Hora bucuriei şi luna de miere

Ceremonia înconjurării mesei pe care se află Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce la slujba Sfintei Cununii este asemănătoare cu cea de la Sfântul Botez şi de la Hirotonie. Similitudinea aceasta este evidentă, deoarece nunta se face în perspectiva naşterii de prunci. În această horă sfântă suntem duşi cu gândul mai întâi la naşterea minunată a Dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară. De aceea şi cântăm: "Isaia dănţuieşte". Celelalte două tropare care se cântă în continuare vor să arate că mirii trebuie să se facă părtaşi lui Hristos şi Sfinţilor Lui, prin viaţa lor curată pe care o vor duce în căsnicie. Atenţie, însă: cele trei înconjurări sunt o triplă reluare a simbolului cercului. Formă geometrică a zidurilor din jurul templelor şi al oraşelor de altădată, cercul prefigurează eternitatea şi exprimă protecţia. Prin această ocolire triplă se creează un spaţiu sacru în jurul cuplului familial, consacrat prin iubire şi prin binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă timpul sacru, liturgic este un răspuns la nostalgia veşniciei, spaţiul sacru este un răspuns la dorul după Paradisul pierdut şi anticipează Împărăţia cerurilor. Drumul vieţii conjugale nu mai este un simplu itinerar, ci se plasează pe axa veşniciei, în aşa fel încât drumul comun al celor doi seamănă cu axul nemişcat al unei roţi care se învârteşte.

În ceea ce priveşte cunoscuta expresie "luna de miere", cercetătorii în domeniu afirmă că această sintagmă ar veni de la popoarele nordice. Din cele mai vechi timpuri, aceste popoare au avut obiceiul de a impune tinerilor căsătoriţi ca timp de 30 de zile după nuntă să se hrănească cu hidromel, un amestec de apă cu miere şi anumite aromate. Desigur, în mod simbolic, prin această veche tradiţie se aminteşte tinerilor că trebuie să cultive în atmosfera căminului lor dulceaţa de miere a unor bune deprinderi de comportament şi a virtuţilor casnice ideale. (Pr. Ioan Ioanicescu)