Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii

Împărăția cea pregătită nouă de la întemeierea lumii de către Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt, despre care vorbește Dreptul Judecător, adresându-se tuturor celor rânduiți de-a dreapta Sa, la Înfrico­șătoarea Judecată de Apoi, chemându-i să vină ca să o moște­nească (Matei 25, 34), este Împărăția iubirii și luminii dumnezeiești necreate, care ni s-a apropiat prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos și ieșirea Lui la propo­văduire; Împărăție pentru care trebuie să ne pocăim, după cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Botezătorul în pustia Iudeii (Matei 3, 2) și Însuși Mântuitorul Hristos după Botezul în Iordan și după cele patruzeci de zile petrecute în pustie, unde a fost ispitit de Satana, zicând: „S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!” (Marcu 1, 15); pocăință pe care o va relua și Sfântul Apostol Petru, purtătorul de cuvânt al Pogorârii Duhului Sfânt, la Cincizecime (Faptele Apostolilor 2, 19).

Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii este „Împărăția care nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36), împărăție pe care suntem chemați să o moștenim veșnic și pentru care trebuie să ne pregătim din această viață pământească. Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii este „casa Tatălui în care mai multe lăcașuri sunt”, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos în Cuvântarea de la Cina cea de Taină (Ioan 14, 2). Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii este „pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17), unde toți cei mântuiți vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazăzi și de la miazănoapte și vor sta la masă împreună cu Avraam, cu Isaac și cu Iacob în Împărăția cerurilor (Matei 8, 11) și cu toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu (Luca 13, 28).

Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii este a celor săraci cu duhul (Matei 5, 3) și a celor prigoniți pentru dreptate (Matei 5, 10); Împărăție care se ia cu năvală (Matei 11, 12) și pentru care trebuie să fii „destoinic” încât, punând mâna pe plug, să nu te uiți înapoi (Luca 9, 62). Fiind „înlăuntru nostru” (Luca 17, 21), Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii, adică Împărăția lui Dumnezeu sau Împărăția cerurilor, „nu stă în vorbe, ci în putere” (I Corinteni 4, 20), în puterea Duhului Sfânt, făcută cunoscută prin cuvântul vestitorilor, mărturisitorilor și propovăduitorilor ei în lume, prin Evanghelie și Biserică. Împă­răția cea pregătită de la întemeierea lumii este „Împărăție veșnică” (Daniel 7, 27), în care nu va intra nimic întinat sau spurcat, „nimic pângărit și nimeni care e dedat cu spurcăciunea și cu minciuna, ci numai cei scriși în Cartea Vieții Mielului” (Apocalipsă 21, 27), îmbrăcați în „haina de nuntă” a harului Duhului Sfânt la Nunta Fiului de Împărat (Matei 22, 11-12), având candelele aprinse, întru întâmpinarea Mirelui (Matei 25, 10).

Nimic nu se compară cu Împărăţia lui Dumnezeu

„Toate împărățiile lumii și strălucirea lor” (Matei 4, 8; Luca 4, 5) nu se compară în balanță cu Împărăția lui Dumnezeu sau Împă­răția cerurilor sau Îm­pă­răția Tatălui, în care „cei drepți vor străluci ca soarele” (Matei 13, 43). În Rugăciunea „Tatăl nostru”, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (Apocalipsă 19, 16) ne îndeamnă să ne rugăm, zicând: „Vie Împărăția Ta” (Matei 6, 10; Luca 11, 2); Îm­părăție care a venit „întru putere” pe Tabor (Marcu 9, 1) și va veni în și mai mare putere și slavă la Parusia Domnului; de aceea, nădăjduind întru aceasta, încheiem de fiecare dată Rugăciunea Domnească prin cuvintele Mântuitorului: „Că a Ta este Împărăția și puterea și mărirea în veci” (Matei 6, 13). Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii și care nu are hotar cuprinde în nesfârșitul ei tot „ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit”, adică cele pregătite de Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2, 9); de aceea „nădăjduim că ni se va da cu bogăție intrare în veșnica Împă­răție a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, după cuvintele celui căruia i s-au dat „cheile Împărăției cerurilor” (II Petru 1, 11; Matei 16, 19); ca și celorlalți Sfinți și dumnezeiești Apostoli (Matei 18, 18) și, prin succesiune apostolică și prin Sfânta Taină a Preoției, tuturor arhiereilor și preoților canonici.

Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii este Împărăție veșnică, mai presus de timp și de vreme și decât toate împă­rățiile pământului, pe care le transcende, străbătând Revelația biblică și adumbrind-o, prin Duhul Sfânt, de la Facere la Apocalipsă. Ea este de negrăit, fără de hotar, nesfârșită și veșnică. Împărățiile pământului s-au născut în istorie, au trăit ani sau sute de ani și apoi au murit, s-au stins și au dispărut, unele sub lespezile de mormânt ale altora. Așa a fost împărăția egipteană, contemporană cu Moise; împă­răția asiriană, contemporană cu prorocii Isaia și Iona; împărăția babiloniană, contemporană cu Sfinții proroci Ieremia, Iezechiel și Daniel; împărăția mezilor și perșilor, contemporană cu acesta din urmă; împărăția macedoneană, contemporană cu Macabeii; împărăția romană, contemporană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel; împărăția bizantină, contemporană cu Sfinții Părinți ai Bisericii; împărăția islamică, contemporană cu perioada post­patristică; împărățiile moderne, contemporane cu teologia neopatristică; până la încleștarea din vremurile noastre a balaurilor (sau dragonilor) din visul profetic al lui Mardoheu, de la începutul Cărții Esterei: „În anul al doilea al domniei lui Artaxerxe cel Mare, în ziua întâi a lunii Nisan, Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Şimei, fiul lui Chiş, iudeu din seminţia lui Veniamin, om mare, care trăia în cetatea Suza şi slujea la curtea regelui, a visat un vis. Mardoheu era din robii pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, îi luase în robie din Ierusalim cu Iehonia, regele Iudei. Iar visul lui a fost acesta: «S-a făcut parcă zgomot mare pe pământ, tunet, cutremur şi tulburare. Şi deodată au ieşit doi balauri mari, gata să se lupte unul cu altul, şi urletul lor era cumplit. După urletul lor, toate popoarele s-au pregătit de război, ca să lovească pe poporul drepţilor. Şi iată a venit pe pământ zi de negură şi întuneric, de necaz şi strâmtorare, de mare durere şi tulburare. Atunci tot poporul drepţilor s-a tulburat, temându-se de răul lor; s-a pregătit să piară şi a început să strige către Domnul. La strigătul lor, a ieşit parcă dintr-un izvor mic un râu mare cu apă multă, a strălucit lumină şi soare, s-au înălţat cei smeriţi şi au nimicit pe trufaşi»” (Cartea Esterei 1).

Împărăţia care izvorăşte din Tronul lui Dumnezeu

Împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii este străbătută și traversată de „râul vieții”, care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și al Mielului, având în mijlocul ei „pomul vieții”, care este Hristos Domnul (Apocalipsă 22, 1-2). Din „Izvorul cel mic” al coastei Celui Răstignit, al Bisericii Lui și al Teologiei Ortodoxe, profetice, apostolice și patristice, prin care suntem chemați să moș­tenim Împărăția cea pregătită nouă de la întemeierea lumii, ia ființă „un râu mare cu apă multă” duhovnicească, pentru lumea întreagă, care „flămân­zește și însetează după dreptate” (Matei 5, 6) și pentru „oile cele de-a dreapta”, peste care va străluci „lumină și soare”, la a Doua Venire a Domnului. De aceea, credem că inelele tainice sau ascunse din trunchiul copacului vieții noastre crești­nești și duhov­nicești, nu sunt alt­ceva decât semnele „logodirii” cu Hristos, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel (II Corinteni 11, 2), cu veșnicia și cu Împărăția lui Dumnezeu și ale hainei de lumină a harului Duhului Sfânt, pentru Nunta Fiului de Împărat (cf. Matei 22, 1-14).