Hristos, „Domnul secerișului”

„Sărbătoarea seceri­șu­lui” din Vechiul Testa­ment (Exod 23, 16) este în strânsă legătură cu „Domnul secerișului” din Noul Testament (Matei 9, 38) și cu „secerișul pământului” din Apocalipsă (14, 15). După întâlnirea și convorbirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob, Domnul le spune Sfinților Săi ucenici și Apostoli: „Ridicați ochii voștri și priviți holdele că sunt albe, gata pentru seceriș” (Ioan 4, 35); iar văzând Domnul mulțimile și făcânu-I-se milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor, a zis ucenicilor Săi: „Sece­rișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său” (Matei 9, 36-38; Luca 10, 2). „Iar secerătorii sunt îngerii” (Matei 13, 39), din tâlcuirea pildei neghinei, adică „înge­rii” - profeți, „îngerii” - apostoli și „îngerii” - Sfinți Părinți ai Bisericii.

Marele preot Melchisedec a fost „secerător” în Salem, secerând prin binecuvântare pe Avraam ca spic, snop și lucrător sau secerător la stejarul Mamvri și în Canaan. Dreptul Lot a fost „secerător” în Sodoma, Patriarhul Iacob a fost „secerător” în Mesopotamia, iar Dreptul Iosif „secerător” în Egipt; după cum Moise avea să fie „secerător” patruzeci de ani în Sinai, în mijlocul poporului lui Israel, semănând, secerând, plivind și smulgând neghinele din poporul ales. Iosua a fost spic în Sinai, snop în Canaan și „secerător” în pământul făgăduinței. Samuel avea să fie „secerător” la Șilo și în Rama; David, „secerător” la Hebron și în Ierusalim; Sfinții proroci Isaia și Ieremia, „secerători” în regatul lui Iuda și în Ierusalim, cu multe plângeri; Sfinții Ilie și Elisei, „secerători” în regatul lui Israel; iar Sfinții proroci Iezechiel și Daniel, „secerători” în Babilon și la râurile Chebar, Tigu, Eufrat și Ulai. Prorocul Iona avea să fie trimis ca „secerător” în Ninive, iar Sfântul Ioan Botezătorul semănător al pocăinței și „secerător” în pus­tia Iordanului.

În Noul Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca „Domn al secerișului”, văzând că secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini, a ales și i-a pregătit pe Sfinții Săi ucenici și Apostoli ca să fie „secerători” „în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8), prin Predica de pe Munte, minuni și cuvântări, prin Cina cea de Taină, Arătările de după Înviere, Înălța­rea la cer și în mod deosebit prin Cincizecime; adunând și secerând ca spice pline și snopi pentru Împărăția lui Dumnezeu pe cei dintâi cinci mii de creștini. Sfântul Arhidiacon Ștefan avea să fie „secerător” în sinedriu, chiar dacă tânărul Saul din Tars, care păzea hainele celor care-l ucideau cu pietre pe Întâiul mucenic al lui Hristos, era atunci doar un spic gol, precum cele din visul lui faraon. Sfântul Arhidiacon Filip a devenit „secerător” pe drumul care cobora de la Ierusalim la Gaza și care era pustiu, secerând pentru Hristos pe famenul etiopian ca pe un spic, devenind prin Botez un snop, iar apoi el însuși un „secerător” și lucrător creștin în țara reginei Candachia. Sfântul Apostol Petru a fost „secerător”, precum în Ierusalim, în Lida și în Iope, și în Cezareea, aducând la Hristos pe sutașul Corneliu și pe toată casa lui, ca un snop plin de grâu duhovnicesc.

Sfântul Apostol Pavel, devenind din spic gol, spic plin, prin convertirea de pe drumul Damascului, avea să fie snop, stog și „secerător” - lucrător, ca nimeni altul, în Damasc, în Antiohia, în Cipru și Asia Mică, în Macedonia, Ahaia și Roma, în Efes, propovăduind trei ani, în Filipi, convertind pe Lidia din Tiatira și pe temnicer, cu toată casa lui; în Areopagul din Atena, adunând doar un mănunchi de spice: Sfântul Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris și alți câțiva; în Corint - unde Domnul avea mult popor în cetatea aceea -, propovăduind doi ani, în Malta și în multe alte locuri.

