Germenii infecţioşi, tot mai rezistenţi la antibiotice
Evoluţia proceselor infecţioase în ultimii 50 de ani a demonstrat că toţi germenii
şi-au modificat în timp sensibilitatea la diferite antibiotice, unii dintre aceştia devenind mult mai rezistenţi, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“. Motivele dezvoltării acestor rezistenţe faţă de antibioticele în uz ar fi reprezentate de utilizarea inadecvată a acestora (administrarea la pacienţi la care nu se cunoştea şi nici nu se estima agentul etiologic), administrarea în doze suboptimale (mai mici decât cele prevăzute în prospecte), posibilitatea procurării de antibiotice direct din farmaciile cu circuit deschis, fără prescripţie medicală. În momentul de faţă se descriu trei tipuri de procese infecţioase: infecţii comunitare - care apar în afara spitalului; infecţii asociate îngrijirilor de sănătate - care apar în afara spitalului; infecţii nozocomiale - infecţii intraspitaliceşti. Diferenţa între aceste tipuri de infecţii constă în felul de agent infecţios care le provoacă, a explicat prof. dr. Streinu Cercel. „Întrebarea firească este cum putem diferenţia cele trei tipuri de infecţii - comunitare, asociate îngrijirilor de sănătate şi nozocomiale. Răspunsul este dat în urma evaluării unui scor care trebuie să clarifice trei probleme: contactul cu sectorul sanitar; utilizarea de antibiotice în antecedentele recente; profilul imunologic al pacientului“, a explicat profesorul Streinu Cercel. La fiecare întrebare există două sau trei variante de răspuns, iar rezultatul acestui scor dă răspunsul clar la tipul de proces infecţios ce poate fi luat în calcul. Aplicarea acestui scor pe scară largă ar preveni, cu siguranţă, apariţia de noi rezistenţe la nivelul germenilor uzuali şi ar face mai uşor de înţeles şi de abordat antibiotico-terapia, a conchis profesorul Streinu Cercel.