Frunzele de saschiu, recomandate în terapia hipertensivilor
Lucia C., jud. Suceava: "De câteva luni, la un control medical, am fost descoperită ca fiind hipertensivă. Ce tratamente naturiste există pentru normalizarea tensiunii?"
Prof. Constantin Milică: Pentru normalizarea tensiunii arteriale se utilizează o medicaţie de durată, cu preparate hipotensive, hipotonice, diuretice, colagoge, coleretice şi calmante. Principalele medicamente antihipertensive, existente în farmacii, sunt de provenienţă vegetală (Hiposerpil, Hipazin, Raunervil), având în compoziţia lor reserpina, obţinută din planta Rauwolfia serpentina. Alte tratamente se fac cu infuzii, decocturi sau tincturi, utilizate pe o lungă durată, chiar tot restul vieţii, în funcţie de starea bolnavului şi de evoluţia bolii. Au o mare eficienţă ceaiurile din: păducel (flori, frunze, fructe) pentru normalizarea tensiunii şi a ritmului cardiac; talpa-gâştei (herba), cu efecte sedative, hipotensoare în reglarea presiunii sângelui şi a ritmului cardiac; isop (herba), cu efecte vasodilatatoare în sistemul arterial; saschiu (frunze) recomandate în hipertensiune şi ateroscleroză coronariană; sulfină galbenă (flori) pentru scăderea tensiunii prin dilatarea vaselor periferice; rozmarin (herba) pentru combaterea hipertensiunii, asociată cu retenţia hidrică şi unele afecţiuni hepatobiliare; traista ciobanului (herba) pentru normalizarea tensiunii arteriale instalate la menopauză; mesteacăn (frunze), cu acţiune hipotensivă, prin eliminarea colesterolului depus pe pereţii vaselor; coacăz negru (frunze, fructe), care previn puseurile hipertensive, insuficienţa cardiacă şi angina pectorală. Unele reţete includ vâscul ca remediu contra hipertensiunii şi a altor afecţiuni cardiace, dar prezenţa unor substanţe toxice determină anumite restricţii în folosire, fiind administrat numai în amestecuri, cu doze strict controlate. Amestecurile de specii medicinale, cu acţiuni hipotensive şi în tonifierea cordului, includ plantele de mai sus, în anumite doze, la care se pot adăuga: coada-şoricelului, coada-calului, mentă, lavandă, salvie, anghinare, valeriană, arnică, măceşe, cimbrişor, sunătoare, brusture, preparate sub formă de infuzii, macerate şi lichioruri.