Hristos vine la Ierusalim pentru mântuirea noastră

În duminica următoare vom sărbători Floriile, adică ziua intrării triumfale a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, când „Împăratul îngerilor” vine în oraşul păcii pentru a birui moartea prin moartea Sa de pe Cruce şi a ne izbăvi de puterea ei prin slăvita Sa Înviere, ce ne-a adus pacea Împărăţiei lui Dumnezeu. Vine, aşadar, în Cetatea Sfântă pentru a ne mântui prin Cruce, iar prin Învierea Sa ne deschide porţile Raiului zăvorâte de păcatul lui Adam. Hristos Domnul nu vine în Ierusalim pentru a domni în lumea aceasta, ci pentru a ne face cetăţeni ai Împărăţiei Sale cereşti prin Jertfa şi Învierea Sa.

Evanghelia din Duminica a cincea a Postului Mare ne spune că Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în drum spre Ierusalim, îi anunță pe ucenicii Săi că acolo „Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor. Și-L vor batjocori și-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu 10, 33-34). Prin aceste cuvinte, Hristos le spune foarte clar apostolilor ce se va întâmpla cu El la Ierusalim și, mai ales, că va fi omorât, iar după trei zile va învia. Domnul merge la Ierusalim pentru a mântui neamul omenesc prin Jertfa de pe Cruce și slăvita Sa Înviere.

Imnografia Triodului ne prezintă, în Săptămâna Floriilor în care ne aflăm, drumul Mântuitorului către Ierusalim, dar şi boala şi moartea lui Lazăr. În acest sens, imnografia vorbeşte despre cum află Domnul nostru Iisus Hristos de boala prietenului Său şi cum vine în Betania pentru a-l învia pe Lazăr: „vine Hristos să ridice pe cel mort, ca din somn, şi să biruiască cu viaţa moartea”.

Hristos, în calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, este Domn al Vieţii şi vine în Betania să biruiască cu Viaţa moartea şi, înviind pe Lazăr, să prevestească Învierea Lui de viaţă dătătoare neamului omenesc.

Imnografia mărturiseşte despre rolul de prevestire a Învierii Domnului, pe care-l are minunea învierii lui Lazăr, dar şi consecinţele în planul mântuirii ale Învierii lui Hristos, care sunt omorârea iadului şi dăruirea vieţii lui Adam şi tuturor urmaşilor săi.

Cântările acestei săptămâni ne pregătesc pentru Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Săptămâna Mare. Suntem anunţaţi că Hristos vine la Ierusalim să sufere moarte pe Cruce pentru mântuirea noastră. Pentru a ajunge la acest moment, Hristos merge şi îl învie pe Lazăr, minune ce determină poporul să-I facă o intrare regală în Ierusalim.

În aceste zile, Triodul ne pregăteşte pentru Intrarea Domnului în Ierusalim prin cuvintele imnografului inspirat: „Bucură-te acum, Si­oane, că vine Împăratul tău blând”, iar popoarele să se pregătească cu stâlpări pentru a primi pe „Împăratul tuturor ca pe un biruitor al morţii şi al iadului”.

Vineri, în această săptămână, Triodul vorbeşte despre pregătirea Intrării Domnului în Ierusalim, despre trimiterea celor doi Apostoli să aducă „mânzul asinei” şi îndeamnă Sionul să primească „pe Împăratul” care vine către el „blând, înviind pe Lazăr şi stricând împărăţia morţii cea amară”. Acum suntem pregătiţi pentru bucuria Floriilor.

La finalul slujbei Utreniei de vineri se vorbeşte de sfârşitul postului de patruzeci de zile şi de ceea ce urmează din punctul de vedere al ascezei noastre prin post şi rugăciune, adică Săptămâna Mare.

