Hristos, al doilea Adam, ne cheamă prin post în rai

Înainte de a începe Postul Mare, la capătul Săptămânei brânzei se află Duminica Izgonirii lui Adam din rai. Ea ne arată că primii oameni au pierdut raiul pentru că nu au respectat porunca postului, iar noi prin postire putem recâştiga ceea ce ei au pierdut. Această duminică este numită şi a Lăsatului sec de brânză pentru că din această zi nu se mai consumă lactate şi ouă până la Paşti. După această duminică începe Postul Mare, în atmosfera căruia suntem introduşi prin Vecernia iertării ce se oficiază în seara acestei zile a Domnului.

După ce, duminica trecută, Biserica ne-a pus înainte ­Înfricoşătoarea judecată, deci sfârşitul istoriei umanităţii din lumea aceasta, prin Săptămâna albă care a urmat ne-a amintit de începutul neamului omenesc şi de timpul petrecut de primii oameni în rai, locul unde a apărut umanitatea în istoria creaţiei. Apoi prin Duminica Izgonirii lui Adam din rai vedem exilul la care a fost supus omul prin pierderea raiului din cauza păcatului protopărinţilor Adam şi Eva. Omul a fost creat să trăiască în rai, însă prin neascultare a fost alungat şi supus morţii. Întreaga natură s-a cutremurat când omul prin păcat a pierdut patria sa cea veşnică pentru care l-a creat Dumnezeu: „Soarele razele şi-a ascuns, luna cu stelele în sânge s-au schimbat, munţii s-au înfricoşat, dealurile s-au cutremurat, când s-a închis raiul ieşind Adam, cu mâinile bătându-şi faţa şi zicând: Milostive, miluieşte-mă pe mine cel ce am căzut”.

„Să iubim înfrânarea ca să nu plângem afară din rai”

Toate cântările acestei duminici mărturisesc tragedia pierderii raiului şi suferinţa pe care a adus-o asupra oamenilor păcatul neascultării lui Adam. În acelaşi timp ele ne arată că pricina căderii primilor oameni au reprezentat-o neînfrânarea şi nepăzirea poruncii lui Dumnezeu: „Lepădat a fost Adam din desfătarea raiului, prin mâncarea cea amară, pentru neînfrânare, nepăzind porunca ­Stăpânului, şi a fost osândit să lucreze pământul din care a fost luat şi cu multe sudori să mănânce pâinea sa. Pentru aceasta noi să iubim înfrânarea, ca să nu plângem afară din rai ca şi acela, ci să intrăm într-însul” (Sedelna de la Utrenia Duminicii Izgonirii lui Adam din rai).

Ieromonahul atonit Makarios Simonopetritul arată că „imnografia acestei duminici se întemeiază pe imaginea lui Adam plângând înaintea porţilor raiului pe care le-a închis neascultarea sa”: Şezut-a Adam în preajma raiului, şi, de goliciunea sa plângând, se tânguia: Vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene, şi am fost furat de ea și de mărire m-am depărtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie și lăsat în sărăcie. Ci, o, raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta. Nu voi mai vedea pe Domnul şi Dumnezeul şi Ziditorul meu; căci în pământ voi merge, din care am şi fost luat. Milostive îndurate, strig către Tine: Miluiește-mă pe mine cel ce am căzut (Slava la Vecernie).

Primii oameni, Adam şi Eva, după relatarea biblică, nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit şi ascultând de ispita diavolului prin şarpe au pierdut raiul şi au fost supuşi morţii: „Făcătorul meu, Domnul, luând țărână din pământ şi însufleţindu-mă cu suflare de viaţă, m-a înviat şi m-a cinstit a fi stăpânitor pe pământ tuturor celor văzute, şi locuitor împreună cu îngerii. Iar Satana înşelătorul, lucrând cu şarpele ca printr-o unealtă, m-a amăgit prin mâncare şi de mărirea lui Dumnezeu m-a osebit şi m-a dat morţii celei mai de dedesubt în pământ. Ci Tu, ca un stăpân şi îndurat, iarăşi mă cheamă” ­(Stihire de la Vecernie).

