Hramul de vară al Mănăstirii Someșul Cald, judeţul Cluj
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din Someșul Cald, județul Cluj, cu prilejul hramului de vară.
La sărbătoarea mănăstirii de la Someşul Cald au participat numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare. După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Educarea copiilor și a tinerilor”, pornind de la exemplul părinților Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Sfinții Zaharia și Elisabeta. Meditând la importanța misiunii de a-i forma pe copii, ierarhul le-a spus credincioșilor că trei instituții îi formează pe copii și pe tineri: Familia, Biserica și Școala.
În cadrul Liturghiei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Vasile Viorel Pașcu.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, tânăra interpretă de muzică populară Ana Maria Mariș a interpretat pricesne.
La finalul slujbei, duhovnicul așezământului monahal, pr. Dan Popovici, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei le-a dăruit cărți duhovnicești tuturor tinerilor și copiilor prezenți.
Obștea mănăstirii de la Someșul Cald este formată din 10 viețuitoare, îndrumate de maica stareță Maria Vulcu și cei doi duhovnici: Dan Popovici și Zosima Bârsan.
Piatră de temelie în cartierul clujean Europa
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei s-a aflat, în aceeaşi zi, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Europa, cu prilejul punerii pietrei de temelie pentru noua biserică parohială. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța și rolul unui lăcaș de rugăciune în fiecare comunitate, în special în mediul urban.
Pr. paroh Cosmin Vele a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în materializarea proiectului de edificare a bisericii.