Gări de vis de prin lume

Gara este locul cel mai pestriţ şi poate cel mai încărcat de înţelesuri al unui oraş. Pentru că acest lucru a devenit evident imediat după răspândirea locomotivei şi oamenii au putut ajunge uşor în ţări altădată aproape inaccesibile, unele gări au fost construite ca adevărate embleme, mostre de artă arhitectonică. Iată câteva gări mai deosebite din lumea largă.

Catedrală sau gară? Greu de spus la prima vedere a superbei gări belgiene din oraşul Antwerp. A fost construită între 1895 şi 1905 de către arhitectul Louis Delacenseire (1838-1909). În diversele topuri ale celor mai frumoase gări din lume, topuri făcute de către reviste specializate în arhitectură, gara din Antwerp ocupă locuri fruntaşe. 

Eclectismul său armonios, aspectul de catedrală, cu dom de sticlă deasupra, cuprinzând în interior magazine de diamante – „marcă” a belgienilor, nu poate lăsa pe nimeni indiferent.
Madrilenii nu puteau lăsa gara Atocha în afara aerului mediteraneean, conţinând o adevărată minijunglă, un spaţiu cu plante exotice. Construcţia iniţială, de la 1851, a fost distrusă într-un mare incendiu, fiind reconstruită şi redeschisă publicului în anul 1892. În anul 1992, clădirea originală a fost scoasă din uzul propriu-zis al traficului feroviar, dar păstrată pentru frumuseţea sa şi valoarea istorică, fiind îmbogăţită cu spaţii comerciale, cafenele şi mica „grădină botanică” exotică de care am amintit deja, arhitectul Rafael Moneo fiind responsabil pentru această plăcută realizare. Rafael Moneo este un reputat arhitect contemporan, născut în 1937 în Tudela, Spania, şi are în portofoliu lucrări deosebite, răspândinte prin lume. Muzeul de Ştiinţă din Valladolid, Institutul de Neuroştiinţe din Princeton – New Jersey, SUA, Muzeul de Artă Modernă din Stockholm şi Centrul Suedez de Arhitectură şi De­sign sunt doar câteva exemple de lucrări ale acestui premiat arhitect spaniol.
Clima şi aerul Austriei au fost îngheţate într-un proiect arhitectonic complex, cuprinzând mai multe staţii de tren, toate având numitor comun ideea de gheaţă. Arhitecta de origine irakiană Zaha Hadid, născută în 1950 la Bagdad, a câştigat proiectul pus în joc în anul 2005 de Nordpark Cable Austria. Proiectul căruia i s-a tăiat panglica în anul 2007 a dezvăluit lumii o abordare modernă, începând de la staţia din centrul Innsbruck, de unde urcă în satul Hungerburg, la 288 deasupra oraşului, iar călătorii pot lua telecabina.
Explicându-şi viziunea, arhitecta Zaha Hadid a spus că a intenţionat ca fiecare staţie să se integreze în specificul locurilor şi naturii de la diferite altitudini, dar în acelaşi timp să fie un proiect unitar. Zaha Hadid a realizat şi alte proiecte frumoase, precum o pistă de sărituri cu schiurile, tot în Innsbruck, Centrul de Artă Contemporană din Cincinnati, SUA, Centrul Cultural „Heydar Alyev”, din Baku, Azerbaidjan.
Gara berlineză Hauptbahnhof este şi cel mai mare nod feroviar al Europei, dar şi o piesă excepţională de artă modernă, o atracţie turistică ce nu trebuie scăpată nici dacă ajungeţi în Germania cu avionul sau cu maşina. A fost finalizată în anul 2006, are mari suprafeţe vitrate, schelet de oţel în forme amintind de viziunile autorilor de science-fiction. Chiar lângă staţia care parcă pluteşte asemeni unei mari nave spaţiale, se află amenajată o plajă în toată regula, cu nisip, umbrare, şezlonguri.
Gara din Strasbourg, construită la 1883 de către arhitectul german Johann Jacobsthal, a fost reconstruită în 2007, căpătând un aer fragil dar totodată măreţ, construindu-se în jurul părţii vechi un cocon de sticlă şi oţel, ca şi cum ar fi un exponat de muzeu, într-un muzeu al uriaşilor. Partea adăugată are o lungime de 120 de metri, iar spaţiul dintre structura de sticlă şi clădirea de peste un secol vechime este de 25 de metri, fiind un spaţiu pentru acces.
Mergând în Asia, ne întâlnim cu bogăţia de ornamentaţii specifice, cu importanţa pe care o dau ei tradiţiilor dar şi cu frânturi ale istoriei contorsionate, marcate de trecerea marilor imperii.
În India, mai precis în Mumbai (oraş supranumit şi Poarta Indiei), terminalul Chhatrapati Shivaji, denumit înainte Terminalul Victoria, este principala gară a oraşului şi una dintre cele mai frumoase din lume. Fiind un nod feroviar important, locul nu putea să nu vorbească, în limbaj arhitectonic, despre prezenţa britanicilor în India, dar şi despre tradițiile şi cultura milenară a acestei ţări. Rezultatul: un „templu” ar artei, proiectat de Frederick William Stevens, în care se regăsesc împletite cele două culturi. Neogoticul victorian face casă bună cu arhitectura tradiţională indiană, spre încântarea celor care au şansa de a ajunge atât de departe.
Preocuparea japonezilor pentru păstrarea şi transmiterea generaţiilor viitoare a tradiţiilor este de notorietate şi arhitectura este un domeniu unde această preocupare se manifestă din plin.
Gara din Kanazawa reuneşte viziunile tipice futurismului cu modelul tradiţional de poartă japoneză din lemn, intrarea făcându-se printr-o asemenea poartă enormă, de 14 metri înălţime. Panourile de sticlă care acoperă pasajul de legătură dintre partea de est şi cea de vest a gării – trei mii la număr - dau aerul futurist de care am amintit.
Basmul oriental este la el acasă în gara din Kuala Lumpur, Malaezia. Este făcută în urmă cu un secol, dar de atunci a fost de mai multe ori reconstruită şi extinsă, în prezent Occidentul şi Orientul sunt bine reprezentate în corpul clădirii de mari dimensiuni, asemănătoare cu un palat din basmele orientale. În incinta actualei gări pot fi vizitate elemente de la începuturile ei.