Graţioasele ctitorii de lemn ale Neamţului

Ne îndreptăm în cele ce urmează spre ţinutul Neamţului pentru a descoperi şi aici vechile biserici de lemn, monumente ale arhitecturii populare. Ridicate în inima codrilor de odinioară, aceste lăcaşuri au ţinut piept timpului, constituind adevărate redute ale spiritualităţii ortodoxe.

Un dar al poporului către sine însuşi. Într-o astfel de definiţie ar putea să se înscrie bisericile de lemn în general şi într-un mod cu totul particular cele din judeţul Neamţ. Ocrotite, altădată, de desişul pădurilor, aceste lăcaşuri trădează nu doar ingeniozitatea trăitorilor din alte veacuri, ci şi atenţia şi răbdarea cu care înţelegeau să lucreze lemnul.

Zonă predominant montană, Neamţul e, asemeni Bucovinei, o ţară a lemnului. Căci şi aici, ca şi acolo, acest atât de trainic material îşi etalează frumuseţea, simplitatea şi graţia pe "haina" bisericilor, pe acoperişuri şi turle, pe garduri şi acareturi, pe case mai vechi şi mai noi. Dar parcă nicăieri nu este mai măiestrit lucrat decât în vechile biserici de lemn, cele care poartă şi astăzi amprenta unui timp în care migala, răbdarea şi mai ales respectul pentru lucrul bine făcut erau valori la care se raporta întreaga comunitate. De altfel, lemnul utilizat în construcţie, povestesc şi astăzi bătrânii, era ales numai la un anumit moment al anului, în luna februarie, doar pe lună plină, când seva încă nu dădea năvală în trunchi. Astfel ales, lemnul rezista câteva sute de ani, iar cele mai bune dovezi în acest sens sunt tocmai aceste biserici de lemn, ce duc în spate secole de existenţă.

Nota particulară a bisericilor de lemn din Neamţ o reprezintă turlele, de dimensiuni mai mari sau mai mici, ce adăpostesc, cel mai adesea, clopotul.

Neamţ: 37 de biserici de lemn

Potrivit inventarului bunurilor culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Naţional, în judeţul Neamţ există circa 37 de biserici de lemn. Cu toate acestea, şi aici, ca şi în celelalte judeţe pe care le-am străbătut, responsabilitatea conservării şi restaurării lor a rămas aproape exclusiv în grija comunităţii. Cu mijloace materiale modeste, fără un sprijin consistent din partea autorităţilor în drept, acestea nu vor reuşi însă niciodată să ţină în picioare astfel de ctitorii.

În ultimele decenii, aceste monumente ale arhitecturii în lemn au fost aproape uitate de instituţiile autorizate ale statului. Singurele intervenţii, făcute cu mare caznă, sunt de mică amploare: un acoperiş reparat, câteva bârne înlocuite, lucrări curente de curăţenie şi întreţinere. Însă, în majoritatea acestor lăcaşuri sunt necesare intervenţii serioase de consolidare, de tratare a lemnului împotriva carilor, de restaurare a picturilor de interior, a mobilierului bisericesc vechi, precum şi a celorlalte odoare ce se păstrează. În cazul monumentelor istorice, acest tip de intervenţie necesită avize şi aprobări din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional şi lucrări realizate cu arhitecţi şi restauratori certificaţi de Ministerul Culturii, toate implicând costuri ridicate, fapt ce descurajează comunităţile în a încerca să restaureze vechile biserici.

Biserica de la Văleni, un tezaur al spiritualităţii nemţene

Cu toate încercările la care timpul şi oamenii le supun, ctitoriile în lemn se încăpăţânează să rămână în picioare. Iar unele dintre aceste monumente contituie piese rare ale patrimoniului naţional. Un bun exemplu în acest sens este biserica de lemn de la Văleni - Neamţ, construită, potrivit tradiţiei, de Petru Rareş. Conturul clar, liniile regulate, arhitectura simplă, patina întunecată a bârnelor sunt doar câteva dintre semnele plăsmuirii sale în urmă cu câteva secole.

Bisericuţa se remarcă nu doar prin frumuseţea construcţiei, ci şi prin odoarele pe care le păstrează la interior.

Aici se găsesc o serie de icoane extrem de valoroase, cele mai multe datate în secolul XV-XVI, un triptic care îl menţionează printre ctitori pe Petru Rareş, precum şi miniaturalele uşi împărăteşti ale catapetesmei originale.

Din bogatul inventar păstrat în acest lăcaş, peste 100 de icoane au fost preluate în anii â70 de muzeele mănăstirilor Neamţ, Agapia, Văratec sau Bistriţa.

Fărcaşa: meşteşug şi artă

Construită în 1774 şi refăcută în 1951, biserica de lemn din Fărcaşa constituie unul dintre cele mai valoroase monumente de pe Valea Bistriţei. Elementul distinctiv al acestui lăcaş îl constituie bogata ornamentaţie a exteriorului, parcă nicăieri atât de măiestrit realizată. Brâiele, consolele, ancadramentul uşii de intrare prezintă elemente decorative ce trădează priceperea şi simţul estetic deosebit al meşterilor ce au ridicat-o. Valoarea arhitecturală şi artistică a bisericii este întregită de o bogată colecţie de icoane, multe pe sticlă, de provenienţă ardelenească, de la începutul veacului trecut şi de o Psaltire în paginile căreia se păstrează o însemnare a lui David Creangă, bunicul marelui povestitor.

O biserică ce se apropie de bogăţia decoraţiunilor celei de la Fărcaşa se află şi la Galu, tot în judeţul Neamţ.

Bisericuţa de la Piatra Şoimului

O altă ctitorie deosebită este cea de la Piatra Şoimului. Ridicată, se pare, la 1792, sus, pe dealul ce străjuieşte aşezarea, bisericuţa se remarcă prin stilul arhitectural şi prin pictura în tehnică orientală a catapetesmei. Vatra satului fiind mutată, de-a lungul timpului, mai către vale, la şoseaua ce face legătura cu Roznovul, bisericuţa a rămas să slujească doar ca paraclis de cimitir.

Din cauza terenului predispus la alunecări, lăcaşul are un anumit grad de înclinare. De aceea, se impun de urgenţă lucrări de consolidare şi conservare. Altfel monumentul riscă să se piardă.

În cimitirul din jurul acestei biserici se păstrează câteva pietre funerare foarte vechi, unele datând chiar din secolul XVII.

Bisericile de lemn, importante în circuitul turistic al Neamţului

Bogat în spiritualitate, istorie, cultură şi artă, graţie mănăstirilor Neamţ, Agapia, Sihăstria, Văratec, dar şi bisericilor de zid, muzeelor şi caselor de meşteşugari, judeţul Neamţ ar trebui să includă în circuitul său turistic şi bisericile de lemn. Pentru că, lăsate în uitare, aceste monumente vor dispărea cu totul. De aceea, celor care ajung în zona Neamţului, fie pentru o scurtă drumeţie de sfârşit de săptămână, fie pentru o vacanţă în toată regula, le recomandăm să-şi facă timp şi pentru a admira aceste capodopere ale arhitecturii rurale a lemnului. La Groşi, la Bicazu Ardelean (foto), la Grinţieş, la Girov, la Poiana Largului, la Topoliţa, la Pipirig, la Corni, la fel ca şi în bisericile mai sus pomenite, aşteaptă să fie descoperite urme valoroase ale veacurilor ce au trecut.