Frumoasa: istorii, taine şi splendoare naturală

Zidurile înalte ale Mănăstirii Frumoasa din Iaşi împrejmuiesc istorii, poveşti, personaje, caractere, întâmplări, evenimente pe care le ştie cu precizie numai Dumnezeu. Dacă zidurile Mănăstirii Cetăţuia au servit ca adăpost pentru domni ai Moldovei în vremuri de prigoană, Mănăstirea Frumoasa, cu palatele şi grădinile ei, cu havuzurile şi lacul strălucitor pe care pluteau bărci de preumblare, a reprezentat pentru mai mulţi domnitori un loc de odihnă şi relaxare. Tot aici se opreau, înainte de a intra în Iaşi cu alaiul cuvenit, venind de la Constantinopol, domnii care urmau să urce în scaunul Moldovei. Până a fi refăcută de Grigore II Ghica şi înconjurată de palate, flori şi fântâni arteziene - acestea dându-i numele de Frumoasa -, biserica din josul Galatei se numea Mănăstirea lui Balica.

Zeci dintre aceia care iubesc taina cuvântului şi a istoriei pe care acesta o poate aşeza pe hârtie şi-au aplecat în timp atenţia asupra frumuseţii locurilor de la marginea Iaşilor. Lungă şi bogată istorie are Mănăstirea Frumoasa! Şi încă de prin vremurile în care cei mai aleşi boieri ai capitalei Moldovei se întâlneau în palatele şi grădinile sale, pentru a servi cafele şi, mai apoi, a se plimba cu barca pe lac, Mănăstirea Frumoasa era un punct de atracţie pentru toţi călătorii străini care veneau să viziteze oraşul moldovean dintre cele şapte coline. Aşezată pe o terasă, la o altitudine de 8-10 metri faţă de şesul Bahlui, doar turnurile bisericii şi vârfurile copacilor se zăresc din spatele zidului de piatră măcinat de vreme, care le împrejmuieşte. Chiar dacă astăzi la Frumoasa nu mai găsim aproape nimic din ce a fost odată, istoria ei o face totuşi specială. Prima biserică de pe şesul Bahluiului Spre sfârşitul veacului al XVI-lea, în vecinătatea locului pe care astăzi se află biserica mănăstirii, Meletie Balica, portar al Sucevei şi hatman al Moldovei, înălţa o biserică în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. La 10 aprilie 1587, mănăstirea lui Balica a fost închinată Mănăstirii „Schimbarea la Faţă“ din Muntele Sinai. Urmaşul lui Meletie Balica, Isac Balica, a înfrumuseţat zidirea înaintaşului său, pentru că atunci când ploua în jurul ei se forma parcă un ostrov mlăştinos. „Un hatman ce-i zicea Isac Balica, moş lui Miron Barnovsky Vodă (Uricariul XIV, 101), fost mare dvoric al Domniei între 1579 şi 1585 şi care apoi pieri la 1612, găsi cuviincios să refacă bisericuţa Galatei de Jos (n.r. - era numită şi Galata de Jos, după cum Mănăstirea Galata de astăzi era denumită Galata de Sus), din lemn în zid de piatră şi aceasta înainte cu câţiva ani de a-şi da sufletul. Ion Canta Cronicarul (Letopiseţi III, 165) zice că fu o bisericuţă mică din piatră, un fel de paraclis pe care îl făcu Balica. Din alte izvoare se crede că acesta făcuse o biserică în toată forma şi chiar cu case de locuit în ogradă. Pe la 1642 era ctitor la această biserică un Ion Balica, poate un fiu al precedendetului (Famil. Boer. Lecca)“, notează N. A. Bogdan în Monografia oraşului Iaşi. În veacul al XVII-lea, războaiele şi proasta administrare a averilor sale au adus biserica în stare de ruină. După moda de la Ţarigrad Pe la 1727, în timpul invaziilor tătare, domnul Moldovei Grigore II Ghica şi-a aşezat tabăra pentru două săptămâni pe şesul de lângă Mănăstirea lui Balica. Impresionat de pitorescul locului, s-a hotărât s-o aducă la starea celorlalte mănăstiri, plătind la plecarea sa un sărindar. Cum s-au împlinit cele 40 de zile ale sărindarului, domnul s-a şi întors din expediţie la Iaşi, această „coincidenţă“ întărindu-i şi mai mult gândul pentru fapta cea bună. Astfel a dus la înfăptuire făgăduiala sa. A refăcut biserica între 1727-1733, adăugându-i şi un ansamblu de palate, după moda orientală „de la Ţarigrad“, nişte „curţi scumpe şi hălăşteu cu iaz la Frumoasa să fie de plimbare domnilor“, după cum spun istoricii Vasile Drăguţ şi Corina Nicorescu, precum şi grădini cu fântâni arteziene. A înzestrat-o, de asemenea, cu veşminte şi odoare „cu bucate