În lipsa unui contract cu CNAS, consultaţiile la medicii de familie s-ar putea plăti
Potrivit reprezentanţilor medicilor de familie, pacienţii ar putea fi obligaţi să plătească serviciile medicale ale medicilor de familie, inclusiv consultaţiile, în absenţa unui nou contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate. "Iniţial intenţionam să introducem coplată la consultaţie pentru toţi bolnavii începând de joi (astăzi - n.r.), însă ne-am gândit să amânăm luarea unei decizii şi să încercăm să ne susţinem singuri cabinetele, în speranţa că până săptămâna viitoare ar putea fi rezolvate problemele", a declarat pentru Mediafax Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie/Medicină Generală. De aceeaşi părere este şi preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, care spune că, întrucât nu au putut semna contractul-cadru la 1 iunie, din cauza divergenţelor cu conducerea CNAS, nu pot scrie reţete compensate şi nici nu pot elibera bilete de trimitere către specialişti.