Încredinţarea Apostolului Toma în a opta zi de la Învierea Domnului

A doua duminică după Paşti ne-a pus înainte încredinţarea Apostolului Toma la opt zile de la Învierea Domnului. El este încredinţat chiar de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos de realitatea învierii Sale. În istoria creştinismului, numele Apostolului Toma este sinonim cu dorinţa de a te încredinţa de Învierea lui Hristos. El a fost numit şi necredincios pentru că a dorit să constate fizic realitatea Învierii Domnului. Însă această dorinţă a lui duce la fericirea celor care nu caută vederea pentru încredinţare, ci acceptă prin puterea credinţei adevărul că Hristos a înviat!

Sfântul Apostol Toma este model de mărturisire a Învierii și dumnezeirii Domnului Hristos și l-am pomenit duminică, atunci când am sărbătorit „înnoirea Învierii lui Hristos şi pipăirea Lui de către ­Sfântul Apostol Toma”. Sinaxarul acestei duminici ne spune că „era un obicei vechi, ca să se facă înnoirea, adică prăznuirea, în fiecare an, a întâmplărilor vestite, căci scurgându-se timpul şi ajungând din nou la ziua în care avusese loc, mai înainte, o întâmplare, se făcea în fiecare an pomenirea acelei întâmplări, spre a nu se da uitării faptele măreţe”. În cazul de faţă, „Învierea Domnului întrece în măreţie toate celelalte lucruri din viaţă şi este mai presus de toată cugetarea”, de aceea „o înnoim şi o prăznuim nu numai în fiecare an, ci şi pururea, în fiecare a opta zi”.

Plecând de aici, am văzut cum, în Duminica a 2-a după Paşti, s-a făcut „întâia înnoire a Învierii, care pe bună dreptate se poate numi şi a opta, şi cea dintâi. A opta, ca una care se face la opt zile după Paşti, iar întâia, ca una care este începătoare a celorlalte. A opta, iarăşi, fiindcă este rânduită ca icoană a acelei zile fără de sfârşit, a veacului viitor, care va fi ­desigur şi cea dintâi şi una singură, nemaifiind despărţită de vreo noapte” (Sinaxarul Sino­dal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul
al ­­XIII-lea).

Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, când a fost creată lumina. Prin Învierea Sa, Domnul inaugurează ziua a opta. Această zi a Învierii este și prima, dar și a opta, fiind numită Ziua Domnului, în limba română: Duminică.

Învierea lui Hristos deschide dimineața zilei a opta, în seara căreia vom învia și noi, la Parusie. Această zi este cea a veșniciei în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă, prin ziua a șaptea, se încheie creația, prin ziua a opta se deschide existența netrecătoare a drepților din Raiul deschis de Învierea lui Hristos.

Pentru noi, creştinii ortodocşi, sâmbăta, ziua a șaptea, este ziua odihnei lui Dumnezeu, după ce a creat lumea, dar mai ales ziua odihnei în mormânt a lui Hristos, după ce S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Iar duminica, ziua Învierii lui Hristos, este ziua a opta în care vom trăi veșnic în Împărăția lui Dumnezeu.

Revenind la Apostolul Toma, trebuie să spunem că cea mai cunoscută menţiune despre el în Noul Testament este după Învierea Domnului, când Mântuitorul Se arată ucenicilor, iar „Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus” (Ioan 20, 24).

Când Toma află de la ceilalţi Apostoli că Domnul a înviat şi li S-a arătat, el spune: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

Comentând acest verset, Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Apostolul Toma nu se îndoieşte de realitatea Învierii lui Hristos, ci de faptul că Mântuitorul Se mai poate afla după Înviere într-un trup vizibil. Dovada realităţii Învierii cu trupul a Domnului o vede Sfântul Apostol Toma în a opta zi de la mi­nunea Învierii lui Hristos.

Apostolul Toma nu este necredincios, ci doar neîncrezător în ceea ce spun ceilalţi ucenici, mai ales că nu înţelege cum poate să Se arate Domnul cu trupul pământesc după ce a murit, chiar dacă a Înviat. Dovada Învierii cu trupul a Domnului Iisus Hristos o trăieşte plenar ­Sfântul Apostol Toma la opt zile după Înviere, când Mântuitorul Se arată Apostolilor Săi.

Despre acest moment, Sfântul Apostol şi ­Evanghelist Ioan Teologul relatează: „Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 26-29).

Acest episod biblic este cheia renumelui de care se bucură Sfântul Apostol Toma printre creştini în decursul istoriei, pentru că în el se identifică mulţi dintre cei ce I-au urmat lui Hristos şi au avut în viaţa lor momente de îndoială, dar întăriţi de Domnul ajung să se învrednicească de cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”

„Credinţa stă dincolo de limitele minţii ­o­meneşti şi implică o încredere totală a credinciosului în cele ce crede. (...) Învierea, mister care depăşeşte şi sfărâmă înţelegerea ome­nească, presupune o credinţă în stare a transcende totul, a trece dincolo de limitele minţii omeneşti, a sesiza ori bănui că ea nu este din lumea aceasta, că stabileşte o legătură directă cu Dumnezeu, a realiza că prin credinţă în ce este de necrezut intrăm - aşa cum enunţa marele nostru Mircea Eliade - în relaţie cu misterele din urmă ale creaţiei şi cu lucrările necreate ale lui Dumnezeu” (Monahul Nicolae Steinhardt).

Prin dorinţa Apostolului Toma de a se încredinţa, Mântuitorul nostru Iisus Hristos întăreşte realitatea Învierii Sale şi înlătură orice formă de contestare a acesteia. Sfântul Apostol Toma este un reper în certificarea ­Învierii Domnului, pentru că tocmai nevoia lui de a pune mâna în stigmatele Domnului înlătură semnele de întrebare legate de ­Învierea cu trupul a Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru noi, încredinţarea lui Toma este o întărire a credinţei noastre în Învierea Domnului şi o bucurie de a mărturisi tuturor că Hristos a înviat!