Ieromonahul Iov Volănescu de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă

S-a născut la 12 aprilie 1903, în Cândeşti, judeţul Buzău. După şcoala primară, a urmat Şcoala de comerţ din Ploieşti, apoi Şcoala de ştiinţe administrative din Bucureşti. A fost contabil la Camera Agricolă a judeţului Prahova, apoi contabil-şef până în 1938, când a ajuns directorul Federalei Băncilor Populare din Prahova. În viaţa politică, Ion Volănescu s-a implicat în rândurile Partidului Naţional Liberal, apoi al partidului condus de profesorul Nicolae Iorga, pentru ca din 1937 să fie interesat de Mişcarea Legionară. Fire mistică, Volănescu îşi dorea să contribuie la reformarea ţării din perspectivă creştină, aşa cum se clama în deviza organizaţiei legionare. În 1938 este arestat, dar eliberat după 45 de zile, pentru culpa de a fi organizat o aşa-zisă şedinţă de cuib. În timpul guvernării legionare, Volănescu ajunge şef al plasei Drăgăneşti-Prahova, unde activează, despre care documentele Securităţii sunt lapidare. La rebeliune i se ordonă să participe, însă intervenţia autorităţilor militare germane preîntâmpină escaladarea conflictului în oraşul Ploieşti. Fie şi din cauza participării sale modice, prin Sentinţa nr. 773 din 11 iunie 1941 a Tribunalului Militar Bucureşti, este condamnat la 4 ani detenţie grea, pentru infracţiunea de „complicitate la crimă de răzvrătire”. Este purtat prin închisorile de la Ploieşti (aprilie 1941), Deva (octombrie 1941), Alba Iulia (ianuarie 1942) şi Aiud. Aici cunoaşte grupul misticilor care se coagulaseră în jurul foştilor legionari Marian Traian, Traian Trifan, Anghel Papacioc, Vasile Serghie şi alţii. Ion Volănescu înţelege eşecul luptei politice şi abordează o vieţuire creştină, dezbrăcată de orice ideologie. La percheziţia din celulă i se confiscă „o cruciuliţă cu cap de Christ sculptat” şi şapte mărţişoare de os, cu iniţialele copiilor, confecţionate de el, dar considerate materiale legionare. La 30 mai 1944 este eliberat din Aiud. Este tot mai convins că trebuie să intre în viaţa monahicească, lăsând în urmă toate cele săvârşite până acum. După ce divorţează de comun acord cu soţia, la 1 septembrie 1944 se închinoviază la Mănăstirea Ciolanu, din judeţul Buzău. La 20 ianuarie 1945 primeşte tunderea în monahism cu numele de Iov. Numai că stigmatul ideologic care plana asupra lui avea să-i creeze mari probleme. Un vieţuitor din obşte îi găseşte în chilie un caiet care conţinea versuri şi însemnări din perioada în care Volănescu se gândea să intre în monahism. Caietul ajuns la Siguranţă a declanşat percheziţii în Mănăstirea Ciolanu şi o anchetare a părintelui Iov pentru păstrarea unor însemnări cu caracter legionar. Pentru a-şi găsi liniştea rugăciunii şi a nu mai crea probleme obştii din Ciolanu, la 15 octombrie 1947, părintele Iov se mută la Mănăstirea Vărzăreşti, judeţul Buzău. Aici vieţuieşte până la 4 iunie 1948, când pleacă, probabil tot pentru faptul că se afla în vizorul organelor de Siguranţă. La 12 iunie 1948, părintele Iov intră pe poarta Mănăstirii Hodoş-Bodrog, de lângă Arad. Aici a venit cu recomandare de la părintele Florea Mureşan de la Cluj. Episcopul Andrei l-a primit, deoarece intenţiona să reînnoade viaţa duhovnicească în Mănăstirea Bodrog. În decembrie 1948, părintele Iov a fost numit secretar şi casier al mănăstirii, totodată primind sarcina pentru a găsi soluţii la o viaţă duhovnicească activă. La Bodrog, părintele Iov a iniţiat un program liturgic intens, cu slujbe de noapte, seri duhovniceşti, cu lectură din revistele teologice şi cultură religioasă, rugăciune permanentă în biserică şi la trapeză, recrutarea unor ucenici, precum Ioan Lupei, pe care i-a trimis la studii, dar şi misiune în rândul credincioşilor care cercetau aşezământul. Cu toate încercările la care mănăstirea era supusă din partea autorităţilor comuniste, prin confiscarea 120 ha de teren, impunerea cotelor agricole, îndeplinirea planului de stat şi nelipsitele şicane venite din partea împuternicitului de culte, părintele Iov, ajutat de vicarul Gheorghe Liţiu şi girat perma­nent de către Episcopul Andrei Magieru, a reuşit să aşeze obştea de la Bodrog pe un făgaş duhovnicesc promiţător. Părintele Iov considera că Mănăstirea Bodrog, dincolo de rostul ei monahal, are şi o misiune duhovnicească în rândul laicilor, mai ales în condiţiile secularizării adoptate de regimul comunist. El a venit cu gândul ca împreună cu alţi monahi să meargă în mijlocul credincioşilor şi să-i adape duhovniceşte, prin slujbe, dialoguri şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Propunerea sa a fost aprobată de către Episco­pul Andrei, vicarul Gheorghe Liţiu şi preotul profesor Ilarion V. Felea la un sobor al Mănăstirii Bodrog din decembrie 1951. (va urma)