Prin paza poruncilor să regăsim nestricăciunea pierdută de Adam

Căderea lui Adam este văzută de Părinţii Bisericii ca o nerespectare a postului, de aceea este pusă înainte de Postul Mare, pentru a ne arăta consecinţele nepostirii.

În acest sens, Sinaxarul din Triod face următoarea precizare: „Sfinţii Părinţi au aşezat pomenirea izgonirii lui Adam din rai la începutul Sfântului Post de patruzeci de zile spre a arăta prin aceasta cât de folositor este pentru firea omenească leacul postului şi iarăşi cât de ruşinos lucru este lăcomia împreună cu neascultarea. Aşadar, Părinţii, lăsând la o parte pe celelalte nenumărate făpturi care pentru om au fost făcute, ne-au pus în faţă pe Adam cel întâi-zidit ca să ne arate lămurit întâi ce mare rău a pătimit, pentru că n-a postit puţin, al doilea că de atunci răul a fost introdus şi în firea noastră şi al treilea că cea dintâi poruncă a lui Dumnezeu dată oamenilor este porunca postului. Adam n-a păzit porunca, ci ascultând de pântece, dar, mai bine zis, de vicleanul şarpe prin Eva, nu numai că n-a ajuns Dumnezeu, ci şi-a atras asupra sa moartea şi a dat pieirii tot neamul omenesc. Din pricina desfătării și neascultării celui dintâi Adam, Domnul a postit patruzeci de zile şi a ascultat. Pentru aceasta a şi fost statornicit de Sfinţii Apostoli acest post de patruzeci de zile pentru ca noi, prin paza poruncii, să dobândim cu ajutorul postului nestricăciunea pierdută de Adam, care a pătimit pentru că n-a păzit porunca”.

Neascultarea, păcatul care ne-a adus boala și moartea

Biserica învaţă pe baza revelaţiei divine din Sfânta Scriptură că omul a fost creat să trăiască în rai, iar protopărintele Adam ducea aici o viaţă îngerească şi era cununa creaţiei. Singura poruncă pe care a primit-o de la Dumnezeu a fost aceea de a-și cunoaşte limitele proprii şi de a se înfrâna să mănânce din pomul din mijlocul raiului. Prin ispita diavolească venită prin femeia sa, Adam a călcat din mândrie porunca lui Dumnezeu, arătând neînfrânare şi lăcomie. Pierderea raiului în acest mod nu poate fi îndreptată decât prin Noul Adam, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel prin Care toate cele ce sunt au fost create de Dumnezeu Tatăl în Duhul Sfânt. El S-a smerit şi S-a întrupat pentru mântuirea noastră pe care a dobândit-o prin Jertfa Sa de pe Cruce, iar cu moartea Sa a zdrobit moartea adusă umanităţii de păcatul lui Adam, iar prin Învierea Sa ne-a făcut din nou locuitori ai raiului.

 O cântare de la Vecernia din sâmbăta de dinaintea acestei duminici ne sintetizează sensurile teologice: „Adam a fost scos din rai pentru neascultare, şi de la desfătare a fost lepădat, amăgit fiind de vorbele femeii, şi gol a şezut în preajma locului, tânguindu-se: Vai mie! Deci să ne sârguim toţi, să primim vremea postului supunându-ne evangheliceştilor rânduieli; ca prin ele făcându-ne plăcuţi lui Hristos să dobândim iarăşi sălăşluirea raiului”.

Înţelegem că această Duminică a Izgonirii lui Adam din rai este aşezată la începutul Postului Mare pentru a arăta urmările nefericite ale neascultării şi ale însoţirii cu patimile. Numai prin înfrânare şi prin supunere faţă de poruncile lui Dumnezeu poate credinciosul să se învrednicească de dobândirea raiului, pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ni l-a deschis prin Jertfa Sa de pe Cruce şi ­Învierea Sa. De aceea, postul este calea pe care trebuie să mergem pentru a ajunge la bucuria Învierii lui Hristos, care este ziua pascală a reîntoarcerii omului în rai.