Grija pentru biodiversitate - o formă de mărturisire a credinței

Biodiversitatea nu este doar o temă de mediu, ci și una profund spirituală. Frumusețea și bogăția creației reflectă înțelepciunea lui Dumnezeu, iar omul, așa cum spunea părintele Constantin Galeriu, a fost așezat în centrul grădinii lumii nu ca stăpân absolut, ci ca iconom, administrator al acesteia. Astăzi, schimbările climatice, încălzirea globală, poluarea, exploatarea excesivă a resurselor și distrugerea habitatelor dezechili­brează biodiversitatea, iar efectele se răsfrâng asupra întregii vieți de pe pământ. În fața acestei crize, cu atât mai mult, conștiința creștină poate face posibile respon­sabilitatea, cumpătarea și solidaritatea. Protejarea creației înseamnă asumarea unei misiuni, aceea de a păstra și îngriji planeta, nu de a o epuiza și pustii. Grija pentru biodiversitate devine astfel o formă de măr­tu­risire a credinței și de respect față de darul vieții, în toate formele sale. 

În toamna anului 1992, părintele Constantin ­Galeriu a participat la o conferință legată de religie și mediu. Prezent la acel eveniment notabil, prof. univ. dr. Mircea Duțu, avocat și cercetător, considerat pionier în domeniul dreptului mediului din România și personalitate internațională cu astfel de expertiză, povestește cu emoție despre întâlnirea de atunci și despre perspectiva pe care a dobândit-o privind responsabilitatea omului față de creație, în toată diversitatea ei: „Timp de o oră și jumătate, am discutat împreună în fața unui select auditoriu despre modul în care religia creștină și cea ortodoxă, în special, abordau atunci problematica mediului și eu încercam, pe lângă distinsul interlocutor, să aduc completări din perspectivă ecologică. Mi-a rămas pentru totdeauna în minte, dintre cuvintele rostite de părintele Galeriu, cum că în grădina Raiului, Dumnezeu a plasat omul să se comporte ca un iconom și să asigure o utilizare chibzuită a resurselor”.

„Interdependența ființelor vii este o minune, dar deosebit de fragilă”

Privind prin lentila credinței, vom observa în întreaga creație înțelepciunea divină, iar în fiecare element al lumii vom vedea o rațiune perfect aleasă, pentru a asigura coerența vieții noastre. Dincolo de campaniile ecologice, de pornirile alarmiste sau de modificările climatice naturale sau antropice, când analizăm în cheie creștină, perspectiva se schimbă. Biodiversitatea are un rol absolut pentru echilibrul lumii în care trăim! Dacă este destabilizată, în mod cert, se văd consecințe în viețile noastre, acum și pe termen lung.

Pentru a ne înțelege rolul în protejarea biodiversității, prof. Mircea Duțu, unul dintre cei mai prolifici autori în domeniul dreptului mediului, ne explică ce este și cum funcționează biodiversitatea în coerența lumii: „Biodiversitatea desemnează toate formele de viață de pe Terra și interacțiunile care se produc între animale, vegetale, microorganisme și mediul lor de viață. Aceasta include trei niveluri de diversitate: cea genetică, cea a speciilor, precum și cea a ecosistemelor terestre și marine. Cu cât aceste sisteme naturale interconectate sunt mai diverse, cu atât sunt mai reziliente la perturbări și crize”.

Biodiversitatea este fundamentul vieții, căci fiecare specie are un rol, iar dispariția unei verigi afectează întreg ecosistemul. Este importantă pentru om pentru a-i asigura hrana, dar și în medicină, în producerea medicamentelor, în economie etc. De asemenea, are un rol esențial în reglarea climei, prin păduri, oceane, zone umede, în reglarea ciclului apei și al carbonului. „Lumea vie este un incredibil lanț de vieți. Animalele au nevoie de plante care singure convertesc energia solară în hrană. Acestea din urmă au nevoie de primele, pentru a le transporta polenul și a le fecunda. Animalele nu supra­viețuiesc decât dacă prada lor supraviețuiește. Inter­depen­dența ființelor vii este așadar o minune, dar deosebit de fragilă. Apoi, biodiversitatea reprezintă o bogăție medicală extraordinară, deci lumea vie este o întreagă farmacotecă; apoi ea poate furniza substanțe, elemente chimice pe care le folosim și ne dă exemple de mecanisme care, dacă sunt descoperite, preluate de către om, îl pot conduce la rezultate extraordinare în tratarea anumitor boli. În al treilea rând, de ce este importantă biodiversitatea? Ea reprezintă un vast hambar, hrana și recoltele depind de biodiversitate”, ne explică avocatul Mircea Duțu, expert în probleme legate de mediu.