şi cu robi şi moşii şi vii, ca pre o mănăstire deplin. Făcut-au şi turnu mare pe poartă, în curtea domnească şi ceasornic mare, aşijdere şi două cişmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denaintea porţii curţii domneşti şi una denaintea feredeului“. Datorită liniştii şi splendorii de aici, Frumoasa a devenit reşedinţă de vară pentru domnii Moldovei. Despre lacul pe care se plimbau bărci şi caiace, M. Drăghici, în „Istoria Moldovei“, consemnează: „Apa trecea de la un havuz la altul pe nişte pietre şi-n felul acesta curgea în toată grădina. Aşa ceva nici un domn nu făcuse şi nici nu găseşte cineva cuvinte ca să laude îndeajuns frumuseţea caselor, de aceea, pe drept cuvânt această grădină a fost numită în limba moldovenească Frumoasa“. Aici venea domnitorul pentru a servi masa împreună cu boierii săi. Iazul fusese făcut în spatele mănăstirii, în valea de sub Cetăţuia, prin derivarea apelor pârâului Nicolina. Malul iazului era lung de o jumătate de milă. Iazul, care întregea spledoarea decorului natural, făcea din Mănăstirea Frumoasa o mică cetate pe insulă. La 1716, lacul nu mai exista. La est de incinta mănăstirii, alături de lac, cuprinzând o porţiune din tăpşanul iarmarocului, se afla o grădină de terase. La 1771, această grădină era părăsită, dar la 1865, încă mai erau urme ale grădinii. Abatele Giuseppe Boscovich, care îl însoţea pe ambasadorul englez James Porter în călătoria sa din anul 1761 prin Moldova, vorbea în jurnalul său de călătorie de copaci fructiferi şi copaci plantaţi din vechime, ceea ce înseamnă că era o grădină de fructe şi una de plimbare. Aşa prezintă şi Peytavin, la 1857, înfăţisarea mănăstirii, în planul Iaşilor. Primul loc de întâlnire între mitropoliţii şi domnii Moldovei Printre multe alte fapte petrecute la Frumoasa, povestite în diferite cronici vechi, sunt menţionate şi marile întâlniri de interes naţional. Maica Maria Tiron, ghidul mănăstirii, ne povesteşte: „Rolul jucat de Mănăstirea Frumoasa în prima jumătate a secolului al XIX - lea avea o dominantă specială. Aici, se opreau, venind de la Constantinopol, domnii care urmau să urce în scaunul Moldovei, înainte de a intra în Iaşi cu alaiul cuvenit. Deci, la fiecare schimbare de solie, noul domn era întâmpinat de mitropolitul locului sau de episcopul care îl suplinea şi de boieri la Mănăstirea Frumoasa. După un scurt popas, timp în care se luau toate măsurile pentru desfăşurarea solemnităţii investiturii, alaiul domnesc se îndrepta, sub privirile mulţimii, spre Biserica «Sfântul Neculai» - Domnesc, unde avea să se consume ceremonia“. În timpul ocupaţiei ruseşti de la 1739, casele clădite de Grigore Ghica la Frumoasa au fost dărâmate, iar în primăvara anului 1740, Ghica a pus să se clădească altele. Al doilea fiu al lui Grigore Ghica, Matei, care a stat în scaunul domniei între 1753-1757, a restaurat casele domneşti şi biserica. Ultima rectitorire a bisericii a avut loc între 1836-1839 ea fiind realizată de arhimandritul Ioasaf Voinescu, egumenul mănăstirii, care a refăcut biserica, a rezidit clopotniţa, după cum arată şi pisania care aminteşte, pe lângă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, un al doilea hram, în cinstea „Adormirii Maicii Domnului“ („Uspenia“). După 1850, Mănăstirea Frumoasa rămânea, cu tot ce o înconjura, un loc de atracţie şi pentru domnul Mihail Sturdza, care se instala aici pe timpul verii. Şi el a contribuit la restaurarea bisericii, împodobindu-o în special în interior, legându-se de acest loc. Datorită pitorescului locului, Frumoasa a continuat să fie preferată ca reşedinţă de vară, mai ales în vremea domniei lui Mihail Sturdza şi a lui Alexandru Ghica. Revenind la rolul pentru care s-a zidit După cum spune N. A. Bogdan, înainte de legea secularizării averilor mănăstireşti de la 1863, Mănăstirea Frumoasa era una dintre cele mai bogate mănăstiri, deţinând 16 moşii în Moldova, Basarabia şi Bucovina, dar şi obiecte de preţ. După secularizare, însă, Guvernul a transformat curţile domneşti mai întâi în cazarmă pentru diferite regimente