„În familie, omul învață ce înseamnă iubirea, iertarea, responsabilitatea și jertfa“

Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul vieții este tot mai accelerat, iar relațiile dintre oameni sunt adesea marcate de superficialitate și nesiguranță, Biserica este chemată să ofere nu doar răspunsuri, ci și un spațiu al întâlnirii, al vindecării și al creșterii duhovnicești. Despre rolul familiei creștine, despre apropierea Bisericii de tineri și despre felul în care comunitatea parohială poate deveni un adevărat loc al comuniunii am stat de vorbă cu părintele prof. dr. Valer Ulican, parohul Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou și protopop al Protoieriei Sector 5 Capitală.

Părinte profesor, familia este adesea numită „biserica de acasă”. Ce înseamnă această expresie și de ce este atât de importantă familia pentru viața Bisericii?

Familia este primul loc în care omul învață ce înseamnă iubirea, iertarea, responsabilitatea și jertfa. Înainte ca un copil să intre într-o biserică de zid, el intră într-o „biserică” vie, care este propria sa familie. Acolo învață să se roage, să se bucure împreună cu ceilalți, să ceară iertare și să ofere iertare, să îi respecte pe cei mai în vârstă și să îi sprijine pe cei mai mici. O familie creștină nu este o familie lipsită de probleme, ci una care învață să treacă prin probleme împreună cu Dumnezeu. Nu putem construi imaginea unei familii ideale în care nu există încercări. Dimpotrivă, adevărata putere a familiei se vede atunci când apar greutățile și membrii ei aleg să nu se abandoneze unii pe alții. Biserica are misiunea de a sprijini familia, nu de a o înlocui. Preotul poate să îndrume, să asculte, să mângâie și să ofere un cuvânt de folos, însă viața familiei se construiește zi de zi, prin răbdare, rugăciune și dăruire reciprocă. Când părinții reușesc să transforme casa într-un loc al păcii, copilul va înțelege că Biserica nu este doar un spațiu în care mergem duminica, ci este un mod de a trăi.

Care considerați că sunt cele mai mari dificultăți cu care se confruntă familia creștină astăzi?

Una dintre cele mai mari dificultăți ale familiei de astăzi este lipsa timpului. Suntem împreună, dar nu întotdeauna suntem cu adevărat prezenți unii pentru ceilalți. Familia are nevoie de timp petrecut împreună, de rugăciune, de masă, de sărbătoare și, mai ales, de dialog. Copilul nu are nevoie doar de lucruri materiale, ci de prezența părinților. Are nevoie să știe că poate veni acasă atât cu o bucurie, cât și cu o problemă, fără teamă că va fi judecat sau respins. O altă provocare este individualismul. Familia ne învață să ieșim din egoism și să descoperim bucuria de a dărui. De aceea, are nevoie astăzi de mai multă răbdare, responsabilitate și fidelitate. Căsnicia se constru­iește în fiecare zi, iar iubirea adevărată nu înseamnă doar emoție, ci și puterea de a rămâne alături de celălalt în momentele dificile. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „în familie trebuie să existe dragoste și jertfă”. Este un adevăr simplu, dar esențial: atunci când fiecare se gândește nu doar la ceea ce primește, ci și la ceea ce poate dărui, familia devine un loc al păcii și al întâlnirii cu Dumnezeu.

Tinerii par, uneori, mai îndepărtați de Biserică, cum ar trebui să se apropie Biserica de generația tânără?

