstirea avea să mai primească o serie de lovituri, una dintre acestea fiind secularizarea averilor făcută de Cuza, când mănăstirea a rămas doar cu terenul pe care se aflau construcţiile. A fost transformată apoi în biserică de mir şi ulterior a redevenit mănăstire, la îndemnul patriarhului Miron, în 1928. Fatidicul Decret 410 al comuniştilor îi zăvorăşte porţile, alungând călugării din ea.

A fost redeschisă abia de Florii, pe 23 aprilie 1989, prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care reînfiinţează mănăstirea cu viaţă de obşte.

 

„Începând cu această zi, a fost reluată rânduiala slujbelor permanente. Seara facem Ceasul IX, Vecernia, Pavecerniţa Mică şi Utrenia, iar dimineaţa începem cu Acatistul Maicii Domnului, care este ocrotitoarea sfintei biserici, apoi Ceasurile, Obedniţa, Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor, iar vinerea facem şi Sfântul Maslu“, ne explică stareţul mănăstirii.

 

Tot la Mănăstirea „Negru Vodă“ se găseşte şi casa de vară a domnitorului Matei Basarab de la 1635, în momentul de faţă fiind adăpostită în interiorul ei o frumoasă colecţie muzeală ce cuprinde numeroase obiecte descoperite în urma săpăturilor arheologice, obiecte de cult, precum şi o mostră a tiparului de la 1642.

 

Un alt edificiu deosebit al mănăstirii este biserica-bolniţă închinată Sfântului Ioan Botezătorul, construită în 1718. Aceasta a fost pictată de celebrul Pârvu Mutu, peste a cărei pictură deteriorată a intervenit ulterior Gheorghe Tattarescu în 1856, adăugând o serie de fresce noi peste cele existente. Totuşi, se poate observa cu uşurinţă pictura originală.

 

De o importanţă deosebită sunt şi casa egumenească, şi turnul clopotniţă, acesta din urmă fiind cel mai înalt din Ţara Românească. El are funcţionalitate de poartă de incintă, dar şi fortificaţie militară.

 

 

Pelerinii care îşi îndreaptă paşii spre Mănăstirea „Negru Vodă“ nu se vor bucura doar de priveliştile încântătoare ale aşezământului, ci vor găsi şi acea linişte sufletească pe care mulţi o căutăm. Slujbele din biserică şi poveţele preoţilor te fac să uiţi de grijile vieţii şi să îţi îndrepţi măcar pentru puţin timp inima şi mintea spre Dumnezeu. Totodată, putem cere mijlocire Sfinţilor Pantelimon, Varvara, Mercurie sau Ioan Prodromitul, ale căror sfinte moaşte sunt aşezate spre închinare în biserica mare, precum şi Maicii Domnului, a cărei icoană din secolul al XVII-lea se află aici.