În Biserica Ortodoxă, vineri seara, în săptămâna care precedă Duminica Floriilor, se încheie Postul Mare (de 40 de zile), dar nu încetează postirea noastră. Ea continuă cu Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi mai ales cu Săptămâna Mare. Astfel, Postul Sfintelor Paşti este perioada duhovnicească de şapte săptămâni, în care trecem prin Postul Mare (de 6 săptămâni) şi Săptămâna Mare, care ne pregăteşte, prin atentă postire şi rugăciune, pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

Prin Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor trecem de la Postul Mare la postirea aspră din Săptămâna Mare, care poartă acest nume nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârşit minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru.

Ne-am pregătit 40 de zile în timpul Postului Păresimilor pentru ca în Săptămâna Mare să-L primim pe Iisus Hristos ca Mântuitor şi să mergem alături de El pe drumul către Golgota, trecând prin durerea Crucii pentru a ajunge la bucuria Învierii.

Minunea învierii lui Lazăr este văzută de tradiţia patristică drept o adeverire a învierii de obşte de la Parusie. Prin această înviere, Iisus Hristos ne arată învierea noastră de la sfârşitul veacurilor. Dacă El l-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile, la fel va învia şi trupurile noastre putrezite, la a doua Sa venire, când va judeca toate neamurile.

Domnul Hristos învie pe Lazăr şi pentru acestea este primit triumfal în Ierusalim, însă adevăratul Său triumf este cel asupra morţii şi a iadului pe care-l dobândeşte prin moartea Sa pe Cruce, prin care Se pogoară cu sufletul în iad, locul durerii unde moartea îi ţinea pe toţi cei care au murit după căderea lui Adam, şi-I scoate de aici pe cei drepţi prin slăvita Sa Înviere.

Icosul din Duminica Floriilor vorbeşte înainte de Săptămâna Mare, doar după învierea lui Lazăr, că Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „a legat iadul şi moartea a omorât-o şi lumea a înviat-o”, arătând valoarea de prefigurare a învierii de obşte a acestei minuni şi anticipând Jertfa şi Învierea Lui prin care neamul omenesc a fost izbăvit de sub puterea morţii şi a iadului.

Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim îi determină pe arhierei şi pe toţi mai-marii poporului lui Israel să grăbească planul lor de suprimare a Mântuitorului Iisus Hristos. „Când a intrat Iisus în Ierusalim, spune Scriptura, s-a cutremurat tot Ierusalimul. Iar mulţimile, fiind aţâţate de arhierei spre răzbunare, aveau de gând să-L omoare” (Sinaxarul Duminicii Stâlpărilor).

Deja se întrezăreşte suferinţa Domnului din Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri. De aceea, chiar în deschiderea slujbelor Duminicii Floriilor mărturisim că Mântuitorul intră în Ierusalim pentru a merge să pătimească pentru mântuirea noastră: „Șezând pe mânz, Hristoase, când veneai la patimă, ai primit de la pruncii cei fără de răutate cântare de biruinţă. Tu, Cela ce eşti lăudat de îngeri cu cântare întreit sfântă”.

Domnul Hristos intră în Ierusalim plin de smerenie „pe mânzul asinei” pentru a izbăvi neamul omenesc din blestemul păcatului strămoşesc. Oamenii care se aflau „în întuneric şi în umbra morţii” iau „stâlpări de finic”, care închipuiesc Învierea, şi-L întâmpină pe Hristos plini de entuziasm şi bucurie. Iar „din gura pruncilor, celor fără răutate” primeşte laude precum cele îngereşti. Pentru că vine în Sion „Domnul Puterilor” să răscumpere „cu pătimirea Crucii căderea lui Adam”, aducând pace şi mântuire.

Starea de bucurie a Intrării Domnului în Ierusalim se regăseşte şi în primele cântări de la Vecernia din Sfânta şi Marea Luni, când se face trecerea către Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului. „Bucură-te şi te veseleşte, cetatea Sionului” că „iată Împăratul tău a venit în dreptate, şezând pe mânz”, „să împlinească Scriptura”. „De la stâlpări de finic” ale praznicului împărătesc al Floriilor trecem „la altă serbare dumnezeiască, la cinstitele Pătimiri ale lui Hristos”.