Identitatea creştinului prin numele de botez

Prin Taina Sfântului Botez, numele stabileşte o legătură profundă, intimă între creştin şi Hristos, legătură care se prelungeşte şi după moarte. Despre identitatea creştinului, părintele Ioan Ioanicescu, fost profesor la Catedra de liturgică a Facultăţii de Teologie din Craiova, a acceptat să ne vorbească.

Părinte profesor, cât de important este numele pe care îl purtăm în această viaţă? Problema numelui pe care îl purtăm fiecare dintre noi este de mare însemnătate. Numele, în genere, e chintesenţa persoanei, iar persoana, cu toate particularităţile ei, e prezentă în nume. În acest context, a invoca numele cuiva şi a chema pe cineva după nume sunt acte care presupun o relaţie dialogică. În creştinism, numele se eliberează de conotaţiile magice, superstiţioase. Numele în sine nu mai exercită fatalul determinism asupra destinului uman. Numele unui sfânt sau un nume care Îl invocă pe Dumnezeu presupune o participare conştientă la realitatea evocată. A chema numele lui Dumnezeu presupune deschidere faţă de iubirea Lui, a te oferi ca jertfă vie în mâinile Lui. Este de mare importanţă, deci, ca numele pe care îl purtăm să presupună neapărat o participare conştientă la realitatea evocată. Cum participă omul la această realitate prin simpla purtare a numelui? Este vorba aici despre o intrare în relaţia cu Dumnezeu, o relaţie de chemare şi răspuns, la care omul este chemat prin Botez. Atunci primim un nume care, de aici înainte, exprimă relaţia personală, unică, a fiecăruia cu Hristos. Prin urmare, în Botez, omul primeşte un nume propriu şi, pentru tot restul vieţii, este chemat cu acest nume şi creşte în această relaţie responsabilă prin harul Sfintelor Taine. Omul, deci, e botezat după nume, nu ca o fiinţă generală. În Biserică, fiecare e prezent după numele său, ca persoană unică, inconfundabilă şi irepetabilă, din momentul unirii cu Hristos până la trecerea la cele veşnice şi chiar dincolo, până la momentul final al Judecăţii de Apoi. Rămâne acest nume şi în grija urmaşilor noştri, care, pomenindu-l, îi dau viaţă permanentă şi, aşa cum afirmă părintele Stăniloae, numele pomenit cheamă de îndată sufletul pe care îl desemnează. Ce trebuie să ştim despre rânduielile stabilite de Biserică când dăm numele unui prunc nou-născut? Legat de acest aspect, trebuie ştiut că Biserica are o rânduială specială. Există o Ierurgie în Moliftelnic, denumită "Rânduială la însemnarea pruncului, când i se pune numele". Această rânduială se face la cea de-a opta zi după naştere. Sunt locuri în care această rânduială se respectă cu sfinţenie. În părţile noastre, de cele mai multe ori, această rânduială nu se mai face la opt zile, ci odată cu sfinţirea apei, în ziua întâi la femeia lăuză, sau se amână, săvârşindu-se în ziua botezului pruncului, în partea de început a slujbei. Se motivează faptul că naşterile au loc acum la spital şi există obligativitatea înscrierii pruncului în actele civile imediat după naştere. Dar oricât de grăbite ar fi vremurile, oricât de secularizată ar fi societatea în care trăim, tinerele familii creştine trebuie să păstreze această rânduială cu sfinţenie, dată fiind importanţa ei deosebită. Cum alegem nume potrivite pentru pruncii noştri? Numele ce se dau pruncilor sunt, de obicei, sau ar trebui să fie, după tradiţia noastră ortodoxă românească. Trebuie să se respecte numele naşului sau al naşei, fie cel al sfântului zilei în care se naşte sau se botează pruncul, fie oricare alt nume de sfânt pe care părinţii sau naşii îl aleg şi-l consideră potrivit pentru a-l ocroti pe copil în viaţă. În mod normal, numele pruncului trebuie să se regăsească în calendarul nostru creştin-ortodox. Aşadar, numele trebuie alese din onomastica românească pentru a asigura nou-născutului echilibrul şi protecţia etosului din care de drept şi de fapt face parte. Ce ne puteţi spune despre tendinţa punerii unor nume străine de identitatea noastră românească? Ce părere aveţi despre practica punerii mai multor nume la botez? Influenţele culturilor europene moderne - franceză, engleză, germană, italiană, dar şi americană sau de pe alte continente - au atras după sine şi moda numelor străine de etosul nostru românesc. Aşa au apărut în onomastica românească nume precum Jean, Alice, George, Alfred, Oscar. Ce să mai zicem de cei care pleacă temporar sau definitiv din ţară şi îşi botează copiii pe meleaguri străine, dându-le nume de care n-a auzit neam de neamul lor. Trăim într-o vreme şi într-o societate secularizate, când numele ne serveşte doar pentru a ne identifica dintr-o mulţime. Nu ne mai interesează simbolurile, semnificaţiile, încărcătura spirituală a numelui pe care îl purtăm. Cât despre obiceiul de a pune mai multe nume unui copil, socotim aceasta o modă destul de dăunătoare, o bagatelizare a identităţii în care trebuie să se regăsească un om. Ca preoţi, suntem puşi în situaţia de a avea în faţă certificate de naştere în care apar şi câte trei-patru nume. Este greu de spus de unde vine această modă şi la ce serveşte, dar, din păcate, ea tinde să devină aproape normativă sau generală. Ce sfaturi aveţi pentru părinţii sau viitorii părinţi care urmează să aleagă un nume potrivit pentru copiii lor? Mai întâi le-aş spune să ceară preoţilor să li se oficieze după rânduială slujba cuvenită pentru punerea numelui. Apoi le-aş indica să chibzuiască îndelung că pruncul lor va purta acest nume toată viaţa, ba chiar şi în lumea de dincolo. Le-aş mai spune că numele de botez nu este doar o denumire care îl distinge pe om dintr-o mulţime, ci exprimă o relaţie specială, unică, cu Hristos sau cu sfântul ocrotitor. De aceea, alegerea sau punerea numelor copiilor noştri trebuie profund analizată. Mâine, poimâine, când vor fi mari, de vor fi şi ei creştini în adevăratul sens al cuvântului, copiii de astăzi vor cere socoteală pentru nechibzuinţa noastră în alegerea numelui.