Cred că primul pas este să îi ascultăm. Tânărul nu trebuie privit doar ca un om căruia trebuie să îi spunem ce să facă. El trebuie întâi ascultat, înțeles și primit. Are întrebări reale, uneori foarte profunde, și nu trebuie să ne temem de întrebările lui. Biserica trebuie să fie pentru tânăr un loc în care acesta să simtă că este primit așa cum este, dar și că este chemat să devină mai bun. Nu putem confunda primirea cu renunțarea la valorile creștine. Dimpotrivă, iubirea autentică înseamnă să îl însoțești pe om pe drumul către adevăr. Tinerii au nevoie de modele. Au nevoie să vadă oameni care trăiesc ceea ce mărturisesc. Un copil sau un adolescent poate uita multe dintre cuvintele pe care i le spunem, dar nu va uita ușor un om care l-a ascultat, l-a încurajat și i-a fost aproape într-un moment greu. De aceea, comunitatea parohială trebuie să fie un spațiu viu, în care tinerii să poată participa, să se implice, să pună întrebări, să își descopere talentele și să își asume responsabilități. Biserica nu trebuie să îi privească doar ca pe viitorii credincioși, ci ca pe membri deplini ai comunității de astăzi.

Ce poate oferi Biserica unui tânăr care se confruntă cu singurătatea, nesiguranța sau presiunea societății?

În primul rând, Biserica îi poate oferi tânărului sentimentul că nu este singur și că viața lui are un sens mai profund decât succesul, imaginea sau validarea celorlalți. Tânărul de astăzi este supus multor presiuni și comparații, iar în această competiție continuă poate ajunge să uite cine este cu adevărat. Credința îi redescoperă identitatea de persoană iubită de Dumnezeu. Când înțelege că valoarea lui nu depinde de performanță sau de aprecierea celorlalți, începe să se privească pe sine și lumea cu mai multă libertate. De aceea, Biserica trebuie să-i fie aproape nu doar la Sfânta Liturghie sau la Spovedanie, ci și în momentele de căutare, de bucurie și de neliniște. Uneori, un cuvânt bun spus la timpul potrivit poate deveni începutul unei întoarceri către Dumnezeu.

În viața unei parohii întâlnim familii care vin împreună la biserică - părinți, copii, uneori bunici - și se roagă înaintea raclei Sfântului Elefterie. Ce poate învăța un copil dintr-un asemenea gest?

Poate învăța că Dumnezeu nu este separat de viața de fiecare zi, ci face parte din viața familiei. Aceasta este una dintre cele mai importante lecții pe care un copil le poate primi. Copilul nu înțelege de la început toate sensurile teologice ale rugăciunii sau ale cinstirii sfintelor moaște. Dar vede. Vede că părinții lui se roagă, că se închină, că cer ajutorul lui Dumnezeu și că își pun nădejdea în El. Aceste imagini se așază în sufletul copilului și devin parte din memoria lui afectivă. La Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, întâlnim această frumusețe a rugăciunii în familie. Părinții se roagă pentru copii, copiii se roagă pentru părinți, iar bunicii poartă în rugăciune întreaga familie. Este o imagine simplă, dar care spune foarte mult despre ceea ce înseamnă comuniunea creștină. Un copil care vede că familia lui se roagă împreună învață că atunci când apare o bucurie, aceasta poate fi adusă înaintea lui Dumnezeu, iar atunci când apare o suferință, ea poate fi încredințată tot Lui.

În final, ce mesaj le-ați transmite părinților și tinerilor care simt că s-au îndepărtat de Biserică?

Părinților le-aș spune să nu renunțe niciodată la rugăciunea pentru copiii lor. Atunci când văd că un tânăr se îndepărtează de Biserică, este important să nu transforme credința într-o obligație impusă prin teamă sau reproșuri. Rugăciunea, răbdarea și exemplul personal pot lucra în timp ceea ce uneori cuvintele nu reușesc. Tinerilor le-aș spune să nu se teamă să Îl caute pe Dumnezeu. Să vină în Biserică cu întrebările, cu îndoielile, cu bucuriile și cu rănile lor. Dumnezeu nu Se teme de întrebările omului, iar Biserica trebuie să știe să primească această căutare sinceră. Uneori credem că trebuie să devenim mai întâi vrednici pentru a ne apropia de Dumnezeu. Este tocmai invers: ne apropiem de Dumnezeu pentru ca El să ne transforme. Familia și Biserica au aceeași chemare: să-l ajute pe om să nu-și piardă sufletul în zgomotul lumii și să-i arate că Evanghelia este un cuvânt viu, capabil să lumineze și să dea sens vieții de astăzi.