Georgeta Ghiga - un chip al blândeții
În prima luna a acestui an a plecat în Împărăția Mântuitorului Hristos prof. univ. dr. Georgeta Ghiga. A făcut parte din comunitatea pe care o păstoresc timp de aproximativ cinci ani, iar fiecare întâlnire cu doamna Georgeta era un prilej de neîncetată surprindere și admirație. De o noblețe sufletească rară, cu o răbdare parcă de neconceput și, cel mai important, cu o blândețe a inimii și a vorbei desprinsă parcă dintr-o altă lume.
A fost cadru didactic la Academia de Studii Economice și vorbea întotdeauna despre „studenții mei” cu acea dragoste despre care am auzit că o avea Patriarhul Justinian Marina când folosea expresiile „preoții mei” și „bisericile mele”.
Într-o lume tot mai dominată de neînțelegeri între oameni, de ură, de atitudine vindicativă, doamna Georgeta a fost un exemplu pentru mine, ca slujitor al Sfântului Altar, dar și pentru cei care au cunoscut-o. A plecat din această lume cu aceeași liniște sufletească și încredere în lucrarea lui Dumnezeu care au însoțit-o toată viața. Nici măcar în fața morții, a suferinței provocate de o boală despre care știa că nu are leac, sufletul ei nu s-a tulburat. Ultima dată când am văzut-o, pe patul de spital, când a fost și spovedită și împărtășită, s-a arătat bucuroasă ca în odaia suferinței să practice rugăciunea inimii, în mod neîncetat, având la îndemână un metanier.
Plecarea la cele veșnice a doamnei Georgeta m-a întristat profund, însă îi sunt recunoscător pentru tot ceea ce m-a învățăt: toate greutățile vieții să le accept cu inimă blândă, iubitoare și răbdătoare, să trec ușor peste nedreptatea oamenilor și să primesc chemarea în Împărăția lui Dumnezeu cu zâmbetul pe buze așa cum a făcut ea.