Hramul Schitului Breaza, județul Brașov
La praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Schitului „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Breaza, județul Brașov, a primit binecuvântare arhierească. Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
La Sfânta Liturghie au participat credincioși din localitățile apropiate de schitul făgărășean, dar și pelerini din alte părți ale țării, informează Mitropolia Ardealului. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte slujitori ai sfintelor altare din așezăminte monahale și parohii din Arhiepiscopia Sibiului. Răspunsurile liturgice au fost date de elevii Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Făgăraș, dirijat de prof. Lucian Antinie.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a prezentat credincioșilor viața și virtuțile Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, un model pentru cei care doresc desăvârșirea duhovnicească.
„Sfântul Proroc Ioan Botezătorul L-a vestit pe Iisus Hristos ca Mântuitor, ca Mielul care Se va jertfi pentru mântuirea lumii. Sfântul L-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos și, din smerenie, chiar a încercat să refuze, zicând: «Mie mi se cuvine să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine», dar Mântuitorul i-a răspuns prin cuvintele: «Așa se cuvine să se împlinească toată dreptatea». Sfântul Ioan este și mijlocitor pentru noi, dar, în același timp, este și un model, un model de ascetism, de smerenie. Monahii îl au ca model desăvârșit pe Sfântul Ioan pentru viața lui specială, deosebită. În icoane, Sfântul Ioan Botezătorul este zugrăvit cu aripi, aripi îngerești, deci este cel mai ales dintre ființele umane, după Maica Preacurată. Să ne rugăm Sfântului Ioan și să ne rugăm Sfinților și Maicii Domnului să ne păzească de ispitele ce ne înconjoară”, a spus ierarhul.
Pomenirea Mitropolitului Antonie Plămădeală
În cadrul Sfintei Liturghii, a fost pomenit Mitropolitul Antonie Plămădeală, în ziua în care s-au împlinit 19 ani de la mutarea sa la Domnul. La finalul slujbei, ierarhul l-a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Dosoftei Matei, viețuitor al așezământului monahal.
În aceeași zi, în cimitirul bisericii din satul Breaza, IPS Mitropolit Laurențiu a citit rugăciunile de dezlegare la căpătâiul regretatului profesor Constantin Vulcu, cel care a îndrumat zeci de generații de elevi făgărășeni. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de mângâiere familiei îndoliate.