Infuzia din flori de albăstrele, remediu util în caz de blefarită
Corina T., Bucureşti: "Ce tratamente recomandă prof. Constantin Milică pentru blefarită?"
Prof. Constantin Milică: Tratamentele fitoterapeutice se aplică îndeosebi în uz extern cu un mare număr de plante medicinale, preparate în curăţenie perfectă: flori de muşeţel pentru prepararea de infuzii două linguri la 200 ml apă clocotită cu adaus de 4 g acid boric), aplicate în comprese locale cu efecte calmante, dezinfectante şi antiinflamatoare, datorită conţinutului ridicat în azulene; flori de tei preparate ca infuzii (patru linguri la 200 ml apă) pentru comprese cu efecte decongestive şi calmante în îndepărtarea cearcănelor şi a pleoapelor iritate; flori de albăstrele pentru infuzii (două linguriţe la 250 ml apă), folosite sub formă de comprese sau cataplasme; petale de trandafir în infuzii (o linguriţă la 250 ml apă) utilizate în spălături locale şi comprese pentru ochi obosiţi şi iritaţi, cu efect dezinfectant şi decongestiv; frunze de nuc pentru comprese cu decoct (4 linguri la 250 ml apă), având proprietăţi dezinfectante; frunze de patlagină în infuzii (două linguri la 200 ml apă) pentru comprese cu acţiuni antibiotice; frunze de ceai chinezesc preparate ca decoct (o linguriţă la 200 ml apă), aplicat în comprese pentru cearcăne şi pungi de sub ochi; herba de asmăţui în infuzie (două linguri la 200 ml apă), ca remediu pentru inflamaţiile pleoapelor; rădăcini de nalb mare în decoct (două linguri la 250 ml apă) pentru comprese cu proprietăţi emoliente şi de hidratare a pleoapelor ridate; seminţe de salată verde în decoct (două linguri la 200 ml apă) aplicat sub formă de comprese cu efecte decongestive la ochii inflamaţi; comprese cu suc de gutui sau cu decoct din seminţe de gutui; tinctură din flori de gălbenele (20 g macerate în 100 ml alcool 70% aplicată în comprese pe pleoape. Apiterapia recomandă: - pensulări cu miere de albine subţiată la căldură cu câteva picături de suc de lămâie; unguent oftalmic cu propolis; colir de oftalmisept.