Grija pentru bogăţie şi îmbogăţirea în Dumnezeu

Un articol de: Marius Nedelcu - 17 Octombrie 2013

Sfântul Evanghelist Luca, pomenit de Biserică astăzi, 18 octombrie, acordă, în paginile Evangheliei pe care a redactat-o, o importanţă deosebită problematicii bogăţiei şi a raportului acesteia cu Împărăţia lui Dumnezeu, vestită, proclamată şi inaugurată de Mântuitorul Iisus Hristos. În cel puţin şapte locuri din Evanghelia a treia, Evanghelistul consemnează cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos rostite în contextul întâlnirii cu oamenii bogaţi, sau când Domnul evaluează cele două categorii de oameni, bogaţii şi săracii, din perspectiva Împărăţiei lui Dumnezeu. Mântuitorul descurajează orice formă de bogăţie şi îmbogăţire în cele lumeşti şi fericeşte pe cei săraci, pe cei flămânzi, pe cei care plâng. 

Poziţia vehementă pe care Sfântul Luca o adoptă referitor la oamenii bogaţi, la cei care se întemeiază exclusiv pe situaţia socială şi materială bună, pare să fie oglindită de realitatea cu care însuşi Evanghelistul s-a confruntat. Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos a găsit pământ bun de rodire în inimile acelora care erau lipsiţi, batjocoriţi, marginalizaţi, neluaţi în seamă de elita poporului evreu, de fariseii şi cărturarii care s-au dovedit a fi până la urmă, în contrast cu cei săraci, potrivnicii cei mai înverşunaţi ai Domnului Hristos. În redactarea lucană a Predicii de pe munte, recapitulată în celebrele Fericiri rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, se subliniază că starea de sărăcie este preferabilă, ba chiar este una pozitivă în raport cu Dumnezeu, faţă de starea de bogăţie: „Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde” (Luca 6, 20 - 21). Această afirmaţie este întărită în continuare tocmai de condamnarea fără nici o rezervă a celor bogaţi. Dacă pentru cei săraci, pentru cei ce plâng şi pentru cei flămânzi se foloseşte cuvântul „fericiţi”, faţă de categoria cealaltă Evanghelistul foloseşte celebrele „vaiuri”, care în redactarea Evanghelistului Matei sunt adresate fariseilor şi cărturarilor: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!” (Matei 23, 13). Condamnarea celor bogaţi la Evanghelistul Luca se face într-un mod asemănător cu mustrarea fariseilor şi cărturarilor de la Matei, de aceea am putea înţelege că bogaţii sunt identificaţi cu fariseii, sau că Luca identifică prin termenul de bogaţi numai pe membrii elitei sociale şi religioase a evreilor, lăsând să se înţeleagă că ar fi şi bogaţi evlavioşi şi drepţi, din rândul poporului, care ar recepta pozitiv cuvintele Domnului. 

„Vai vouă, bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră”

După fericirea săracilor, Luca consemnează cuvintele mustrătoare ale Domnului către cei bogaţi: „Dar vai vouă, bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă, celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă, celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine” (Luca 6, 24-26). Dacă bogaţii de la Luca sunt fariseii şi cărturarii potrivnici Mântuitorului, prezenţi la predica de pe Munte pentru a găsi prilej să se confrunte cu Domnul Hristos, atunci nu bogăţia pare să fie condamnată făţiş de Domnul, ci lipsa credinţei, răutatea, invidia, care în acest context se identifică cu atitudinea potrivnică a acestora. Dar vedem că Mântuitorul îi mustră pe cei bogaţi, ca şi în alte contexte, tocmai din pricina bogăţiei lor: „Vai vouă, bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră”. Cei care sunt bogaţi, care beneficiază de orice fel de „mângâiere” în această viaţă, fie că vine din mulţimea averilor sau din statutul social, fie şi cea mai mică venită din lauda oamenilor, sunt asemuiţi de Luca cu proorocii mincinoşi din Vechiul Testament. 

În alt loc la Sfântul Luca, Mântuitorul este solicitat de cineva din mulţime să reglementeze o situaţie familială şi să soluţioneze o nedreptate: „Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea” (Luca 12, 13). Cu acest prilej Domnul rosteşte pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina: „Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 16-20). Iar concluzia parabolei este: „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu” (Luca 12, 21). Dacă, în cazul Fericirilor lucane, prin cuvântul „bogaţi” sunt mustraţi în mod special fariseii şi cărturarii a căror vină cea mai mare nu era acumularea bogăţiilor, ci necredinţa, răutatea, invidia şi împietrirea sufletească, pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina ne arată că Mântuitorul nu condamnă numai păcatul lăcomiei care decurge din acumularea de bunuri, ci chiar şi simpla posesiune a averilor şi grija pentru ele. 

Cei care au averi vor intra greu în Împărăţia lui Dumnezeu

În convorbirea Mântuitorului cu dregătorul bogat ni se arată că un om drept, un om virtuos şi luminat de învăţătura Evangheliei Vechiului Testament cade atunci când este provocat de perspectiva renunţării la avere. În cazul acesta, nu reaua întrebuinţare a bunurilor este condamnată de Domnul, ci iarăşi, simpla posesiune a averilor şi neputinţa renunţării la ele: „Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat” (Luca 18, 18-23). În continuare Evanghelistul adaugă celebrele cuvinte ale Domnului: „Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 18, 24-25). Evaluarea pozitivă a bogăţiei nu poate fi susţinută nici în contextul folosirii acesteia pentru templul iudaic. Sfântul Luca consemnează cuvintele Mântuitorului despre banul văduvei şi darurile celor bogaţi. Deşi ambele tipologii de oameni, văduva reprezentându-i pe cei săraci, şi bogaţii, dăruiesc din ce au la templu, Domnul Hristos plasează pe o treaptă superioară pe văduvă, despre care spune că a dăruit în ochii lui Dumnezeu mai mult decât toţi bogaţii: „Şi privind, a văzut pe cei bogaţi aruncând darurile lor în vistieria templului. Şi a văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. Şi a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi. Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă” (Luca 21, 1-4).