În 1940, „în reţeaua «Societăţii de telefoane» erau 102.288 posturi în toată ţara“

România interbelică se „conecta“ la reţeaua de comunicaţii din Europa, deschizând noi linii telefonice, în ţară. Chiar dacă la început nu era o prioritate, autorităţile au observat câte beneficii pot apărea prin conectarea directă la lumea din afară sau chiar în interiorul ţării. În afara avantajelor economice, nu erau neglijate nici beneficiile de imagine pe care statul le putea obţine printr-o bună comunicare cu cetăţenii. Românii au deprins rapid noua pasiune, cea a vorbitului la telefon.

Acum, cu greu ne-am putea imagina viaţa fără mijloacele moderne de comunicare. Telefonul, televizorul, internetul sunt modurile de a ne conecta la lume, iar lipsa acestora ne-ar pune în dificultate. La fel se întâmpla şi în perioada interbelică, în anii ‘30-’40, când „toată lumea vorbea la telefon“, iar o supraaglomerare a reţelelor producea mari probleme. În ziarul „Universul“ din 9 februarie 1940, în articolul „Telefonul în viaţa socială românească. Cu paşi repezi pe calea progresului“ se arată că „Stadiul de civilizaţie a unei ţări se cunoaşte şi după numărul posturilor telefonice în raport cu numărul populaţiei. Nu se poate numi civilizată o ţară în care mijloacele de civilizaţie sunt insuficiente şi primitive. (...) Ţara noastră se poate mândri azi că a atins un punct însemnat pe scara civilizaţiei şi aceasta datorită, în bună parte, telefonului. La sfârşitul anului trecut numărul posturilor telefonice conectate la reţeaua «Societăţii de telefoane» era de 102.288 în toată ţara. Menţionăm că în cursul anului 1939 s’au câştigat 9.123 posturi. (...) Cele mai multe posturi noui au fost în următoarele oraşe: Bucureşti 5.730, Braşov 427, Cluj 219, Constanţa 219, Iaşi 201“. „Ţara nu mai este izolată şi rolul ei în cadrul vieţii universale se accentuiază“ Spre sfârşitul anilor ‘40 România era parte a reţelei europene de telefonie. Acest fapt se putea vedea şi din actualizarea modului de tarifare a convorbirilor care a trecut de la tarifele taxate în funcţie de distanţă la cele care aveau ca unitate de măsură durata convorbirii. „Confort şi civilizaţie prin telefon“ din „Universul“, de pe 10 februarie 1940, arată că „în toate colţurile ţării, în toate oraşele mai însemnate, se redică azi impunătoarele clădiri ale «Soc. anonime române de telefoane». (...) Ţara nu mai este izolată şi rolul ei în cadrul vieţii universale se accentuiază din zi în zi şi aceasta desigur în bună parte datorită mijloacelor uşoare de comunicaţie (...) Tariful interurban admis azi în ţară este întocmit pe bază de distanţa în linie dreaptă între cele două localităţi între care are loc convorbirea. Pentru o mai clară reprezentare dăm exemplul unei convorbiri Predeal - Bucureşti (90 km.) care se taxează 20 lei, pe când o convorbire Predeal - Timiş, la distanţa de numai 12 km. este taxată 40 lei. Noul tarif va evita anomaliile săvârşite de vechiul tarif bazat pe convorbirile în linie dreaptă (...) va introduce taxarea pe unităţi de 1 minut în locul taxării accentuale bazată pe perioade, de trei minute, greu de calculat în cazul în care nu se complectează o perioadă în întregime“. 1924: „De ce n’avem telegrafie fără fir?“ Comunicarea prin telefon şi prin telegraf nu a fost îmbrăţişată chiar de la început de autorităţile române, iar în presă, cea care avea atât de mare nevoie de mijloace de comunicare rapidă, erau deseori critici sau semnale: „De ce n’avem telegrafie fără fir?“ se întreba în ediţia de pe 17 iulie 1924 ziarul „Adevărul“. „Telegrafia fără fir este cel mai perfecţionat mijloc de a înlesni transmiterea ştirilor cu promptitudine, independent de distanţă şi de reaua voinţă a ţărilor intermediare. Ca mijloc nou şi mereu în perfecţionare, toată lumea şi-a asigurat specialişti necesari şi administratori versaţi în problema transmiterii ştirilor“. Presa scria frecvent despre lipsa posibilităţilor de a comunica cu ţările europene, atrăgând atenţia asupra izolării la care se supunea ţara, aşa cum reieşea dintr-un articol din „Adevărul“ din 9 iulie 1924, „Cum se izolează ţara“. Atunci când interesul de stat le dicta, măsurile erau luate în timp record. Cu ocazia serbărilor Unirii, din 1928, au fost instalate mai multe posturi telegrafice şi telefonice pentru ca presa să poată transmite modul cum se desfăşurau manifestările. În articolul „Primirea în capitală a românilor americani“ din 9 mai 1928, din ziarul „Ultima Oră“, se arată că „Pentru preîntâmpinarea accidentelor ce s’ar putea întâmpla cu ocazia aglomerării din Alba Iulia şi Mărăşeşti, s’au instalat posturi noui telefonice în legătură cu diversele instituţii, pentru a se putea comunica imediat. Pentru satisfacerea nevoilor de telegraf şi telefon cu ocazia marilor serbări din Alba Iulia, direcţiunea generală a luat următoarele măsuri: Vor fi instalate 15 posturi telefonice la barierele oraşului. Vor fi instalate 2 aparate Hugues la oficiul poştal şi un aparat telegrafic Hugues la Poliţie. Vor fi construite 2 circuite telefonice şi două fire telegrafice care vor lega direct Alba Iulia cu Bucureşti (...) La Mărăşeşti cu ocazia sărbătorilor va fi instalat un aparat Hugues care va avea legătură directă cu Bucureştii“. „Vom vorbi cu Paris, Londra, Berlin“ Ţările europene au văzut necesitatea creării unor reţele europene şi mondiale, pentru că ştirile şi comunicarea nu puteau fi oprite la graniţe. Pentru configurarea acestor reţele au avut loc mai multe congrese. „Telegrafia cu fir la mari distanţe. Vom vorbi cu Paris, Londra, Berlin etc.“ din „Adevărul“, de pe 25 decembrie 1924, scrie despre o conferinţă internaţională a telegrafiştilor care a avut loc pentru a rezolva problema comunicaţiilor la mari distanţe. „Conferinţa a hotărât instituirea unui comitet consultativ internaţional care să elaboreze condiţiile de construire a acestor linii, cari trebuie să fie de un singur tip şi din materiale corespunzând caetului de sarcini elaborat de comitetul consultativ. După ultimele date ale tehnicii moderne. Azi se vorbeşte de foarte bune condiţiuni pe o rază de 5833 km, această distanţă reprezentând ultimul cuvânt al ştiinţei. Experienţe cu suces s-au făcut şi pe distanţe mai mari. Astfel, în 1921 s’a vorbit dela insula Sfânta Catalina (Oceanul Pacific) prin San Francisco, cu New York, distanţă de 9000 km egală cu Londra - Peking (...) În aceste condiţiuni dela Bucureşti se poate vorbi cu orice capitală care să nu fie situată dincolo de această rază“. 1940: „Peste tot, prin biurouri, magazine şi case, auzeai sunând telefonul“ Un mod de viaţă modern dictat de noile descoperiri ştiinţifice, care erau accesibile tuturor, schimba şi modul de comportament. Oamenii calmi care îşi pierdeau cu greu cumpătul deveneau grăbiţi şi nerăbdători. „Telefonul în evoluţia Bucureştului. Un factor primordial în evoluţia economică. Telefonul stăpânul spaţiului“ este un articol din 11 februarie 1940 din „Universul“ în care se arată că bucureştenii erau obişnuiţi să vorbească la telefon, iar lipsa acestui mijloc de comunicare putea duce la excese temperamentale, fiind necesară educarea voinţei: „Împrejurările actuale impun tuturor o atitudine de răbdare şi hotărâre. Când scriem aceste rânduri ne gândim mai ales la acele persoane grăbite, care cu receptorul la ureche aşteaptă să vie tonul, şi nerăbdătoare bat în furca aparatului, manifestându-şi indignarea în nenumărate feluri! (...) A privi cu calm evenimentele, a ne face educaţia voinţii, iată o şcoală bună pe care evenimentele de azi ne-o cer. Trebuie să examinăm situaţiile, să înţelegem faptele şi apoi să judecăm. Întârzierea tonului la telefon, observată la sfârşitul anului trecut, şi chiar în oarecare măsură şi în prezent, este datorită desigur unor cauze de forţă majoră. Mai întâi, aglomerarea numărului de convorbiri în preajma sărbătorilor. Era natural ca sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou să prilejuiască o seamă de comenzi, de invitaţii, felicitări, încheieri urgente de afaceri etc., toate efectuate cu ajutorul telefonului, care anul acesta a fost atât de aglomerat încât tonul venea cu întârziere. Tot Bucureştiul telefona. Peste tot, prin biurouri, magazine şi case, auzeai sunând telefonul (...) Un alt motiv foarte precis căruia i se datoreşte întârzierea tonului, este ocuparea până la limită a centralei automate din Bucureşti (...) Bucureştiul a ajuns acum la nivelul marilor oraşe străine, din punctul de vedere al numărului de posturi telefonice la 100 de locuitori“. Convorbirile telefonice urmau să fie limitate: „reţeaua Bucureşti este în momentul de faţă într’o situaţie care necesită schimbarea tarifului, la unul nelimitat, la unul pe convorbiri. Toate reţelele comparabile cu Bucureştiul au un asemenea tarif echitabil. Oraşele mari germane, franceze şi iataliene au adoptat sistemul tarifului pe convorbiri care va fi introdus şi la Bucureşti“.