Gravidele obeze riscă să nască prematur
Experţii canadieni susţin, în baza unor studii de specialitate, că femeile obeze ar trebuie să se supună unui regim de slăbire înainte de a concepe un copil, deoarece obezitatea creşte riscul unei naşteri premature. Astfel, femeile cu exces de greutate prezintă o probabilitate de până la 30% mai mare de a naşte înainte de cele 37 de săptămâni de gestaţie. La rândul lor, bebeluşii prematuri prezintă un risc mai mare de a muri sau de a suferi de o serie întreagă de boli şi handicapuri. Potrivit profesorului Sabaratnam Arulkumaran, preşedintele Colegiului Regal de Obstetrică şi Ginecologie din Marea Britanie, "obezitatea maternă poate produce boli cardiovasculare, diabet sau pre-eclampsie, deoarece sarcina are posibilitatea de a agrava toate aceste manifestări".