Genealogia lui Iisus
Între 18 şi 24 decembrie, în duminica dinaintea prăznuirii Naşterii Domnului, Biserica îi pomeneşte pe Sfinţii Părinţi după trup ai Domnului, care de la Adam şi până la Dreptul Iosif au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu. Această duminică este un fel de extensie şi completare a Duminicii Sfinţilor Strămoşi. Evanghelia care este rânduită spre a fi citită se referă la originea divino-umană a Mântuitorului (Matei 1, 1-25), iar textul din Apostol se referă la „norul de martori pe care-l avem împrejurul nostru“ ca să ne ajute să lepădăm orice povară a păcatului care ne împresoară, pentru ca astfel călăuziţi de steaua magilor şi simplitatea păstorilor să ne închinăm Pruncului ce S-a născut, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.
Sfântul Evanghelist Matei în prima pagină a Evangheliei sale ne oferă câteva răspunsuri la o serie de întrebări: „Cine este Iisus Hristos?“, „Care este originea Sa?“, „De unde vine El?“, „Unde S-a născut?“ Pentru cititorul de astăzi al Evangheliei după Matei, lectura primei pagini poate fi descurajatoare şi obositoare, având în vedere faptul că această primă pagină evanghelică este alcătuită dintr-o înşiruire de 42 de nume, însemnând tot atâtea generaţii de strămoşi pământeşti ai lui Iisus. Această înşiruire pare şi mai ciudată datorită modului în care se prezintă: cutare s-a născut din cutare, din cutare s-a născut cutare, şi aşa sunt înşirate 42 de nume fără nici o explicaţie care să ne lămurească. Însă o lectură atentă a textului Sfintei Evanghelii ne descoperă intenţia evanghelistului de a ne prezenta în acest prim capitol al scrierii sale un adevăr de credinţă, şi anume: „Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat“. În prima parte a capitolului ne prezintă „Genealogia lui Iisus“, vrând să arate prin aceasta originea Sa omenească, ca Fiu al casei regale a lui David, iar în partea a doua a capitolului întâi, originea Sa dumnezeiască ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria. Acest prim capitol aşadar ni se prezintă ca o icoană alcătuită din două părţi legate una de alta, pe care sunt zugrăvite, pe de o parte, numeroasele figuri şi evenimente ale arborelui Său genealogic, iar pe de alta, taina naşterii lui Hristos în Betleem.
Lista strămoşilor ţinea loc de certificat de naştere
Arborele genealogic al lui Iisus Hristos este reprezentat în afara textelor scrise ale Sfintelor Evanghelii şi în frescele exterioare ale mănăstirilor noastre din Moldova. În istoria artei religioase, această reprezentare poartă numele de „Arborele lui Iesei“ şi are ca sursă de inspiraţie textul profetic din Isaia 11, 1: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da“. Într-o variantă uşor amplificată, textul este citat de Sfântul Pavel în Epistola către Romani 15, 12: „Şi se va arăta rădăcina lui Iesei Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui“. În mod evident această profeţie se referă la Iisus Hristos în dubla Sa implicare: pe de o parte, ca vlăstar după trup al poporului evreu; pe de alta, ca Mântuitor al întregului neam omenesc.
Evanghelistul Matei ne prezintă arborele genealogic al lui Iisus vrând să arate prin acesta că Cel a Cărui naştere urmează să o relateze nu era un oarecine, ci că era un urmaş, pe linie omenească, al regelui David. Să nu uităm că în lumea antică lista propriilor strămoşi era foarte importantă deoarece ţinea loc de „stare civilă“. Ca să-şi cunoască propria identitate, propriile rădăcini, ca să poată trăi şi ocupa un loc în societate, era nevoie ca fiecare persoană importantă să aibă genealogia personală. Ţinea loc de certificat de naştere.
În genealogia lui Iisus este sintetizată întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu, de la Avraam la David şi până la întruparea lui Hristos. A arătat din om în om că de la Avraam la David au fost 14 generaţii, de la David până la exilul babilonian alte 14 generaţii şi de la întoarcerea din robia babilonică până la Naşterea lui Hristos alte 14 generaţii. O istorie marcată de trei perioade a câte 14 generaţii, de o simetrie perfectă pentru a arăta că ea se află sub călăuzirea Preasfintei Treimi, şi că în lume nimic nu este întâmplător, ci proniator şi că totul are un sens profund, tainic cunoscut de Dumnezeu şi dezvăluit oamenilor atât cât au nevoie să cunoască pentru mântuirea lor.
