Îngrijirile medicale în mediul rural, tema dezbaterii în cadrul Conferinţei regionale de Medicina Familiei

Data: 13 Mai 2011

În perioada 12-14 mai, la Sinaia va avea loc Conferinţa regională de Medicina Familiei şi cea de-a doua ediţie a Forumului Internaţional EURIPA (Organizaţia Europeană a medicilor de familie cu practică în mediul rural), eveniment organizat de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF). Cele două manifestări au ca temă comună calitatea asistenţei medicale primare în mediul rural şi zonele izolate, se arată într-un comunicat de presă al SNMF. În cadrul conferinţelor va fi abordată tema "Calitatea îngrijirilor acordate în mediul rural". La cele două manifestări participă prof. dr. Richard Roberts, preşedintele World WONCA, şi John Wynn-Jones, preşedintele EURIPA, precum şi alte personalităţi de marcă ale Medicinei de familie mondiale şi reprezentanţi ai acestei specialităţi din România.