Împodobită, biserica din Vorona aşteaptă ziua cea mare

Un articol de: Nicoleta Olaru - 07 August 2013
Biserica parohială este locul în care se întâlnesc copiii şi nepoţii, bunicii şi strămoşii, unde îşi aduc problemele şi necazurile, dorinţele şi idealurile. Când se strâng în biserica lor, îşi dau seama cu adevărat de câtă nevoie au unii de alţii şi toţi de Dumnezeu. Crezul sfânt al sătenilor bine-credincioşi din Vorona Mare a fost să restaureze şi să înfrumuseţeze casa Domnului, închinată praznicului Adormirii Maicii Sfinte. Şi Dumnezeu i-a ajutat să ducă la bun sfârşit actul lor de dăruire şi jertfelnicie. Pe 17 august biserica satului va primi veşmânt nou, la slujba resfinţirii.
 
Vorona Mare este un sat cu oameni obişnuiţi, din „mica Bucovină“, cum mai este numit acest plai binecuvântat de Dumnezeu. Are însă satul acesta un merit aparte: este vatra comunei, din care au răsărit celelalte sate ce alcătuiesc comuna cu acelaşi nume. Este, cu alte cuvinte, cel mai vechi sat al amintitei comune. Istoria lui, veche de mai bine de 400 de ani, este determinată de legătura strânsă dintre Dumnezeu şi oamenii acestor locuri, adunaţi în jurul aceloraşi idealuri, şi care, din când în când, se privesc faţă în faţă la horă.

Bătrânele satului au contribuit cu bănuţii strânşi pentru înmormântare

În prezent, satul Vorona Mare numără cam 80% bătrâni, părinţi credincioşi ce-şi pomenesc cu rugăciune fierbinte copiii plecaţi în ţări străine pentru pâinea cea de toate zilele. Aceşti oameni păstrează în sufletele lor un tezaur de cultură, de tradiţie transmise din generaţie în generaţie. Şi bătrânii voroneni mai au ceva deosebit: ştiu să lupte pentru un crez sfânt. Şi-au dorit din tot sufletul reabilitarea completă a bisericii din sat, a porţii cerului în faţa căreia aşteaptă cu toţii marea chemare a strămoşilor şi dulcea îmbrăţişare a lui Dumnezeu. Şi au reuşit.
 
„Mi-aduc aminte cum se mai tânguiau bunicuţele mele din sat când au văzut bisericuţa lor «despuiată şi goală». Aşa o plângeau; fusese decapată până la piatră. Acum o privesc cu lacrimi de bucurie. E frumoasă şi împodobită ca o mireasă a lui Hristos. Multe persoane vârstnice au contribuit cu bănuţii strânşi pentru înmormântarea lor. Mi-au zis: «Lasă, părinte, că doar nu o să mă laşi mata pe laiţă» sau «Când oi începe a miroase greu or să mă îngroape imediat, părinte». Numele şi nădejdea lor s-au încrustat veşnic prin chipurile sfinţilor pictate de ei pe zidurile bisericii. Pentru că fiecare şi-a ales câte un prieten drag, din rândurile celor care au avut puterea de a iubi necondiţionat, şi a contribuit cu bănuţul lui la pictarea acestuia“, ne-a împărtăşit pr. paroh Mihai Olivian Sandu.

„Sfinţirea de biserică, o sfidare a individualismului“

Biserica din Vorona Mare datează din veacul al XVIII-lea. În anul mântuirii 1794, când Revoluţia franceză era la apogeu, iar Moldova îl petrecea la cer pe Sfântul Paisie de la Neamţ, sub oblăduirea evlaviosului mitropolit cărturar Iacob Stamati se sfinţea, pe 4 iunie, biserica pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, jertfă a marelui Spătar Vasile Krupenski şi a soţiei sale Maria, născută Vârnav. În anul 1836 biserica a fost refăcută în urma marelui cutremur din 1801, această reparaţie fiind realizată de spătăreasa Maria Krupenski, cu toată cheltuiala nepotului său, vornicul Iancu Kantacuzino. În anul 1875 a fost din nou reparată şi acoperită de marele proprietar al moşiei Tudora-Vorona, Lascăr Paşcanul, şi de soţia sa Lucia.
 
În 1903, ajungând într-o stare aproape de ruină, din cauza crăpăturilor din ziduri şi din bolta de sub clopotniţă, din ordinul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei biserica a fost închisă. În toamna anului 1904, prin stăruinţa parohului Dimitrie Ştefănescu, biserica intră într-o reparaţie capitală, având ca binefăcători pe fraţii Cantacuzin Paşcanu, Alexandru (senator) şi Constantin (deputat). Resfinţirea s-a făcut în anul 1905, 12 iunie, de către Mitropolitul Partenie Clinceni. În 1991 biserica este împodobită cu pictură interioară prin strădania preotului Emilian Hrubaru şi apoi resfinţită.
 
Cu timpul, biserica este cuprinsă inevitabil de procesul de degradare, care, deşi încetinit, a continuat să acţioneze, reactivând fisurile din cupole, iar pictura s-a deteriorat din cauza umezelii din ziduri.
 
„Marea înviere“ a acestei sfinte biserici începe din 2010, când prin neobosita strădanie a parohului numit aici în anul 2004, pr. Mihai Olivian Sandu, dar mai ales prin jertfelnicia ctitorilor Nicolae şi Aurora Catană, dar şi a altor binefăcători şi credincioşi ai satului, sfântul lăcaş a fost restaurat din temelii, fiind consolidat cu fier-beton şi grinzi transversale. I s-a pus acoperiş nou, împodobit cu două cruci mari din inox, s-a tencuit la exterior şi interior, s-a pictat în frescă, s-a împodobit cu catapeteasmă nouă şi strane din stejar, s-a placat cu marmură şi cu mozaic, s-au montat ferestre şi uşi din termopan de lemn. Bisericii i s-a adăugat un pridvor mare, pe faţada căruia s-au montat trei icoane mari din mozaic, s-a pus, de asemenea, încălzire centrală, iar curtea interioară a fost pavată cu piatră de carieră. „Practic rămân doar zidurile, restul fiind refăcut în totalitate. Aceste lucrări au reînviat această sfântă biserică, înfăţişând-o ca o splendidă poartă a cerului, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Toate aceste eforturi şi daruri de jertfă se vor încununa pe 17 august 2013, la resfinţirea ei, când, practic, chemăm pe Dumnezeu să primească, pe lângă toate palmele şi cuiele înfipte zilnic de noi, şi această jertfă, această împreună-lucrare, această acţiune de dăruire şi de mângâiere pentru Cel Preabun“, ne-a spus pr. paroh, care a explicat ce înseamnă de fapt sfinţirea unei biserici: „Orice sfinţire de biserică este o minune, pentru că reprezintă o sfidare puternică a individualismului actual, căci oameni din toate locurile s-au ajutat şi sprijinit să facă ceva pentru alţii - asta e minunea, de fapt. De aceea, la sfinţirea unei biserici Dumnezeu revarsă tone de binecuvântare, căci este multă dragoste în acest act şi, implicit, bucurie. O sfinţire de biserică înseamnă o adevărată ploaie de har şi binecuvântare, o «inundaţie» de lumină şi viaţă, pentru că se naşte şi se sfinţeşte o poartă a cerului prin care Dumnezeu uneşte cerul cu pământul“, a precizat pr. paroh Mihai Olivian Sandu.
 
În sâmbăta de la miezul lui Gustar slujba resfinţirii va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.