Există însă şi o ciudăţenie în genealogia lui Matei, dacă o comparăm cu alte genealogii prezente în Scriptura Vechiului Testament, care de obicei încep prin menţionarea pe primul loc a personalităţii celei mai importante; Evanghelistul Matei îl plasează pe Iisus pe ultimul loc, pentru a arăta că totul converge spre El, centrul timpului şi al istoriei. În El se desăvârşeşte planul lui Dumnezeu, prin întruparea Lui în istoria umanităţii, şi în particular în istoria poporului Israel. Iisus este, astfel, prezentat în primul rând ca fiind legat de patriarhul Avraam, adică de făgăduinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta pe fiecare om care crede, iar în al doilea rând de regele David, căruia Dumnezeu i-a făgăduit o împărăţie care nu va avea sfârşit.
Genealogia alcătuită de Sfântul Matei cuprinde aşadar trei serii de 14 nume.
Între strămoşii lui Iisus ne mai surprinde menţionarea a cinci femei: Tamara, Rahav, Rut, Batşeba şi Fecioara Maria, într-o istorie care cel mai adesea era rezervată bărbaţilor. Iar aceste femei nu sunt menţionate deloc la întâmplare. Tamara, o femeie arameeancă, a ţinut să aibă un moştenitor de la socrul ei, Iuda, pe care l-a înşelat ca să-şi atingă scopul, prefăcându-se că este o prostituată. Rahav nu numai că era de neam canaanit, ci era şi o femeie desfrânată. Rut nu era nici ea de neam israelit; era o moabiteancă, pe care Biblia o laudă pentru fidelitatea ei faţă de soacra sa, după moartea soţului ei, ceea ce înseamnă, implicit, fidelitatea faţă de poporul lui Dumnezeu. Iar „femeia lui Urie“, adică Batşeba, care se pare că n-a fost cu totul nevinovată pentru păcatul pe care David l-a săvârşit din cauza ei, era, probabil, de neam hitit, ca şi primul ei soţ, Urie. Menţionându-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul Matei relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei, şi că, de asemenea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi.
A cincea femeie menţionată în genealogia de la Matei este Sfânta Fecioară Maria. O menţiune care nu este făcută oricum. Redând genealogia Dreptului Iosif, când ajunge la menţionarea acestuia, Evanghelistul îl prezintă ca „logodnicul Mariei“. Şi încă de aici ţine să precizeze că din ea s-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. Iisus, aşadar, din neamul lui Israel, este de fapt fiul Mariei, şi nu al lui Iosif, Fiul oamenilor, dar şi Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul explică mai apoi în partea a doua a capitolului întâi că Iosif n-a avut nici un rol în zămislirea lui Iisus şi că Fecioara Maria „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“. Maria şi Iosif erau amândoi din neamul lui David şi erau logodiţi potrivit legii iudaice. Iosif nu este decât tatăl adoptiv al Mântuitorului. Dumnezeu îi porunceşte lui Iosif s-o ia pe Maria în casa sa şi să-i dea Pruncului numele Iisus. În acest fel, Iosif asigură legitimitatea Naşterii Pruncului într-o familie. Dar adevăratul Tată al lui Iisus este Dumnezeu; El s-a zămislit în pântecele Fecioarei prin „umbrirea“ puterii Celui Preaînalt. Arhanghelul Gavriil este cel care îi dă direct Maicii Domnului cea dintâi informaţie asupra identităţii cereşti a Mântuitorului, anume că va fi Fiul lui Dumnezeu. Iosif şi-a asumat, în faţa lumii, o paternitate care i-a fost cerută de Sus şi a înţeles porunca Domnului, cu mirarea fără sfârşit a omului simplu şi drept, fiind mereu în aşteptarea deznodământului evenimentului. Chiar dacă Iisus nu este fiul natural al lui Iosif, odată ce acesta i-a dat numele, Iisus moşteneşte prerogativele davidice din care se trage Iosif.
Hristos, centrul istoriei şi capătul ei
Cele două aspecte ale Naşterii lui Iisus, din neamul lui David, prin Fecioara Maria, şi de Sus, de la Duhul Sfânt, sunt înscrise în prima pagină a Noului Testament şi stau la baza învăţăturii de credinţă ortodoxă, potrivit căreia Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, asemenea nouă oamenilor, afară de păcat. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Aşadar, când auzi că Fiul lui Dumnezeu este Fiul lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi că şi tu, fiu al lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în zadar şi în deşert atât de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe şi pe noi. S-a născut după trup, ca tu să te naşti după Duh; s-a născut din femeie, ca tu să încetezi de a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a avut o îndoită naştere: una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeie, Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sânge, nici din voinţa trupului sau a bărbatului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul“.
Lista strămoşilor după trup ai lui Iisus se încheie cu El ca să arate că Iisus Hristos nu are urmaşi după trup; El este feciorelnic. Prin El Dumnezeu a inaugurat un alt fel de naştere, naşterea duhovnicească de la Duhul Sfânt. După cum Adam stă la începutul vechii umanităţi, tot astfel Mântuitorul stă la începutul unei noi umanităţi, doar că descendenţa Sa nu mai ţine de ordinea firii, ci ţine de ordinea supranaturală a naşterii de la Duhul Sfânt.