Spice pline în Evanghelie au fost și sunt: Nicodim, sutașul roman, femeia păcătoasă, samarineanca, Maria, spic mai plin decât Marta, vameșul smerit; Zaheu din Ierihon, care din spic gol a devenit spic plin; tâlharul de pe cruce, care din spic gol a devenit snop plin, și nenumărați atâția alții. Sfântul Apostol Petru a fost un spic plin de credință în Cezareea lui Filip, s-a îndoit și s-a clătinat în umblarea pe mare, s-a golit prin întreita lepădare, dar s-a îndreptat prin pocăință, fiind reprimit în apostolat, pe țărmul Tiberiadei. Sfântul Apostol Pavel a devenit din spic gol, plin de râvnă pentru legea veche, un snop plin al lui Hristos, un lucrător și un „secerător” în ogorul și în via Domnului. Prin urmare, identificăm trei trepte duhovnicești în devenirea crești­nă: spic plin sau „grâu deplin în spic” (Marcu 4, 28), „snop de grâu încins cu crini” (Cântarea Cântărilor 7, 3) și lucrător, „pentru că secerișul este mult” (Luca 10, 2). Ca „secerător” sau lucrător, se cuvine să ai seceră, ulciorul cu apă de la Beer-Șeba și să nu te temi de „zăduful zilei” (Matei 20, 12), adică de ispitele, încercările și necazurile vieții, pentru Hristos și pentru Evanghelie.

„Cât va trăi pământul, semănatul și seceratul... nu vor mai înceta!” (Facere 8, 22). Hristos Domnul este „Semănătorul, Care a ieșit - prin Întrupare - să semene sămânța Sa” (Matei 13, 3) în țarina lumii, dar El este deopotrivă și „Secerătorul” sau „Domnul sece­rișului”, având nevoie în veacuri și peste veacuri de preoți ca semănători și secerători în parohie și de ierarhi ca semănători, lucrători și secerători în eparhie. Icoana lui Hristos „Domnul secerișului” ne este zugrăvită în mod desăvâr­șit de către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în Sfânta carte a Apocalipsei, scriind astfel: „Şi am privit şi iată un nor alb şi Cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, având pe cap cunună de aur şi în mână seceră ascuţită. Şi iată un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas mare Celui ce şedea pe nor: Trimite secera şi seceră, că a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pământului. Şi Cel ce şedea pe nor a aruncat pe pământ secera lui şi pământul a fost secerat” (Apocalipsă 14, 14-16). „Norul cel alb” al harului Duhului Sfânt pe care șade „Domnul secerișului” cu secera ascuțită în mână veghează asupra „holdelor albe” ale Samariei lumii și din ținutul Sihar al Bisericii (cf. Ioan 4, 35). Cine este însă îngerul lui Dumnezeu care iese din templul Revelației dum­nezeiești, strigând cu glas mare către Fiul Omului Cel ce șade pe nor alb întru slavă dumnezeiască, atunci când „strigarea Sodomei și a Gomorei” va ajunge pentru a doua oară „până la cer” (Facere 18, 20-21; 19, 13), ne rămâne o taină ascunsă.

Pentru că nu este al nostru a ști anii sau vremurile pe care Dumnezeu Tatăl le-a pus întru a Sa stăpânire (cf. Faptele Apostolilor 1, 7), și nici când va veni „ceasul de secerat” al Parusiei Domnului și al Judecății de Apoi, noi, creștinii, suntem datori ca să avem ochii țintă la ­Iisus, „Domnul sece­rișului” și „Începătorul și Plinitorul credin­ței” noastre creștin ortodoxe (cf. Evrei 12, 2), Care șade pe norul preacurat al slavei Sale având pe cap cununa cea de aur a dumnezeirii Sale, iar în mână secera cea ascuțită a lucrării și Jude­cății Sale; seceră care poate fi oricând aruncată pe pământul plin, deopotrivă, de grâu și de neghină. Prin urmare, „Să stăm bine, să stăm cu frică și să luăm aminte”, adunând neîncetat în același timp spice, precum moabiteanca Rut, în urma secerătorilor - patriarhi, proroci, apostoli și Sfinți Părinți - în țarina teologică și duhovnicească a lui Booz (Rut 2, 1-17) - icoană a lui Hristos „Domnul sece­rișului”, odihnindu-ne veșnic lângă stogul Lui (Rut 3, 7) (Hățăgel, 6 iulie 2023, Pomenirea Sfântului Sisoe cel Mare).