Astăzi, deodată cu schimbările climatice (naturale și antropice), se observă și o criză globală a biodiversității, o criză fără precedent, din cauza ritmului dispariției speciilor, dar și a ireversibilității unor pierderi. Există praguri de temperatură peste care ecosistemele nu mai pot funcționa normal. „În 2009, câţiva specialiști au făcut o caracterizare a anumitor linii roșii, dincolo de care, dacă se trece, fenomenul de degradare și spre dispariție devine ineluctabil și revenirea la situația anterioară imposibilă. Printre acestea, schimbarea climatică reprezintă o depășire de limită planetară, erodarea biodiversității, perturbarea ciclului apei dulci, perturbarea ciclului azotului și fosforului și mutațiile intervenite în privința utilizării solurilor. Nu demult, oamenii de știință au adăugat și o a șaptea linie roșie, acidifierea oceanelor, care, depășind limitele admisibile și în mod definitiv, pune în discuție capacitatea acoperișului acvatic al Terrei de a mai înmagazina dioxidul de carbon și cantitatea suplimentară de căldură, precum și consecințe negative în privința vieții marine”, subliniază  profesorul Duțu, preșe­dintele Universității Ecologice din București.

Omul își pune amprenta asupra dinamicii întregului sistem viu

Pentru prima dată în istoria lumii, trăim într-o eră în care o specie, omul, prin activitatea sa, a devenit aproape o forță geologică. Impactul uman asupra planetei este incontestabil și de aici tot mai multe reglementări in­ter­­naționale care să conștien­tizeze asupra modului în care omul să-și pună problema respon­sabilității privind grija față de mediul în care trăiește. „Suntem în zorii celei de-a șasea extincții majore a biodiversității. Este excepțională, până la 100 de ori mai rapidă decât crizele precedente și este pentru prima dată când originea sa e antropică, din cauza activităților distructive ale omului, care, dacă vreți schematic, pot fi enunțate. Aș începe cu despădurirea și ­artificializarea solului, care înseamnă pierderi masive de biodiversitate la nivelul întregii planete. Distrugerea habitatelor naturale e mai ales consecința agriculturii intensive, în sensul că aceasta marchează 30% din presiunea majoră asupra diver­sității biologice. Urmează supraexploatarea speciilor de animale și vegetale, suprapescuitul și exploatarea forestieră. Pe locul al treilea este plasată schimbarea climatică generată de activitățile umane. Temperatura are o influență-cheie asupra creș­terii vegetalelor și a capa­cității speciilor de animale de a se reproduce ori alimenta. Potrivit analizelor, schimbarea climatică a cauzat daune considerabile și din ce în ce mai multe pierderi ireversibile în ecosisteme de toate genurile, fie că sunt terestre, de apă dulce, de coastă sau oceanice. Pe locul patru se află poluarea chimică, fizică, luminoasă, sonoră și, în fine, importurile de specii exotice invazive și bolile”, ne explică concret profesorul Mircea Duțu.

Oficial, antropocenul a fost respins ca epocă geologică proprie, dar termenul rămâne valabil ca un „eveniment geologic” declanșat de om, căci acesta a devenit o forță planetară și își pune amprenta asupra dinamicii întregului sistem viu. Arhidiaconul lect. univ. dr. Sorin Mihalache, un neobosit cercetător în dialogul interdiscipliar dintre religie, filosofie și științe, vor­bește despre îndatorarea noastră față de Dumnezeu și față de lumea vie, „pentru că noi trăim pe spatele acestei lumi vii. Sunt statistici care arată, de exemplu, că 40% din producția farmaceutică este datoare naturii. Unele statistici spun că între 25% și 50% din ceea ce noi consumăm vine de pe urma lumii vii. Deci, dacă ar fi să facem un tablou pe scurt, nu e doar că nu contemplăm frumusețea creației care în mod real ar trebui să ne uimească, mai ales dacă ne bazăm pe paginile de știință, de popularizarea științei care ne prezintă acest spectacol al lumii vii, dar sunt și lecțiile de optim pe care am putea să le împropriem din partea speciilor. Cumpătarea este o primă valoare, o lecție pe care o putem învăța din natura vie. Formele de viață pe care le întâlnim în natură trăiesc după principii eco. Ele nu consumă mai multe resurse decât au nevoie. Există un optim al consumurilor acestor resurse și un areal de viață proporțional cu nevoile lor. În cazul oamenilor, aceste principii de optim nu se mai respectă și de aici cumva o lectură duhovnicească ar putea să arate că viața omului nu este gu­vernată de rațiune și de mo­derație, așa cum se întâmplă la majoritatea speciilor vii cunoscute, ci pofta, dorința de putere, de înavuțire, extinde arealul de viață al omului, dincolo de limitele acelei amprente ecologice strict legată de nevoile lui”.

