Împlinire responsabilă a misiunii sociale

Biserica umple de sens prezentul. În adevărul ei se regăseşte viaţa, aşa cum o zideşte clipa. Pentru a-i cunoaşte această identitate, trebuie să trăieşti în adevărul ei. În lucrarea ei. Acest parcurs necontenit al Bisericii în prezent l-am descoperit şi în Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş.

Două imagini ale chipului Mântuitorului, din biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, de sub „Dealul Crucii“ din Caransebeş, unul de dinainte şi celălalt după restaurare, exprimă, metaforic, cel mai bine parcursul identitar, necontenit, al Bisericii. Această actualizare continuă a Bisericii excede timpul devenind prezent continuu, viaţă. Căci şi sfântul locaş pomenit, ridicat în 1770-1780, şi cimitirul care îl înconjoară, cu drepţii adormiţi în criptele lui, cu istoria şi legenda lui, dar şi cei care-i slujesc la Altar trăiesc din plin această actualizare continuă. Astfel, biserica s-a restaurat, picturii i se redă chipul cel viu dintru început, criptele se curăţesc, iar părinţii şi enoriaşii parcurg zi de zi, clipă de clipă, necontenitul drum de viaţă al Bisericii.

Emblema oraşului

După ce ne-am închinat la icoane şi am admirat extraordinara pictură şi catapeteasma bisericii, după ce i-am aflat istoria cu care se identifică emblematic oraşul şi ne-am aplecat capetele în faţa celor două morminte episcopale din interior, ne-am retras cu părintele Gabriel Gozman-Pop, parohul bisericii istorice „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş, în biroul sfinţiei sale pentru a discuta şi a înţelege mai bine prezentul parohiei pe care o păstoreşte. „Sunt preot din anul 2001. Am început slujirea într-o parohie pe Clisura Dunării, la Ciuchici, iar din 2005 sunt paroh al acestei biserici, foarte importantă pentru istoria zonei, prin faptul că este necropola episcopilor de Caransebeş. În sfântul nostru locaş sunt înmormântaţi primul ierarh al Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului, Ioan Popasu, pe solee, şi ultimul Episcop de Caransebeş, Emilian Birdaş, în pronaos. În cimitirul care înconjoară biserica sunt înhumate foarte multe personalităţi ale Banatului de munte, episcopi ai Caransebeşului, foşti profesori ai Academiei Teologice, protopopi, arhimandriţi, preoţi, personalităţi ale culturii locale, primari ai oraşului, judecători etc. Cimitirul cuprinde în el mare parte din istoria zonei. Se pare că în 1787, odată cu ocupaţia turcă, biserica ar fi fost folosită de către trupele turceşti ca şi cartier general. În tradiţia populară circulă legenda conform căreia turcii ar fi încercat distrugerea Sfintei Mese. Şi, într-adevăr, pe aceasta există urme despre care se spune că ar fi tăieturi de iatagan. Dar Sfânta Masă a rămas întreagă, nevătămată“, povesteşte părintele paroh.

Crucea responsabilităţii

Responsabilitate. Sub acest „comandament“ se trăieşte aici actualizarea continuă a prezentului. Responsabilitate faţă de sfântul locaş care, alături de catedrala veche, a fost singura biserică a urbei mult timp; faţă de cei înmormântaţi aici, tot atâtea exemple de curăţie şi dragoste faţă de Biserică; faţă de neam. „Biserica trebuie să trăiască în vremurile prezente. De aceea ne străduim ca viaţa parohiei să facă faţă provocărilor lumii actuale“, mărturiseşte părintele.

Din cele aflate, înţelegem că parohia, cu cele 550 de familii şi 2.000 de suflete, este destul de omogenă. Aşa cum spun credincioşii, ei sunt „talpa“ Caransebeşului. Adică caransebeşeni din moşi-strămoşi, cu dragoste de credinţă, care participă la Sfânta Liturghie, apropiaţi Bisericii, în sprijinul căreia vin ori de câte ori este nevoie. Pentru aceşti semeni, părintele paroh, dimpreună cu cei cu care se pun în slujba lor, desfăşoară, începând din 2008, o bogată activitate socială.

„Am demarat la început un proiect cu ajutorul Societăţii Femeilor Ortodoxe şi al unor parteneri din afară, de ajutorare a bătrânilor fără venituri şi a celor cu probleme de sănătate. Şi sunt foarte mulţi în această situaţie. Am început să le oferim zilnic o masă caldă la 10-12 bătrâni şi am ajuns să avem astăzi 43. Lor le ducem prânzul la domiciliu, în cadrul proiectului «Masa pe roţi pentru bătrânii noştri». Din 2010, avem şi o cantină socială pentru elevi. Am început cu 15 copii din ciclul primar, cărora le ofeream prânzul zilnic, condiţia principală fiind aceea ca ei să nu părăsească şcoala şi să provină din familii cu probleme sociale. Astăzi avem 40 de elevi, din toate ciclurile de învăţământ. Din ianuarie anul acesta, în colaborare cu două ONG-uri din oraş, sprijinim alţi 20 de elevi, care servesc prânzul şi beneficiază de serviciile unor profesori voluntari cu care îşi fac zilnic temele.

În 2009 am deschis o spălătorie socială, unde se spală rufe pentru peste 70 de asistaţi bătrâni şi copii din familii care nu dispun de condiţii. Un alt proiect drag nouă este «Şcoala duminicală», pe care îl derulăm din 2009 pentru copiii preşcolari. Aceştia vin în centrul nostru, unde sunt supravegheaţi  pe timpul slujbei de către personalul nostru calificat. La momentul potrivit, sunt aduşi în biserică, participă la Sfânta Liturghie şi sunt împărtăşiţi. În felul acesta am atras multe familii tinere din parohie, care nu veneau la biserică pentru că nu aveau cu cine lăsa copiii. Ne bucurăm că astfel ei cresc practic în Biserică. Într-un alt centru al parohiei ne întâlnim cu bătrânii cu care, după Vecernie, purtăm discuţii, organizăm seri catehetice, vizionări de filme şi multe altele. Am primit în ascultarea noastră şi două grădiniţe din oraş, cu program prelungit, pentru a purta de grijă copiilor. Preoţii noştri, în fiecare săptămână, ţin în cele două instituţii ore de religie. Periodic, copiii sunt aduşi la biserică, sunt împărtăşiţi, iar la marile sărbători susţin spectacole. Pentru mine, pentru toţi cei care suntem implicaţi în proiectele parohiei, toate aceste activităţi înseamnă responsabilitate. Dar şi foarte multă bucurie. Pentru că pe lângă asistenţa spirituală pe care le-o oferim asistaţilor noştri, din puţinul bisericii, putem să le satisfacem şi unele nevoi materiale“, ne mai spune părintele paroh Gabriel Gozman-Pop.

Aşa am înţeles noi, aici, acum, cum se poate intra în timpul lui Dumnezeu trup pentru a ieşi suflet. Adică cum trebuie parcurs necontenitul drum de la „hristosul social, comunitar la Hristos Cel personal“…