Hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Hațeg
În Duminica a 8-a după Rusalii, 7 august, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de vară amenajat în curtea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Hațeg, cu ocazia hramului.
În cuvântul de învățătură ierarhul a explicat credincioşilor prezenţi că această minune a înmulțirii pâinilor a fost o prefigurare a Sfintei Euharistii. Domnul Iisus Hristos, după ce a frânt pâinea, a dat-o ucenicilor Săi pentru a fi împărțită mulțimilor, lucrarea aceasta continuându-se permanent în Biserică prin mâinile slujitorilor care dăruiesc Sfântul Trup și Sânge ca hrană spre dobândirea vieții veșnice.