militare, apoi în spital militar pentru bolnavii de ochi. Când comandantele militare au luat-o în primire, grădina s-a nimicit cu totul, distrugându-se astfel frumuseţile care au impresionat mulţime de călători aleşi. „Din anul 1886, documentele vorbesc pentru prima dată de biserica denumită «Frumoasa», ca fiind biserica fostei mănăstiri Frumoasa. La 1896, în clădirile mănăstirii funcţiona o infirmerie. La 1916, la Frumoasa era încă spital pentru bolnavi de ochi. La 1928, biserica mănăstirii devenea biserică de parohie. Timp de 10 ani, între 1929-1939, mănăstirea a fost închisoare militară. La 1943, aici se instala din nou o şcoală pentru infirmerie, înfiinţată, de data aceasta, la iniţiativa mitropolitului Irineu Mihălcescu, aici urmând să fie pregătite maici, cu rolul de a înlocui pe surorile de altă confesiune de prin spitale“, continuă monahia Maria. Din 1941 până în 1947, Frumoasa a funcţionat ca mănăstire. În acest timp, protosinghelul Ghedeon Bălănici a reparat biserica, paraclisul din incinta „palatului de pe ziduri“, ferestrele clădirii. Până în 1949, a fost închisă pentru doi ani din cauza condiţiilor vitrege generate de război, iar din acest an, când regimul comunist a desfiinţat zeci de mănăstiri, biserica a fost redeschisă, însă urmând să funcţioneze ca biserică de parohie. În anul 2002, prin decizia Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ctitoria voievodală şi boierească de la marginea Iaşilor a fost reînfiinţată ca mănăstire de maici. În prezent, la Frumoasa sunt şapte călugăriţe, aflate sub îndrumarea mohaniei Sofia Bordeianu, stareţa mănăstirii. Pe cât reuşesc, maicile întreprind demersuri care să le ajute să readucă mănăstirea măcar parţial la spledoarea de altădată. Principala „îndeletnicire“ a maicilor este rugăciunea, pe care o împletesc cu activitatea de la atelierul de croitorie de veşminte preoţeşti, de la atelierul de pictură de icoane, de la stupi sau grădină. Chiar dacă acum Frumoasa este mănăstire, aici vin în fiecare zi credincioşi care sunt legaţi sufleteşte de biserica ei. În zilele de duminică, biserica forfoteşte de lume care vine să se roage alături de maicile obştii frumoasei mănăstiri de la poalele Galatei. ▲ Monumente istorice la Mănăstirea Frumoasa Conform listei monumentelor istorice din judeţul Iaşi, elaborată în anul 2004 de către Institutul Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, Mănăstirea Frumoasa conţine un ansamblu de şase monumente istorice şi anume: Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, palatul „de pe ziduri“, palatul domniţelor (palatul „Pentru Femei“), aflat astăzi în ruină, la intrarea în mănăstire; turnul-clopotniţă, zidul de incintă; un monument al descendenţilor familiei Sturdza (Mausoleul lui Grigore Sturdza), aflat lângă biserică. „Palatul de pe ziduri“ sau „Palatul Sturdza“ a fost construit cu parter şi etaj între anii 1818-1819, după o structură tripartită. Tradiţionalul foişor a devenit aici un peron de acces, iar la etaj, o terasă acoperită, aceasta fiind o caracteristică aparte. În „palatul de pe ziduri“ (FOTO) a fost amenajat, în anul 1841, paraclisul „Sfânta Ecaterina“. La „palatul de pe ziduri“ s-au efectuat lucrări de consolidare între anii 1966-1970, ultima restaurare datând din perioada 1982-1983. Un alt monument istoric din cadrul mănăstirii frumoase sunt ruinele palatului „Pentru Femei“, aflate exact la intrarea în curtea mănăstirii, lângă clopotniţă. Palatul avea două mari incinte la parter, de unde se putea intra în camerele domniţelor. Sub palat se aflau nişte pivniţe, cu mai multe încăperi. A mai existat şi un palat al doamnei care însă a dispărut în neant. Din construcţiile ridicate de Grigore II Ghica se mai păstrează astăzi zidul de piatră cu metereze care înconjoară incinta, cu o înălţime de 4 metri. Pe latura de vest a incintei, la mijloc, se află turnul-clopotniţă, construit în stil neoclasic, între 1819-1833, de către arhimandritul Ioasaf Voinescu, în locul unui alt turn de piatră care se ruinase. În curte, în partea stângă a bisericii