Gravuri cu parfum de istorie, într-o expoziţie ce merită văzută

Data: 29 Decembrie 2014

O expoziţie de excepţie pentru iubitorii de imagini vechi, dar şi de etnografie şi antropologie ne este oferită în perioada 19 decembrie 2014 - 29 martie 2015 de către Muzeul Naţional de Artă al României. În sălile dedicate expunerii de arte grafice din „Galeria de artă europeană“ sunt 40 de gravuri ale maestrului Théodore Valério (1819-1879), oferite publicului, care astfel are acces la arta unuia dintre primii artişti care au îmbinat observaţia realistă, studiile antropologice şi etnografice cu viziunea artistică.

Théodore Valério, pictor, litograf şi gravor, a călătorit ani de zile prin Germania, Italia, Ungaria, Bosnia, de-a lungul frontierelor militare ale Imperiului Austriac, realizând o adevărată operă imagistică complexă, unică printre documentariştii timpului său. Expoziţia poartă numele „Un călător francez în Balcani: Théodore Valério“ şi este însoţită de un catalog care cuprinde 93 de planşe gravate, organizate cronologic chiar de artistul care le-a realizat: „Ungaria“, „Populaţiile provinciilor dunărene în 1854“, „Croaţia“, „Slavonia“, „Frontierele militare“, „Dalmaţia“, „Muntenegru“ şi „Tipuri izolate“. Lucrările expuse provin de la fostul Muzeu „Toma Stelian“, iar Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României deţine aproape toate planşele gravate de Théodore Valério,  reunite sub titlul „Souvenirs de la monarchie autrichienne“. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între 10:00 şi 18:00, în prima miercuri a fiecărei luni intrarea fiind gratuită, în rest biletul costă 8 lei. (Dan Cârlea)