„Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009“

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 23 Aprilie 2013

La Editura „Basilica“ a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul „Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009: spre Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe“, alcătuit de pr. prof. dr. Viorel Ioniţă.

Lucrarea prezintă întrunirile interortodoxe şi panortodoxe începând din 1923 până în prezent, precum şi hotărârile luate în cadrul acestor întâlniri, dovedindu-se a fi un instrument de lucru pentru profesorii şi studenţii din şcolile teologice.

În Cuvântul înainte al cărţii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arată că Sfinţii Părinţi „au apărat cu fidelitate şi cu determinare, uneori până la martiriu, adevărul credinţei ortodoxe, care, într-o formă sau alta, exprimă totdeauna taina iubirii divino-umane descoperită lumii în şi prin Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor. Acelaşi duh de fidelitate şi dragoste faţă de adevărul credinţei, acelaşi spirit critic şi realist faţă de nevoile pastorale ale Bisericii, aceeaşi iubire pentru valorile eterne ale Ortodoxiei şi pentru misiunea ei în lumea de azi trebuie să călăuzească pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, a cărui reuşită depinde, mai întâi de toate, de harul lui Dumnezeu şi de sinergia sau conlucrarea curajoasă şi responsabilă a tuturor ortodocşilor: ierarhi, clerici şi mireni din toate Bisericile Ortodoxe autocefale“.

Lucrarea de mare responsabilitate a pregătirii acestui sinod a fost evidenţiată de pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, membru al delegaţiilor Bisericii Ortodoxe Române participante la cea de-a IV-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Chambésy, iunie 2009) şi la Comisia pregătitoare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Chambésy, decembrie 2009).