se află mausoleul familiei Sturdza, ridicat de domnitorul Mihail Sturdza, de marmură albă. Mausoleul are încrustat la baza sa stema Moldovei. Acest monument este unul dintre primele monumente din Moldova, marcând începutul sculpturii statuilor şi a monumentelor de for public. În acest mausoleu este înmormântat marele logofăt Grigore Sturdza (1758-1833), tatăl domnitorului moldovean Mihail Sturdza, dar şi alţi membri ai familiei din care doi înrudiţi cu familiile Vogoride şi Mavrogheni. La 1820, pe latura de est a zidurilor de incintă se construia „poarta spânzuraţilor“. A căpătat acest nume, întrucât, în timpul în care mănăstirea a fost închisoare, cei condamnaţi la moarte erau scoşi din curtea mănăstirii, pentru executare, pe „poarta spânzuraţilor“. Ieşirea din mănăstire pe această poartă dădea către un maidan, loc unde se organizau execuţiile publice ale tâlharilor, în special în zilele de iarmaroc. ▲ „O plăcută vilă la picioarele colinelor de pe care coborâsem“ În decursul vremii, Mănăstirea Frumoasa a fost vizitată de călători străini aleşi, care au evocat în notele lor de călătorie pitorescul locului şi frumuseţea construcţiilor domneşti care erau aici. „Aici, pentru oaspeţii iluştri şi pentru trimişii Înaltei Porţi, este destinat în partea sudică a oraşului, un palat numit Frumoasa, pe malul unui încântător lac, ce ne aduce oarecum aminte de splendidele peisaje ale lacului Albastru sau Ghioc-su, din Anatolia“. (Ministrul turc Resmi Ahmed Efendi, 1763) „Ni se pregăti o plăcută vilă numită Frumoasa, pe care prinţul o posedă în vale, la picioarele colinelor de pe care coborâsem. Palatul aproape deşert, dar mare şi comod, era împrejurat de un zid mare, care înconjura grajduri, şuri, palatul prinţului şi un alt palat pentru dame. Se mai află, în interior, în partea palatului al doilea, o grădină de preumblare şi o alta de fructe. În palat se intră printr-o sală mare, care este despărţită printr-o balustradă, fiind ferestre mari, care ocupau toată faţada, cu privire într-un lac ce se termina pe la poalele colinelor. Lacul este format dintr-un izvor care curge de la picioarele colinelor şi e oprit de un dig puternic, întărit cu pari şi pământ şi care e aproape de o 1/2 milă de lung. În mijlocul digului este o deschizătură cu un canal prin care curge apa la o moară apropiată. Lacul e plin de peşte şi are şi bărci de preumblare, dar în partea dinspre apus e plin de stuh şi alte buruiene de baltă“. (Abatele Giuseppe Boscovich, 1761) ▲ Biserica ce are cea mai bună acustică din ţară Biserica Mănăstirii Frumoasa a fost construită după modelul bisericilor din Ucraina, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ca stil, această nouă biserică aparţine clasicismului. Este monumentală ca proporţii, planul ei asemânându-se cu cel al Biserici „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Noua concepţie arhitecturală se bazează pe ideea tratării unitare a spaţiului interior, pridvorul, pronaosul şi naosul fiind aproape egale ca dimensiune şi separate doar printr-un arc dublu median, încadrat de arcade longitudinale, sprijinite pe coloane degajate. Pictura bisericii este realizată în tempera, în culori vii, fiind bine conservată. Un lucru deosebit este faptul că pe arcul dublu median au fost pictate cele şapte sinoade ecumenice. În pronaosul bisericii se află mormântul domniţei Ruxandra, fiica lui Grigorie Ghica Vodă. Biserica Mănăstirii Frumoasa este socotită a fi biserica cu cea mai bună acustică din ţară, aici făcându-se adesea înregistrări audio. Dintre odoarele de preţ cu care a fost înzestrată biserica, se mai păstrează o icoană de argint a Maicii Domnului, purtând pe cap o coroniţă de aur, încrustată cu pietre preţioase, dăruită de Ecaterina Roset, soţia lui Constantin Mavrocordat. Dintre donaţiile ultimului ctitor, arhim. Ioasaf Voinescu, se păstrează o evanghelie ferecată în argint filigranat împodobită cu medalioane de email şi un potir din argint aurit filigrant, cu medalioane de email, precum şi un Sfânt Chivot, copie fidelă în miniatură a bisericii.