„Civilizația are conduita fiului risipitor din Evanghelie”

Prin consumism și având ținte de dezvoltare economică cu orice preț, afectând mult resursele, depozitele naturale și biodiversitatea, în cheie spirituală putem spune că civilizația trăiește sub conduita fiului risipitor, „care a plecat de acasă cu averea tatălui și a risipit-o trăind, ne spune textul Evangheliei, nemântuitor, adică într-o formă nefolositoare. Și când toate s-au terminat, a venit o vreme de încercare. Civili­zația are această conduită a fiului risipitor și noi toți suntem parte și de aceea ar trebui să reflectăm la felul în care trăim, pentru că noi consumăm împrumutând din resursele generațiilor viitoare. Sunt statistici care arată că resursele unui an se termină undeva înainte de sfârșitul lunii august. Tot ce urmează din luna septembrie încolo cheltuim din viitor, pentru că resursele pe anul ăsta s-au încheiat. Cumva ritmul civilizației nu este cel mai bun. Dezvoltarea nu e sustenabilă pe termen lung. Avem poluarea, inclusiv poluarea apelor în care sunt nenumărate specii de pești, de animale marine, poluarea în natură, aruncarea în natură și, sigur, efectele din atmosferă”, mai spune lect. dr. Sorin Mihalache, care ne prezintă exemple concrete ce arată clar cât risipim, fără să ne dăm seama, din resursele naturii. Pentru un kilogram de carne de vită se consumă 11 tone de apă de-a lungul timpului, adică luând în calcul toată apa de care are nevoie acel copitat să trăiască și să crească, ca să ajungă să fie sacrificat: „Nu e vorba doar de apa pe care o bea, ci e vorba și de apa din procesul de creștere care menține curățe­nia și care e un factor esențial pentru orice creștere intensivă a animalelor. După aceea există o cantitate importantă de apă pentru procesarea acestei cărni, ca ea să ajungă în galantar. Și când se calculează toată apa consumată, inclusiv la creșterea furajelor necesare hrănirii acestui animal, se ajunge că în spatele fiecărui kilogram de carne sunt aproape 11 tone de apă potabilă. Și deodată cu aruncarea la coș a unei cantități de astfel de produs expirată, să spunem, pentru că nu a fost consumată la timp, noi aruncăm de fapt 11 tone de apă potabilă!”.

Alte evaluări arată că o cămașă cu care ne îmbrăcăm are în spate 13 tone de apă, având în vedere cantitatea folosită în filatură pentru producția acelui fir din care se face materialul pentru cămașa respectivă. „Dacă am ști aceste lucruri, poate că am fi mai atenți atunci când cumpărăm și atunci când aruncăm la coș diverse produse pe care trebuie să le consumăm sau cu care să ne îmbrăcăm. Omul duhovnicesc din start are această responsabilitate asupra resurselor planetei, pentru că, ­pentru el, viața în lume este ca un fel de Liturghie. Dar câtă vreme trăim sub auspiciile consumismului, la nivelul publicului larg, fără un interes pentru viața duhovnicească, acest capitol al raporturilor noastre cu lumea are de suferit”, explică părintele Mihalache.

Lecțiile naturii pentru om

Există și o provocare de ordin cognitiv în cunoașterea întregii complexități a ecosistemului și de a vedea nu doar frumusețea, ci și foarte înțeleapta lui alcătuire, spune arhid. Sorin Mihalache, cadru didactic la facul­tățile de teologie ortodoxă din Iași și București. A înțelege echilibrul naturii și al lumii vii poate fi considerată prima etapă de întâlnire a omului cu lumea înconjurătoare, căci viața are mai multe lecții decât doar frumu­sețea și echilibrul lumii ei. Momentul biblic cu Noe care a luat în grija sa specii de păsări și animale pentru a nu se pierde poate fi considerat un exemplu pentru noi în a ne conserva acest mod de a avea grijă de biodiversitatea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, care este tot în folosul nostru. „Tot așa cum partea de con­templație a naturii o găsim iarăși foarte mult în Sfânta Scriptură. În Psalmul 104 se spune că toate Dumnezeu le-a făcut cu înțelepciune. Sunt toate aceste ritualuri religioase, rugăciuni de sfințire a roadelor pământului. Noi mulțumim lui Dumnezeu pentru ce primim în viața creștină. Apoi, contemplăm frumusețea creației și constatăm și raționalitatea ei și înțeleapta ei alcătuire. Tot o lecție de urmat mai găsim la Sfântul Maxim Mărturisitorul, care spunea că pentru cel duhovnicesc legea celor din jurul lui devine lege proprie. Adică omul duhovnicesc învață de la toate. Iar cel pătimaș își impune legea lui, silind pe toate cele din jurul lui să-i împlinească pofta. Putem învăța de la natură și cumva conduita religioasă a omului duhovnicesc ar face din creație și un loc de învățătură, nu doar un loc de contemplare a frumuseții, ci și un loc sau un prilej pentru recunoștință”.